Lansare - "Am prins gustul gazetariei"

Jurnalul National: Care este viitorul presei de opinie in Romania?

Mircea Cartarescu: Presa de opinie presupune existenta unor opinion makers total independenti, mai presus de orice banuiala, in care publicul sa aiba incredere si pe care sa-i urmeze. Sunt putini oameni de acest fel in Romania de azi. Cei mai multi editorialisti sunt ziaristi de profesie, care or fi fost curati la-nceput, dar intre timp s-au incalcit in interese de toate felurile. Cu atat mai pretiosi sunt cei ramasi onesti si obiectivi. Eu cunosc trei-patru, asa incat cred mai departe in viitorul presei de opinie la noi.

"Jurnal" a fost serializat. Sa intelegem ca in anul intrarii in Uniunea Europeana putem spera la un "Baroane! II"?

Nu stiu nici ce va fi maine, darmite peste doi ani... Eu sunt deocamdata foarte incantat de colaborarea mea cu Jurnalul National si voi continua sa scriu aici cata vreme mi se va mai pastra un loc in editia sa din fiecare marti. Am prins gustul gazetariei, ceea ce n-as fi crezut! Cand se apropie deadline-ul, ma mananca degetele si abia astept sa ma asez la masa de scris. N-am nici cea mai mica idee daca-mi voi aduna mai departe articolele in volume. Deocamdata exista "Baroane!", cartea mea cea mai sincera si mai deschisa de pana acum.

"E usor sa fii lizibil, e mult mai greu sa fii credibil." Are astazi presa o problema de lizibilitate sau trece printr-o criza de credibilitate?

Presa noastra e ca si Romania insasi: merge in general pe o directie buna, dar are multe, multe probleme... De cand scriu editoriale, citesc toata presa, in fiecare seara, pe Internet. Am descoperit astfel ca avem ziaristi deosebit de buni, cu fraza inteligenta si clara, presarati prin mai toate ziarele de calitate. Pe ceilalti, publicul ii respinge. Cred ca epoca tabloidelor si a publicatiilor de santaj a trecut. Azi, publicul selecteaza ziarele cu informatie onesta, scrise inteligent. Nu e intamplator ca Jurnalul e pe primul loc in vanzari. Alaturi de el, mai citesc permanent, cu mult castig, si Ziua, Romania libera, Cotidianul si Evenimentul zilei.

De ce ati ales ca titlu pentru noul volum articolul cu acelasi nume? De ce acest articol si nu oricare altul?

E titlul pe care l-am socotit cel mai percutant. Am vrut ca acest volum sa aiba un impact foarte mare, mai mare decat fiecare articol in parte. Editorialul "Baroane!" nu e cel mai bun din volum, dar el marcheaza un varf al indignarii si furiei mele in fata politicianismului romanesc. Niciodata nu am mai scris cu atata revolta, si asta cred ca se vede. E si singurul meu articol despre care mi s-a spus ca a avut un impact real in preajma ultimelor alegeri.

Se cade ca un gazetar, un analist politic sau un moralist sa-si modifice reperele si principiile de la un an la altul sau, poate, de la o guvernare la alta?

Reperele unui gazetar, ca si ale oricarui om care traieste intr-o societate, trebuie sa fie mereu aceleasi: adevarul, cinstea, obiectivitatea. Daca judeci evenimentele cu doua masuri, daca socotesti ca un ticalos "de-al nostru" e mai bun decat unul "de-al lor", iti pierzi repede increderea oamenilor. N-am fost de partea fostei Opozitii (actuala Putere) din vreun motiv conjunctural - nu sunt membrul nici unui partid - , ci pentru ca am crezut si inca mai cred ca ea, cu toate pacatele ei, reprezinta totusi latura democratica a vietii noastre politice. Am scris de bine despre puternicii zilei atata vreme cat am crezut ca actiunea lor politica e pozitiva pentru comunitate, dar nici o clipa n-am ezitat sa le reprosez faptele cand mi s-a parut ca au luat-o pe un drum gresit.

Despre "tot felul de lucruri", cu buna-credinta

TANDEM. Cartarescu si Llosa, doi dintre cei mai bine vanduti scriitori

Ati publicat aceste articole in Jurnalul National ca si acum, cand sunt adunate intr-un volum, avand drept motor impulsul de a scrie "tot felul de lucruri". S-a petrecut ceva, intre timp, care sa va modifice opiniile exprimate deja?

Viata in general, si mai cu seama viata politica, este plina de ezitari, reveniri, contradictii... Articolele mele "de opinie" nu sunt, nici nu-si propun sa fie, depozitare ale unor dogme. Am gresit uneori si m-am grabit sa recunosc asta. Mi-am schimbat cateodata, pe parcurs, parerea despre un politician sau altul. Ceea ce conteaza e sa ramai la fel de sincer in scrisul tau cand ai dreptate, cand gresesti si cand iti recunosti greselile. Pacatul de moarte al ziaristului e reaua-credinta. La o adica, ti se pot ierta graba, lipsa de informare temeinica, poate chiar si scrisul impiedicat. Reaua-credinta nu poate fi insa iertata, pentru ca esenta scrisului ziaristic, ca si a scrisului in general, este onestitatea.

Exista vreun ingredient-minune care sa faca din articolul de ziar unul peren? Sau ce anume il poate face memorabil?

Da, un articol poate ramane ca o mica opera de arta cand e scris chiar asa, ca o piesa literara, cu un simt al formei si al gradatiei efectelor. In ceea ce ma priveste, sunt mandru nu atat de articolele mele propriu-zis politice, cat de cateva mici portrete, al lui Iliuta, al "domnului Balanescu"... Nu as fi publicat niciodata editorialele mele in volum daca n-as fi crezut intr-o anumita dimensiune estetica a lor.

Cat de grave, ridicole, nesemnificative, denaturate, deformate s-ar putea prezenta "lucrurile", incat sa-l faca pe omul care scrie sa nu mai scrie, pentru ca nu mai crede? Ar insemna ca nu mai crede in scris sau ca nu mai acorda credit realitatii?

Realitatea trebuie infruntata cu atat mai mult cu cat pare mai rebela, mai agresiva si mai de neinteles. Am mai spus-o: gazetarul are de-a face, prin insasi meseria sa, cu ceea ce este rau in om si in lume. Nu realizarile si faptele pozitive cad in sarcina lui, ci lupta cu ticalosia si mizeria umana. Mi s-a reprosat adesea viziunea pesimista, "mizerabilista" din editorialele mele. Eu insa asta cred: ca omul care scrie, fiind de partea binelui, sta vesnic cu spatele spre bine si cu fata spre rau. Nu aperi binele scriind despre bine, ci infruntand raul.