A fost acuzat că a înjurat-o pe Anna Pauker şi că a deposedat de armă un miliţian. A fost arestat şi judecat. Avocatul Ionel Teodoreanu, pe care l-a cunoscut printr-o conjunctură fericită, l-a salvat de la puşcărie grea.
Actorul Teatrului Naţional Bucureşti Matei Alexandru povesteşte despre scriitorul, dar mai ales avocatul Ionel Teodoreanu, care i-a schimbat destinul într-un moment greu.
● Jurnalul Naţional: Când şi cum l-aţi cunoscut pe Ionel Teodoreanu?
● Matei Alexandru: Înainte să ajungem la Ionel Teodoreanu o să vă spun o scurtă poveste a vieţii mele, pentru că are legătură cu modalitatea în care am ajuns la el. În 1950, în 21 decembrie, fiind student în anul III la Institutul de Teatru s-a făcut o mare şedinţă şi m-a dat afară din Institut pe motiv că sunt fiu de chiabur şi că am dat fişe şi declaraţii autobiografice incomplete. Timp de şase ore tot Institutul adunat în sala respectivă în frunte cu un director de studii pe numele lui Penhas, care mai târziu
s-a transformat în Alexandru Mandi, ceva compozitor. Şi un fost coleg de-al meu mai mic s-a ridicat în şedinţă şi a spus că i-am adus injurii Anei Pauker.
● Vă purta pică sau de ce "v-a turnat"?
● Eee, am avut un mic conflict cu el, Nae Nicolae îl chema, şi a inventat această poveste. Tot Institutul care era acolo, bine, nu chiar toată lumea, dar prin agitatorii care erau acolo, timp de vreo 4-5 ore a urlat la mine. Că să fiu dat afară, că să fiu împuşcat. Am rămas ca tâmpit. Nici ăla care mă acuza nu avea martori şi nici io nu aveam martori să-i dovedesc că nu e aşa. Cert este că la 21 de ani m-au dat afară din Institut. Peste o săptămână m-au chemat la Securitate. Şi timp de 4 ore m-au interogat.
● De ce vă chemaseră?
● Păi, prima dată m-au întrebat dacă sunt prieten cu Ana Pauker. Am zis că nu. Şi m-au luat la bumbăceală. "Păi, dacă nu eşti prieten cu Ana Pauker, de ce o înjuri?" "Nu e adevărat, nu e adevărat", ziceam eu. Şi m-au pus să fac un angajament că să lucrez pentru ei.
● L-aţi semnat?
● Da. Am zis că-l semnez să scap naibii de nebuni.
● Aţi dat vreo informaţie vreodată?
● N-am dat nici o informaţie. După asta, la câteva săptămâni, am fost arestat...
● Pe acelaşi motiv...
● Da, pe acelaşi motiv. Am fost dus la puşcărie la 6 ianuarie şi la 25 martie am avut proces. Cine mă iubea şi mă aprecia foarte mult erau Aura Buzescu, Chiril Economu, care au şi venit ca martori pentru mine. Tot ei mi-au angajat un avocat Fielderman, un avocat evreu execelent. Şi în ajunul procesului l-au arestat şi pe el. Din alte motive. Şi atunci, la repezeală, "pe cine luăm? pe cine luăm?", şi atunci Aura Buzescu a avut ideea salvatoare: "Îl luăm pe Ionel Teodoreanu, că îl cunosc". Şi aşa a apărut Ionel Teodoreanu în viaţa mea. Chiar în dimineaţa în care avea loc procesul. A venit, a întrebat despre ce este vorba, care este acuzaţia. Nu a vrut să vadă dosarul, nu-l interesa. A aflat doar că eram acuzat că i-aş fi adus injurii Anei Pauker.
● Şi cum a reacţionat când a aflat care era acuzaţia?
