x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Monografie dedicata Insulei Serpilor

Monografie dedicata Insulei Serpilor

20 Aug 2004   •   00:00

Cartea, aparuta sub semnatura dr. Dominut Padurean, profesor al Academiei Navale "Mircea cel Batran", este prima monografie stiintifica romaneasca dedicata Insulei Serpilor. "Este o obligatie morala si o necesitate istorico-juridica impusa de actualul statut al insulei, sa cunoastem istoria, destinul acestei palme de pamant romanesc", marturiseste profesorul de origine ardeleana, explicand demersul sau publicistic.

LUCRARE. Structurata pe 7 capitole, cuprinzand peste 500 de pagini, o bibliografie vasta si multe anexe documentare, cartea abordeaza acest subiect atat de fascinant si de dureros pentru noi, romanii, din mai multe perspective.

Mai intai, calatorim cu ochii mintii in locurile in care nu mai poate calca acum picior de roman, caci Insula Serpilor ne este prezentata pornind de la coordonatele generale, consideratii geologice, climatice, sol, flora, fauna, toponimie, cartografie.

Nu au fost uitate nici fascinantele mituri legate de aceasta fasie de pamant. Lucrarea are o parte dedicata si nedreptei istorii a acestei insule romanesti, din antichitate si pana cand, printr-un gest absurd, ea a fost cedata Ucrainei.

DISPUTE

"Insula Serpilor este si are sanse sa ramana mult timp «calcaiul lui Ahile» in raporturile dintre Romania si Ucraina" - Dr. Padurean Dominut, autor
×
Subiecte în articol: arte