Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Delia A. Prodan îşi concentrează practica în jurul obiectelor obișnuite și materialelor brute, surprinse în momentele lor de fragilitate. De la bucăți de marmură și beton, la metal și cărămidă, modul în care ea lucrează dezvăluie o perspectivă nostalgică și empatică. Pentru ea, obiectele sunt vii: se învinețesc, crapă și spun povești. Interesată în același timp de fotografie și (în perioada recentă) de sculptură, ea se foloseşte adesea de text și carte, de analogii și poveşti fracturate.
„Marmura are semnificaţii şi trimiteri multiple, în special spre ceea ce înseamnă folosirea ei în decursul istoriei artei, cât şi ca referinţă spre peisaj şi procesul de extragere, exploatare a muntelui.
Cu toate acestea, interesul meu către material a luat naştere de la ideea de “in between”, de la nevoia de a descoperi ce se întâmplă când totul încă este rezumat la starea de potenţial.
Astfel, m-am orientat spre spaţiul atelierului; dar nu cel al artistului, ci cel mundan, comercial (decizie inspirată şi de un context biografic, părinţii mei lucrând la un moment dat cu tipul acesta de prelucrare a materialului). Am aflat că relaţia dintre cel care mânuieşte piatra şi piatra în sine este una foarte strânsă, iar fragmentarea a fost cea care m-a atras totalmente către ea. Am început să privesc această fragmentare drept una interdependentă: marmura este cea împărţită de discuri de metal, constant privită, manevrată, dar este şi cea care deteriorează, răspunde. Atât materialul, cât şi cel care îl mânuieşte: ambii sunt prinşi în această stare a fragilităţii paradoxale şi a unui proces secret.”
Irina Motroc este interesată în special de explorarea spațiului social și teme care abordează sfera psiho-afectivă, combinând autoreferențialul cu memoria colectivă. Pornind de la evenimente personale până la contexte sociale, artista caută să reactiveze percepția asupra unui trecut comun, analizând urmele lăsate de istoriile personale care definesc și se reflectă în comportamentul colectiv al unei generații.
„Aici am stat documentează reconstituirea unui spațiu prin filtrul memoriei, cartografierea unui cadru interior în încercarea de a reconstrui o imagine alăturând părți dintr-o memorie fracturată.
Cum recompui un loc care nu mai există? Cum îl păstrezi viu? Ce rămâne când nu mai rămâne nimic?
Aici am stat vorbește despre încercarea de a reconstitui amintirea unei case – indexarea unei emoții, a unor detalii, este un proces care implică aproprierea atât a unui gând din trecut, cât și a unui loc prezent, reconectarea, explorarea și înțelegerea spațiului într-un context actual; aduce în discuție transformarea, sugerând modul în care natura preia treptat controlul asupra zonelor create de om și subliniază persistența acesteia în a-și recăpăta spațiul și a redefini peisajul.
Proiectul are ca scop construcția unei narațiuni vizuale care pune în prim-plan ideea de absență, dar și ceea ce ia locul absenței, explorând modalități prin care acestea pot fi reprezentate și interpretate, folosind materia organică ca bază pentru a recompune și pentru a crea un dialog între prezent și memorie.
Proiectul cercetează ideea de memorie care se contaminează odată cu trecerea timpului. Pe măsură ce ne întoarcem la ea, amintirea se transformă cu fiecare accesare, influențată de emoțiile asociate momentului în care ne amintim.
Aici am stat nu este doar o afirmație despre trecut, ci este o invitație de a analiza și a reconsidera amintirile în prezent, de a explora complexitatea identității noastre prin intermediul memoriei.”
Vă așteptăm pe 6 iulie să le cunoașteți pe artistele MASTER de anul acesta!
