Institutul Cultural Român de la New York susține participarea artistului român Marius Riţiu la Expoziţia anuală de grup din cadrul renumitului parc de sculptură new-yorkez Socrates Sculpture Park, al cărei vernisaj va avea loc sâmbătă, 5 octombrie 2019. Proiectul sculptorului român va fi prezentat alături de lucrări de sculptură semnate de 15 artişti internaţionali, aleşi în urma unei strânse competiţii anuale.
Sculptorul român a lucrat timp de 5 luni la opera pe care o va prezenta în acest weekend publicului din New York, de-a lungul unei rezidențe de creație oferite de prestigioasa Fundaţie Socrates Sculpture Park în perioada mai-octombrie a acestui an.
Lucrarea lui Mariu Rițiu, intitulată Rock and Roll (Sisyphus – Part II), are o dimensiune monumentală, de aproape 8 metri înălţime şi 2 metri lăţime, şi întruchipează un meteorit prăbuşit în mod neașteptat pe Pamânt. Este realizată printr-o tehnică specială, de „cupru bătut”, care face ca, în mâna sculptorului român, obiectele învăluite în cupru să se transforme alchimic în statui monumentale, stranii și pline de forță.
În cazul de faţă, artistul a plecat de la o structură geologică, un bolovan imens excavat de pe o stradă new-yorkeză aflată în construcție, pe care l-a preschimbat prin meșteșugul său original într-o structură cosmică, semănând cu un meteorit. În loc de soclu, acesta e plasat într-un coș de cumpărături supradimensionat, ca o metaforă a comercializării la care sunt supuse până și aparițiile cele mai celeste. După cum mărturisește chiar Rițiu, inspiraţia i-a venit într-o întâlnire „suprarealistă”, când a dat pe neașteptate de un bolovan pe o stradă din oraşul belgian Anvers, unde locuiește de mai mulţi ani, pe care l-a recuperat în atelierul său, cărându-l cu un coș de cumpărături.
Expoziţia de sculptură anuală, organizată de către Fundaţia Socrates Sculpture Park, e un eveniment cultural și artistic deja de tradiție, asteptat cu mare interes de către publicul și critica artelor vizuale. ICR New York colaborează pentru prima dată cu influenta organizație americană, într-un parteneriat instituțional care urmează să se dezvolte în anii următori.
Marius Rițiu (1984) a studiat sculptura la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi la Academia Regală de Arte Frumoase din Anvers. A avut numeroase expoziţii în Belgia, Elveţia, Franţa, Olanda, România şi Statele Unite. Este un artist cu numeroase expoziţii internaţionale şi programe de rezidenţă: ISCP (International Studio & Curatorial Program), NYC, USA (2018), Open Source Gallery, NYC, USA (2015), Verbeke Foundation, Kemzeke, Belgium (2010). Operele artistului român aduc în atenţie importanţa patrimoniului, a graniţelor şi a conceptului de naţiune şi reprezintă o reflecţie asupra ideii de călătorie, mişcare şi migraţie. Sursa de inspirație își are originea în statutul artistului de imigrant est-european într-o țară din Europa de Vest.
Socrates Sculpture Park a fost fondat în 1986 de sculptorul vizionar Mark di Suvero, ca un spațiu de artă accesibil, dedicat susținerii artiștilor în producerea și prezentarea operelor de artă publice. În fiecare toamnă, Socrates Park, situat pe malul lui East River în fața unei panorame irezistibile a Manhattan-ului, găzduiește o expoziție de proiecte inedite, realizate de artiștii premiați prin Bursa Anuală Socrates. Executate la fața locului, în studioul parcului, în aer liber, aceste lucrări intră într-un dialog fertil cu istoria, peisajul și comunitatea dimprejur, exprimând direcțiile cele mai inovatoare din sculptura contemporană.