● A zis calm: "Atunci, lăsaţi pe mine". Şi a început procesul, şi Ionel Teodoreanu a fost extraordinar, formidabil. Şi acum când îmi aduc aminte îmi dau lacrimile. Şi a scos din mine unul dintre cei mai mari artişti ai epocii. A început să povestească despre sculptorul grec Fidias. Spunea: "Aşa a făcut sculptorul grec, a avut nevoie de un model, de cel mai tânăr şi mai frumos grec din ţară, şi l-a luat drept model, dar în final încercând să obţină o anumită expresie de la tânărul ăsta şi nu putea şi atunci s-a dus şi l-a înjunghiat şi prin înjunghiere, tânărul avea o mască pe care o căuta şi l-a pictat. Mulţimea care a aflat că l-a înjunghiat a venit să-l sfâşie pe Fidias, şi Fidias ca argument a scos statuia şi a arătat-o la fereastră publicului şi când publicul a văzut statuia s-a pornit în ropote de aplauze. Aşa este şi acest băiat, Matei Alexandru". Aşa a început pledoaria plină de prestanţă a avocatului Ionel Teodoreanu. Şi a ţinut acest discurs sensibil şi m-au achitat. Ionel Teodoreanu m-a salvat de la puşcărie.
● Până la acest proces, vă mai întâlniserăţi vreodată cu el?
● Nu, niciodată. El mă văzuse într-un spectacol şi m-a plăcut foarte mult. De asta şi atunci când a aflat de arestarea mea de la Aurza Buzescu a şi zis: "Cum? L-a arestat pe Matei Alexandru? Ei, lasă pe mine".
● Cum a reacţionat sala la întreaga sa pledoarie?
● Toţi au rămas foarte impresionaţi. Ei îl cunoşteau pe Ionel Teodoreanu, pentru că era un foarte bun avocat. L-au ascultat în linişte, sorbindu-i cuvintele. Era un discurs fără pereche. Cum rar auzeai. Ce mai, era o plăcere să-l asculţi.
"PREDĂ-TE!"
● L-aţi mai reîntâlnit vreodată de atunci?
● Staţi să vă povestesc... Da, ne-am reîntâlnit. Deci, m-au achitat, am plecat din puşcărie, eram angajat la Teatrul Naţional, unde am reintrat. Dar de la Institut Penhas ăsta a continuat să se ţină de capul meu, şi prin Mezincescu, ministrul de atunci al Culturii, a intervenit şi m-a dat afară şi de aici. Am intrat într-o fabrică muncitor necalificat şi după m-a arestat Securitatea iar şi m-a trimis în Moldova, unde am stat iar două săptămâni la Securitate. M-au pus să semnez alt angajament.
● Altul? Păi, nu era suficient unul?
● Păi nu, nu era suficient, că eu nu făcusem nici o notă informativă. Se făcuse luna iulie a anului 1952.
● Dar de ce v-au arestat a doua oară?
● Păi ce, le trebuia vreun motiv? Fără nici un motiv. Aşa... Văzând că nu dau nici o notă informativă a trimis un securist să mă aresteze, să mă ducă înapoi la Securitate. M-au dus la postul de jandarmi, şeful de post era plecat, şi acolo am înnoptat. Dimineaţă, unul din securişti s-a aşezat la birou, ca să scrie ceva. M-am uitat la el, pistolul automat era rezemat de perete, şi deodată, ca o pisică, m-am repezit, am luat pistolul şi am strigat la el: "Mâinile sus!". L-am băgat într-o cameră, l-am încuiat şi pe uşa din dos am ieşit şi m-am făcut nevăzut în pădure cu pistol cu tot. M-au urmărit cu câini toată noaptea, dar norocul meu formidabil a fost că au fost nişte ploi mari şi câinii nu au mai făcut doi bani. Noaptea am trecut Trotuşul în partea ailaltă. A doua zi, pe înserat, am sărit într-un tren mărfar şi am ajuns până la Ghimeş Palanca. După aia am luat un personal până la Ciceu şi de acolo am luat un accelerat până la Bucureşti, unde am şi ajuns.
● La Bucureşti v-au urmărit? Se aflase că aţi fugit?
● Ei nu, nu se dăduse. Că nu dădea bine să se afle că m-au scăpat şi nu ştiau ce să facă. La Bucureşti, am tras la nişte prieteni. Eram rupt. M-am dus apoi la Vlad Mugur, prieten bun. M-a văzut, m-a întrebat unde e pistolul. I-am spus că l-am ascuns în pădure. S-a uitat la mine şi mi-a zis : "Măi, băiete, trebuie să stai de vorbă cu un avocat". Primul care mi-a venit în minte a fost Ionel Teodoreanu. Şi m-am dus la el acasă. Dimineaţa. Nu era. Era la tribunal. Şi mi s-a spus că vine pe la 15:30. La ora 16:00 am sunat la uşă şi mi-a răspuns chiar el.
