Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
C(RAMPE)
O reporteriţă (crecă de la Realitatea, dar asta nu mai contează) era
foarte entuziasmată pentru c-a identificat ea un reporter venit de pe
meleaguri străineze, trimis de redacţia lui să scrie despre NATO. Cu
bucurie şi sfială, temătoare ca o vrăbiuţă, s-a apropiat de el cu
inexplicabil curaj, adresându-i o colosală întrebare: "Sunteţi
reporter?". "Da", i-a replicat acesta. "Şi cum vă place România?" "Îmi
place". Acuma, na, ce să zică şi ăsta, dacă tot a venit aici de şi-a
dat bioritmul peste cap, dacă tot s-a întâlnit cu entuziasmata asta
care a avut bunăvoinţa să-i adreseze vreo două, să fie şi el politicos
şi să zică da. Discuţia se poartă, aşadar, ca de la egal la egal, dar
în mod colosal, ca să fac şi-o rimă.
C(RAMPE)
O reporteriţă (crecă de la Realitatea, dar asta nu mai contează) era foarte entuziasmată pentru c-a identificat ea un reporter venit de pe meleaguri străineze, trimis de redacţia lui să scrie despre NATO. Cu bucurie şi sfială, temătoare ca o vrăbiuţă, s-a apropiat de el cu inexplicabil curaj, adresându-i o colosală întrebare: "Sunteţi reporter?". "Da", i-a replicat acesta. "Şi cum vă place România?" "Îmi place". Acuma, na, ce să zică şi ăsta, dacă tot a venit aici de şi-a dat bioritmul peste cap, dacă tot s-a întâlnit cu entuziasmata asta care a avut bunăvoinţa să-i adreseze vreo două, să fie şi el politicos şi să zică da. Discuţia se poartă, aşadar, ca de la egal la egal, dar în mod colosal, ca să fac şi-o rimă.
Eu, dac-aş fi fost în locul ei, m-aş fi dus la toţi ziariştii acreditaţi ca să-i întreb dacă le place România. Întrebarea următoare ar fi fost, fireşte, aia cu mâncarea românească. Bineînţeles, aş fi formulat astfel întrebarea, încât să obţin răspunsul necesar. Adică cel afirmativ. N-am înţeles niciodată de ce trebuie să-mi pese dacă lui John îi plac sau nu sarmalele noastre tradiţionale, mai ales că, să ne-nţelegem, ele nu sunt deloc, dar deloc, de sorginte românească. Toată lumea se înghesuie să-şi îndoape invitaţii străini cu mâncarea asta românească tradiţională asortată la mămăliga aferentă, iar reporteriţele entuziasmate se grăbesc să extirpe din invitat, cu bisturiul dacă de bunăvoie nu se poate, răspunsuri afirmative. Da. Şi ce? Lui John îi plac mai mult cârnaţii, na! Iar Jacques preferă tradiţionalele fructe. Ca reporter, trebuie să te simţi ofensat. Crecă, nu sunt sigură.
Orice român îşi imaginează că un ameţit rătăcit prin România trebuie să se îndrăgostească de gastronomia românească. Pentru că e bun şi primitor de oaspeţi, orice român bunăvoitor găseşte de cuviinţă să-şi ucidă cu bestială prietenie porcul din ogradă, transformându-l în tradiţionale şunci, pastrame, d-alea slinoase care nu ştiu cum le zice (ah, da, slănină, d-aia) cu care să-şi îndoape oaspetele. Care ăsta, înapoi în ţara lui, se duce de se caută de colesterol că nu înţelege de ce a luat cinci chile şi nu mai respiră uşor când urcă trei trepte.
Adunarea NATO e bun prilej să-ţi intoxici ţara prietenă şi vecină. Da’ cu d-alea grele. Ia de bagă-n tine, da’ ia şi cu ceapă, că să vezi ce bun e. Şi voi, reporterilor, să faceţi ca în reclama aia la Tic-Tac, numai că în loc de drajeuri mentolate să mâncaţi usturoi verde. Cu brânză de oaie. După care mergeţi de luaţi declaraţii. Dacă vă interpelează vreo entuziasmată de la televiziune, pupaţi-o frăţeşte şi spuneţi-i că e minunată gastronomia românească, da’ ţuica aia unde e? Să-şi stingă focul de la ceapă, că miroase a oaie.
