DaKINO 20 începe frumos. E şi firesc să fie aşa. Primul festival dedicat cinematografului, organizat în România postdecembristă, a fost DaKINO, inventat şi cârmuit de Dan Chişu. Fiecare ediţie, începând cu prima, cea din 1991, a fost cu surprize. Nu este exclusă nici cea de-a XX-a. Astăzi, în deschiderea acestui eveniment cinematografic este aşteptată actriţa americană Marisa Berenson.
Celebrei artiste şi model îi va fi înmânat la Gala de deschidere a Festivalului DaKINO, care va avea loc de la ora 20:00, la Cinema Patria, Trofeul pentru întreaga activitate. Presa va avea ocazia, tot astăzi (ora 12:00), să o întâlnească la conferinţa de presă organizată la Sala Elvira Popescu a Institutului Francez din Bucureşti. Mâine, la Cinema Patria, ora 21:00, DaKINO 20 va prezenta filmul “The Disciple”, producţie Spania realizată în 2010, având-o pe Marisa Berenson în rolul principal. La această proiecţie “exclusivă pentru România” va fi de faţă regizorul peliculei, Emilio Ruiz Barrachina.
Marisa Berenson a mai fost la DaKINO în 1996, când a avut aici şi o retrospectivă.
Festivalul DaKINO se va desfăşura până la 27 noiembrie. În cele şase zile, la Cinematograful Patria, la Sala Elvira Popescu şi la Noul Cinematograf al Regizorului Român de la Muzeul Ţăranului vor fi prezentate filmele care au câştigat Trofeul DaKINO sau Premiul de Regie din 1991 şi până în 2009. E retrospectiva câştigătorilor. Totodată, publicul va avea parte şi de filmele cele mai noi ale regizorilor câştigători de-a lungul acestor ani la DaKINO. Va veni din nou Goran Bregovic, împreună cu “Wedding and Funeral Orchestra”, concertul fiind programat vineri, 26 noiembrie, la Sala Palatului.
E specială această a XX-a ediţie DaKINO. Pe lângă câştigătorii celor 19 ediţii, vor fi la festival şi invitaţii prezenţi de-a lungul anilor, membrii juriilor, directori de festivaluri etc.
Trofeul DaKINO 20 va fi acordat prin votul publicului, care va alege cel mai bun film din cele premiate în 19 ani.