● V-a recunoscut?
● Nu mai ţin minte dacă mă mai ştia, dar cred că mă ştia.
● De la proces şi până atunci nu vă mai întâlniserăţi cu el?
● Nu, nu m-am mai întâlnit. Aşa... Am intrat. "Vă salut maestre!" "Ce e măi, băiete?", mă întreabă el. "Maestre, am o rugăminte la dvs. Cât am să stau de vorbă cu dvs. vă rog să nu daţi nici un telefon şi să nu vă mişcaţi pentru că sunt într-o situaţie foarte grea." Eram foarte speriat. A început să zâmbească. A fost foarte amabil. Drăguţ de tot. A sunat de cafea, mi-a fost adusă una. Şi i-am povestit totul, cu de-amănuntul. De-a fir a păr. M-a ascultat în linişte. A stat ca o stană şi m-a ascultat. Şi la final i-am spus: "Maestre, ştiu că vă este foarte greu să-mi daţi un sfat. Dar vreau să vă pun o întrebare: dacă mă predau, mă împuşcă?". S-a uitat la mine şi a răspuns calm: "Nu, nu te împuşcă. Nu mi-ai cerut sfatul, dar eu ţi-l dau: Predă-te! Te-ai luat de piept cu o forţă imensă. N-ai să rezişti. Din nici un punct de vedere. În primul rând, n-ai să rezişti nervos. E amară soluţia pe care ţi-o dau, dar e singura salvatoare". M-am dus la el. I-am sărutat mâna plângând. (plânge, tremurându-i uşor buza de jos). Mă iertaţi, dar au fost momente grele. (Îşi ia câteva momente de respiro, îşi şterge lacrimile). Aşa... Şi m-am hotărât să mă predau. Peste vreo două zile, m-am dus la Biroul de informaţii al Ministerului de Interne.
Le-am povestit exact cum i-am povestit şi lui Ionel Teodoreanu. M-au ascultat şi m-au pus să fac o cerere de arestare, pentru că nu puteau să mă aresteze pe vorbe goale. Şi am scris: "Subsemnatul Matei Alexandru, vă rog să dispuneţi arestarea mea pentru că am comis un fapt grav, care aduce atingere la securitatea Republicii Populare Române. Trăiască lupta pentru pace!". M-au dus la Ministerul de Interne, iar am povestit şi m-au arestat.
M-au trimis în judecată pentru instigare publică şi dezarmare. După cinci luni de puşcărie m-au trimis la judecată la Iaşi. Pe martie m-au dus cu duba la tribunal. Şi pe drum am văzut lume în doliu, muzică simfonică şi mă întrebam ce s-a întâmplat. Şi vine unu' mare cu o moacă de şoricel şi întreabă cine e Matei Alexandru. Îi răspund şi se prezintă ca fiind avocatul meu din oficiu. Şi îl întreb de ce e doliu afară. Şi ăsta, aşa livid la faţă, răspunde că a murit tovarăşul Stalin. Şi eu: "Eeeeee!". După moartea lui Stalin s-au mai îmbâlnzit lucrurile şi am avut parte de o judecată dreaptă şi m-au achitat.
● Dar de ce nu aţi mai apelat şi pentru acest proces la Ionel Teodoreanu?
● Pentru că el era în Bucureşti şi atunci nu se putea să angajezi un avocat din afara zonei, judeţului, în care era procesul.
● V-aţi mai întâlnit?
● Da, ne-am mai întâlnit pe la teatru. Venea la spectacol. Dar nu discutam foarte mult. Doar ne salutam.
● Era un tip meticulos ca avocat?
● Nu, nici pe departe. Mergea pe metafore. Ca şi în opere. Şi procesul meu a fost la fel.
● Aţi urmărit probabil la televizor în ultimul timp pledoariile avocaţilor români de azi. Se poate face vreun fel de comparaţie?
● Nu se poate face. Nu există aşa ceva. În momentul de faţă nu există aşa ceva. El era o pasăre rară, preţioasă, în materie de avocatură.
Citește pe Antena3.ro