Visez la un interviu d-ăsta anacronic, în care criteriile reporterului să fie întoarse cu susul în jos. "Cum vă place mâncarea românească?" "Sucks, man, really sucks. Sarmalele? Yayks! Mămăligă? Bleahhhh. Got any ţuică?".
O reporteriţă (crecă de la Realitatea, dar asta nu mai contează) era foarte entuziasmată pentru c-a identificat ea un reporter venit de pe meleaguri străineze, trimis de redacţia lui să scrie despre NATO. Cu bucurie şi sfială, temătoare ca o vrăbiuţă, s-a apropiat de el cu inexplicabil curaj, adresându-i o colosală întrebare: "Sunteţi reporter?". "Da", i-a replicat acesta. "Şi cum vă place România?" "Îmi place". Acuma, na, ce să zică şi ăsta, dacă tot a venit aici de şi-a dat bioritmul peste cap, dacă tot s-a întâlnit cu entuziasmata asta care a avut bunăvoinţa să-i adreseze vreo două, să fie şi el politicos şi să zică da. Discuţia se poartă, aşadar, ca de la egal la egal, dar în mod colosal, ca să fac şi-o rimă.
Eu, dac-aş fi fost în locul ei, m-aş fi dus la toţi ziariştii acreditaţi ca să-i întreb dacă le place România. Întrebarea următoare ar fi fost, fireşte, aia cu mâncarea românească. Bineînţeles, aş fi formulat astfel întrebarea, încât să obţin răspunsul necesar. Adică cel afirmativ. N-am înţeles niciodată de ce trebuie să-mi pese dacă lui John îi plac sau nu sarmalele noastre tradiţionale, mai ales că, să ne-nţelegem, ele nu sunt deloc, dar deloc, de sorginte românească. Toată lumea se înghesuie să-şi îndoape invitaţii străini cu mâncarea asta românească tradiţională asortată la mămăliga aferentă, iar reporteriţele entuziasmate se grăbesc să extirpe din invitat, cu bisturiul dacă de bunăvoie nu se poate, răspunsuri afirmative. Da. Şi ce? Lui John îi plac mai mult cârnaţii, na! Iar Jacques preferă tradiţionalele fructe. Ca reporter, trebuie să te simţi ofensat. Crecă, nu sunt sigură.
Orice român îşi imaginează că un ameţit rătăcit prin România trebuie să se îndrăgostească de gastronomia românească. Pentru că e bun şi primitor de oaspeţi, orice român bunăvoitor găseşte de cuviinţă să-şi ucidă cu bestială prietenie porcul din ogradă, transformându-l în tradiţionale şunci, pastrame, d-alea slinoase care nu ştiu cum le zice (ah, da, slănină, d-aia) cu care să-şi îndoape oaspetele. Care ăsta, înapoi în ţara lui, se duce de se caută de colesterol că nu înţelege de ce a luat cinci chile şi nu mai respiră uşor când urcă trei trepte.
Adunarea NATO e bun prilej să-ţi intoxici ţara prietenă şi vecină. Da’ cu d-alea grele. Ia de bagă-n tine, da’ ia şi cu ceapă, că să vezi ce bun e. Şi voi, reporterilor, să faceţi ca în reclama aia la Tic-Tac, numai că în loc de drajeuri mentolate să mâncaţi usturoi verde. Cu brânză de oaie. După care mergeţi de luaţi declaraţii. Dacă vă interpelează vreo entuziasmată de la televiziune, pupaţi-o frăţeşte şi spuneţi-i că e minunată gastronomia românească, da’ ţuica aia unde e? Să-şi stingă focul de la ceapă, că miroase a oaie.
Visez la un interviu d-ăsta anacronic, în care criteriile reporterului să fie întoarse cu susul în jos. "Cum vă place mâncarea românească?" "Sucks, man, really sucks. Sarmalele? Yayks! Mămăligă? Bleahhhh. Got any ţuică?".
Citește pe Antena3.ro
