Jurnal de cinefil - Sub coada poneiului

De cîteva zile toată lumea se înghesuie să scrie despre un ponei roz cu o zvastică pe crupă. E vară şi politicienii sînt în vacanţă, inundaţiile nu mai sînt de actualitate, aşa că ştirile trebuie ocupate cu ceva. Şi-a apărut o expoziţie la New York pe care unii o consideră obscenă.

De cîteva zile toată lumea se înghesuie să scrie despre un ponei roz cu o zvastică pe crupă. E vară şi politicienii sînt în vacanţă, inundaţiile nu mai sînt de actualitate, aşa că ştirile trebuie ocupate cu ceva. Şi-a apărut o expoziţie la New York pe care unii o consideră obscenă.
Dacă eşti cît de cît implicat în ceea ce înseamnă ştiri, ai ceva informaţii din interior, n-are cum să nu-ţi pută toată afacerea asta.
Înainte ca viitura să devină vedetă, s-a mai încercat o dată plasarea poneiului roz în ştiri. Din păcate, dragul de el a venit la concurenţă cu apele şi-a fost pus deoparte pentru ca bulgărele să se rostogolească pe cînd ploaia va fi stat.

A revenit ştirea cum că expoziţia României de la New York aduce ofense naţiei, au contracarat-o cu bun-simţ artişti de renume şi revolta celor care încercau să transforme informaţia într-un scandal nu-şi mai găsea loc de sprijin. Aşa că s-a trecut, mă iertaţi, la măgărenii.

Românii, cînd nu mai au argumente profesionale, dar au acumulat suficientă ură şi vor să te facă praf, se uită la tine şi-ţi spun: "dar eşti urîtă!" sau "ba eşti grasă!" sau "eşti cam curvă!". E forma primară de a te refula, de a-ţi descărca frustrările, de a deşerta din tine ceea ce scoate de obicei de sub coadă poneiul. Dar e reacţia omului needucat, a celui care în lipsa oricărui alt argument i se pare că-ţi închide gura dacă dă în tine cu ce poate, cu ce are; şi are destul de multă mitocănie.

Pentru mine e o falsă tevatură care ascunde un joc murdar, tot acest aşa zis scandal de la ICR NY. Spun asta pentru că se întîmplă să fi vizitat la Londra, la Tate (una dintre cele mai celebre galerii de artă din lume), expoziţia care face acum vîlvă la nivel internaţional: Street & Art. Şi-am fost mîndră că românii au reuşit să fie în pas cu vremurile şi-au comunicat despre România, într-o direcţie de actualitate: street art-ul. Nu cred că soluţia este să avem în afară doar concerte cu Mirabela Dauer (sînt foarte bune şi astea pentru diaspora) şi nici că Institutele Culturale trebuie să organizeze numai seri cu recitări şi concerte de cameră.

Mungiu şi Puiu sau tinerii din teatru au adus mult mai multă publicitate, mult mai multă notorietate României decît a făcut-o oricare politician. Şi dacă vrem să avem o imagine tinerească, atractivă, "cool" trebuie să fim în pas cu vremurile şi să-i lăsăm pe tineri să se exprime aşa cum simt ei, pe limba lor, cu semnele lor, cu emoţiile lor.

Şi nu pot să-l cred pe domnul ăla cu nume de ungur care face acum clăbuci în New York cum că expoziţia e antisemită (nici poliţia din NY n-a crezut), pentru că ştiu că anul trecut, cînd jumătate de New York vorbea despre filmele româneşti de la Lincon Center, el s-a dus şi i-a îmbrîncit pe organizatori, cu aceeaşi clăbuci de acum.