x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale La Palatul Suțu se va deschide expoziția „Nicolae Titulescu, lider al diplomației românești și europene”

La Palatul Suțu se va deschide expoziția „Nicolae Titulescu, lider al diplomației românești și europene”

de Magdalena Popa Buluc    |    03 Mar 2022   •   15:31
La Palatul Suțu se va deschide expoziția  „Nicolae Titulescu, lider al diplomației românești și europene”

Muzeul Municipiului București invită publicul să viziteze, începând de sâmbătă, 5 martie 2022, expoziţia-document „Nicolae Titulescu – lider al diplomaţiei româneşti şi europene”, deschisă la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr 2).

Pentru realizarea acestui demers expoziţional și-au unit eforturile instituții importante pentru cercetarea și prezervarea istoriei: Fundația Europeană Titulescu, Ministerul Afacerilor Externe, prin Unitatea Arhive Diplomatice, Arhivele Naţionale ale României și Muzeul Municipiului Bucureşti. Cu această ocazie, ca de fiecare dată în preajma unor evenimente importante pentru istoria şi cultura românească, Romfilatelia va lansa un întreg poştal „140 ani de la naşterea lui Nicolae Titulescu. Un Tribun al Păcii”.

Expoziţia „Nicolae Titulescu, lider al diplomației românești și europene” face parte dintr-o serie de manifestări inițiate de Fundaţia Europeană Titulescu, dedicate împlinirii a 140 de ani de la nașterea marelui om politic și diplomat.

„Nucleul de bază al expoziţiei – care este un omagiu biografic – include documente şi fotografii de epocă originale, cu privire la viaţa, activitatea diplomatică şi cariera politică a lui Nicolae Titulescu din patrimoniul instituțiilor colaboratoare, precum și obiecte personale care au aparținut marelui diplomat, neexpuse public niciodată până acum.

Livretul militar, paşaportul, jurnalele anilor 1920-1930, bicornul de diplomat, cărţi de vizită, tabachere, ciocănelul folosit în calitate de preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor, precum şi câteva însemne oficiale: Steaua României, de Pace, în grad de Mare Ofiţer, acordată de Regele Carol II, medalia oficială a primei adunări a Societăţii Naţiunilor etc., pot fi, de asemenea, admirate în expoziţie.

Fotografii înfăţişându-l pe Nicolae Titulescu în compania unor mari oameni de stat, scrisori către oamenii politici importanţi ai vremii, documente care atestă importanţa demersurilor sale politice şi diplomatice, printre care Pactul de organizare al Micii Înțelegeri, semnat la Geneva, la 16 februarie 1933, Convenția de definire a agresiunii, încheiată la Londra, la 3 iulie 1933 și Pactul Antantei Balcanice, semnat la Atena, la 9 februarie 1934, întregesc acest demers expoziţional.

Remarcabil om politic, cu rol esențial într-o serie de decizii importante pentru România, jurist şi profesor, membru titular al Academiei Române, orator de calibru, cu un talent anticipativ de excepţie al evenimentelor, punând în dezbatere idei, care, peste ani, aveau să se dovedească de o mare acurateţe şi pertinenţă, întreaga carieră diplomatică a lui Nicolae Titulescu, una dintre cele mai strălucite personalităţi ale politicii internaţionale din acea vreme, s-a bucurat de admiraţie şi preţuire şi pe plan internaţional.

Ideile sale originale, precum colaborarea popoarelor pe plan economic şi politic prin acorduri, buna vecinătate între statele mari și mici, solidarizarea împotriva actelor de agresiune, păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, au contribuit la definirea unui diplomat, considerat de mulţi istorici drept cea mai importantă personalitate internaţională din perioada interbelică”, a declarat Adina Rențea, curator al expoziției.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 5 martie – 4 aprilie 2022.

Vernisajul are loc vineri, 4 martie 2022, ora 17.00. Rezervarea la eveniment este obligatorie și se face prin email la adresa relatii.publice@muzeulbucurestiului.ro (luni – vineri, 8.00-16.00), până pe data de 3 martie 2022.

×