"Kirov" si nimic mai mult

Valery Gergiev e atunci cand conduci unul dintre cele mai prodigioase teatre de opera din lume (Teatrul Mariinsky, din Sankt Petersburg), atunci cand esti fondatorul si directorul artistic al mai multor festivale internationale (Festivalul Mikkeli, din Finlanda, Filarmonica Kirov din Londra, Festivalul Gergiev al Filarmonicii din Rotterdam s.a.), atunci cand esti membru cu drepturi depline al Academiei Internationale a Artelor, atunci cand devii Artistul Lumii (premiu acordat de UNESCO in 2003), atunci cand detii alte premii si ordine de anvergura, acordate de Germania, Italia, Franta, Rusia etc...

Spatiul acestei rubrici nu este suficient ca sa descrii activitatea acestui dirijor, care a onorat cu prezenta lui scena Salii Palatului, marti seara, pentru a sustine un concert urmarit cu pasiune, nota cu nota, de catre toti cei prezenti.

Si inca: nu stiu cine a alcatuit programul de marti seara (sustinut, fireste, in cadrul Festivalului si Concursului International "George Enescu"), dar nimic altceva n-ar fi mers la sufletul mic si hatru al melomanului, amator sau nu, decat Introducerea la "Hovanscina" a lui Musorgsky, urmata de Suita nr. 1 a lui Enescu si Simfonia nr. 5 a lui Ceaikovski. Sunet clar si pur si limpede si cum vreti dumneavoastra. Asta m-a facut sa ma gandesc ca, intre popoarele de sorginte latina si cele de sorginte slava, muzica, alaturi de literatura, e un liant puternic.

L-am urmarit pe maestrul Gergiev cum dirija Enescu si m-am gandit ca numai un suflet slav poate sa dirijeze, dumnezeieste, cum a facut-o el, Suita nr. 1, in afara de unul roman. Dar poate ca asta e doar senzatia mea, poate ca el o sa ma faca sa ma deschid inaintea muzicii lui Enescu si dupa terminarea festivalului. Si-mi permit sa spun asta, gandindu-ma din nou la cei multi, pentru care muzica romanului continua sa fie o enigma.

Cat despre Simfonia lui Ceaikovski, nu pot sa va spun decat ca e una dintre marile mele preferinte. Nu v-ascund (nu vad de ce-as face-o) ca obisnuiesc sa dirijez, la mine-acasa, Simfoniile lui Ceaikovski si ale lui Beethoven si nu v-ascund ca, urmarindu-l, am luat lectii de dirijat (ca sa stiu ce si cum sa fac la mine-acasa). Apropo, am constatat ca se poate dirija si fara batul ala (nu stiu cum ii zice), deci mi-am propus ca data viitoare cand mai dirijez sa renunt si eu la lingura mea de lemn. Sunt convinsa ca artistii mei de pe CD or sa ma-nteleaga si-asa. Desi, sincera sa fiu, nu garantez pentru reusita mea intr-un concert sustinut la, de exemplu, Teatrul Mariinsky. Nu stiu daca e cazul sa va mai spun ca maestrul a dirijat fara partitura.

Sa va mai spun ca s-a aplaudat in nestire. Sa va mai spun ca s-a bisat de trei ori. Sa va mai spun ca spectatorii concertului au iesit de-acolo transfigurati (oricat ati crede ca asta e o metafora lemnoasa, pe cuvantul meu de pionier ca n-a fost asa!).