Mos-Gherila

Am asteptat sa se nasca Radio Gherila asta de nu-mai-stiu eu cand si bineinteles c-am tipat si eu bucuroasa atunci cand, cu buricu’ tamponat la primele ore ale diminetii, l-am auzit producandu-se. Doamnelor si domnilor, cu riscul de a ma repeta, i-ha!

Doamne-ajuta, sa fie primit, sa ne bucuram cu totii de el, sa creasca mare si sa se faca baiat misto, sa le-nnebuneasca pe toate gastele proaste si ametite!

Deci, cum v-am spus, io de luni incoace nu ma mai uit la televizor. Ma uit la radio. La dracu’ cu televizoru’! La dracu’ cu emisiunile mele preferate de pe A-ca-saaaaa, la dracu’ cu stirile mele preferate (stirile sportive si "adevaratele stiri" de pe oteve), sa se duca invartindu-se-rotindu-se-incercuindu-se toate tocsourile politice, toate analizele pertinente, toti desteptii de pe toate posturile de televiziune, io de luni m-am pus pe vazut radioul si doar fatalitatea va putea sa ma oblige vreodata sa mai apas pe telecomanda televizorului. Fatalitatea sau altceva. (Ma rog, p-asta am bagat-o asa, ca suna bine, da’ nu stiu ce-am vrut sa zic.)

In orice caz, trebuie sa-mi marturisesc in direct, in pagina asta a Jurnalului, iubirea mea neconditionata, interminabila si iremediabila, irefutabila si irevocabila si definitiva si vesnica si infinitiva (?!?... ma rog) pentru iubitu’ meu numaru’ unu, pentru barbatu’ cu bi mare al intregului ef-em romanesc, pentru acest Van Damme al cuvintelor - al ideilor... pentru... pentru..., ma rog, nu-mi mai vine-acuma nimic mai de Doamne-ajuta (bineinteles ca toate ideile geniale or sa-mi vina dupa, cand n-o sa mai fie nimic de facut), l-am numit aici pe Dobrovolschi. Pe Mihai Dobrovolschi.

Draga Dobro, sa stii ca io te iubesc mult, mult de tot, te urmaresc prin toate locurile, sa stii ca oriunde te duci, sunt pe undeva pe-acolo doi ochi mici si cu dioptrii de minus doi care se uita la tine. Pentru ca te iubesc, te iubesc, te iubesc si te ador, te ador, te ador, care sunt capabila s-ascult si radio de manele daca te duci tu sa prezinti.

N-ai decat sa crezi ca fac misto, da’ numai inima mea mica si hada stie cat de adevarata e declaratia mea, ma Misule, da’ asa-s io, incapabila sa ma exprim ca lumea, da’ sentimentele mele umane pentru tine sunt reale si vesnice. Atata te rog, mai baga-te si tu peste Mihaiu ala, ca vorbeste prea mult si tu vorbesti prea putin si io nu-l iubesc pe el, io te iubesc pe tine si pe tine vreau sa te-aud. Muah!