Muzeul drumurilor fără întoarcere

Prezenţă inedită în peisajul muzeistic bucureştean, Muzeul Na­ţio­nal al Hărţilor şi Cărţii Vechi este poate singura instituţie de acest gen constituită exclusiv pe baza donaţiilor. De aceea, o că­lă­torie printre cele peste 800 de exponate te duce cu gândul atât la faptul ca eşti martor la schimbările terestre ca într-un desen animat cât şi la zicala care spune că „dar din dar se face Rai”. În acest caz un Rai al peniţei, pergamentului şi al migalei ridicată la rang de artă.

Într-un cartier select din Nordul Bu­cu­reştiului, pe strada Londra la numărul 39, a luat fiinţă în anul 2002, prin decizia guvernului condus la acea vreme de pre­mierul Năstase, Muzeul Naţionar al Hăr­ţilor şi a Cărţii Vechi, singurul din România şi cel de-al patrulea din careul mu­zeelor de acest gen din Europa. Cu această ocazie, imobilul, care aparţinea fondului privat de stat, a fost transfe­rat în fondul public de stat şi a ajuns în pa­tri­moniul Ministerului Culturii. Clădirea, pe lângă care nu poţi trece fără să admiri ele­ganţa medievală cu iz uşor oriental, nu ar fi putut trece neobservată chiar dacă de jur împrejur sunt case vechi boie­reşti sau sedii somptuoase de am­ba­sade. Ansamblul imobiliar, fiindcă este vorba despre o clădire principală şi o a doua în acelaşi stil, dar mai mică, în in­teriorul curţii, a fost construită în plină des­făşurare a celui de-al doilea razboi mon­dial (în anul 1942) şi a fost proprie­ta­tea unui om de afaceri armean. După război acesta a vândut statului argenti­nian care şi-a mutat aici Consulatul Ge­ne­ral, ajungând însă în foarte scurt timp se­diu pentru Ambasada Pakistanului. Is­toria schimbării propietarului s-a re­petat din nou şi adresa Londra 39 ajunge în posesia RAPPS, probabil pentru a fi din nou sediu de misiune diplomatică. Se poate spune că doar şi vizitarea clădirii re­prezintă o bucurie pentru ochiul cău­tător de frumos.

Expuse în cele 16 săli ale clădirii prin­ci­pale, sutele de hărţi sunt dispuse te­ma­tic într-o suită ce respectă latura ştiin­ţifică îmbinată cu cea artistică, fapt care, spune excelentul bibliograf care este Ion Ciortan, face să se poată urmări evo­luţia realizărilor cartografice în în­trea­ga lume şi, mai ales, cele care re­flec­tă teritoriul actualei Românii în de­cursul vremii. Şi al vremurilor. Trebuie spus că, fiind vorba despre donaţii, în prin­cipal făcute de către familia Adrian Năs­tase şi de Banca Comerciala Ro­mâ­nă, nu s-a calculat cu mare rigurozitate cât valorează exponatele din muzeu. Se estimează că ar valora undeva la pes­te un sfert de milion de euro, dar în nici un caz un milion, aşa cum s-a speculat multă vreme în legătură cu întreaga colecţie de hărţi a fostului premier. Sunt expuse numai piese originale, cele mai multe constituind o certă valoare. În primul rând sunt hărţile realizate de im­portanţi geografi ai secolelor XV-XVI, du­pă informaţiile provenite de la marii istorici ai antichităţii, precum Ptolemeu şi Herodot care în scrierile lor s-au ocupat şi de vatra dacică permanentă. Ală­turi de elementul strict cartografic, exis­tă şi o serie de exponate care dau posibi­litatea vizitatorilor să cunoască operele unor mari gravori şi desenatori care au rea­lizat în Bucureştii de altă dată, dar şi peste tot în ţară, o serie de scene re­pre­zentând viaţa rurală şi urbană, clădiri vechi, pieţe şi târguri şi alte aspecte inedite ale unor vremi de mult apuse.

La parterul clădirii vizitatorul este întâmpinat de 38 de hărţi, în majoritate din România, realizări ale marilor geografi ai secolelor XVI-XVII precum Homann, Seutter, Mercator şi alţii. Mai regăsim aici un instrument de măsură şi orientare, un sextant în perfectă stare de funcţionare, precum şi un ochean gata să reducă distanţele ca un veritabil binoclu. Din păcate, în muzeu nu se regăsesc hărţile primului cartograf român, Ioan Honterus, care în anul 1532 a făcut prima reprezentare cartografică a spaţiului românesc. Lucrarea este una dintre mândriile secţiei de hărţi vechi ale unui muzeu din Budapesta. Totuşi, cea mai veche lucrare adăpostită de muzeul din strada Londra 39 este cea realizată de geograful Lorenz Fries în 1521 şi reprezintă Peninsula Balcanică. Mai întâlnim aici şi piese deosebite din punct de vedere istoric şi artistic cum sunt cele şapte hărţi ale lucrării „Cosmographia” executate de Sebastian Munster în secolul al  XVI-lea. 

Cu siguranţă multe dintre hărţi nu mai sunt de actualitate. Unele chiar nu au nici o legătură cu realitatea, fiind desenate după povestiri mai mult sau mai puţin adevărate. Există drumuri fără întoarcere şi localităţi imaginare. Dar toate, la un loc, reprezintă un patrimoniu artistic care nu trebuie neglijat, ci înţeles cu sufletul, la justa lui valoare.