Nicolae Comănescu pictează cu praf...

Bucurestiul se imbogateste cu un nou spatiu dedicat artei contemporane. Galeria Zorzini deschide cu un proiect extrem de original, 'DNA', in care Nicolae Comanescu picteaza cu praf, pulbere de caramida sau cenusa...
Nicolae Comanescu, pe 15 martie inaugurezi galeria de arta Zorzini din Bucuresti: ce proiect vei prezenta in deschiderea acestui nou spatiu dedicat artei contemporane?

Pentru deschiderea de la Zorzini gallery am pregatit un proiect care se cheama 'DNA: Dust Narrative Analysis': o naratiune despre locuri in care istoria si distrugerea se odihnesc impreuna, din Bucuresti si din imprejurimile acestuia, sau despre alte locuri parasite de prin tara: Moara lui Assan, groapa de gunoi dintre Mangalia si 2 Mai etc...

Lucrarile sunt pictate cu praf din Bucuresti, pulbere de caramida din monumentele istorice lasate sa se darame, cenusa si scrum de tigara de la Ota din bar si de la gratarele din Berceni, pamant de pe faleza mancata de valuri dintre Vama Veche si 2 Mai, iar in final, culori acrilice pe care incep sa le folo­sesc din nou...
In toamna anului trecut ai avut o expozitie personala la Muzeul National de Arta din Bucuresti: poti sa explici in cateva cuvinte despre ce a fost vorba acolo?

Da, expozitia avut loc intre lunile mai si octombrie 2011 si s-a numit simplu si concis, 'Ber­ceni', iar curator a fost Ruxandra Balaci, directoarea artistica de la MNAC, care a decis sa prezinte lucrari din toate perioadele mele de pana acum, de la Rostopasca pana la picturile cu praf si pulberi; tot ea a fost cea care a venit cu ideea extraor­di­nara de a picta zidurile salilor de muzeu in culori tari, iar atmosfera a fost senzationala, pentru ca fundalul punea foarte bine in valoare lucrarile...
Pregatirea expozitiei a durat aproximativ o saptamana, niste zile extrem de placute, in care toti prietenii au venit sa ma ajute la pictura peretilor: Dan Popescu, galeristul de la H’art si Loredana, prietena lui, Kiss, Bobo si altii...
Tu ai facut parte din grupul artistic Rosto­pasca, activ intre anii 1997 si 2001 in Bu­cu­resti: care a fost povestea acestui grup?
Rostopasca s-a infiintat cand eram in ultimul an de facultate: atunci au existat diverse discutii despre grup, despre ce e de facut, intre mine, Alina Pentac, Dumitru Gorzo si Angela Bontas, iar apoi ni s-au alaturat si alti colegi, respectiv Alina Buga, Mona Vatamanu si Florin Tudor...
Ideea este ca la un moment dat am facut hepatita si eram disperat pentru ca amanasem deja un an de facultate, nu mai puteam amana si anul in care ma imbolnavisem. M-am dus la tot felul de doctori si vrajitori, pana cand am ajuns la baba Flosnaia, intr-un sat din sudul Argesului, care mi-a dat sa beau un ceai miraculos pe baza de rostopasca: ea mi-a spus ca ceaiul de rostopasca nu trebuie baut daca esti sanatos, fiindca poate fi otravitor. Rostopasca vindeca bolile de ficat, dar daca nu suferi de afectiuni hepatice, te imbolnaveste. In fine, asa am decis ca asta trebuie sa fie numele gruparii noastre, Rostopasca, o buruiana care vindeca...
Praful are o puternica incarcatura informatica, ideologica, metaforica
In ultimii ani ai carierei tale artistice, ai lucrat cu o varietate de prafuri si pulberi obtinute manual din cenusa de tigari sau lemne, mustar, caramida si lut, pamant, noroi sau pulberi vegetale de diferite proveniente. Cum ti-a venit ideea introducerii acestor materiale neconventionale in pictura?
Praful este extrem de puternic si extrem de mult: in Bucuresti, ca de altfel in toata Romania, praful are o puternica incarcatura informatica, ideologica, metaforica. La noi praful e politic, dupa cum spunea si Octavian Paler.
Iar daca in alte orase praful poate fi praf si ni­mic mai mult, in cazul bucurestenilor, praful e me­tabolismul orasului, praful contine ADN-ul istoriei noastre.
La un moment dat m-am gandit ca ar trebui inventata o tehnologie: am folosit o rasnita de cafea si am obtinut particule foarte mici, din care mi-am facut prafuri pe diverse categorii de materialitate, apoi amestecat totul cu un medium acrilic transparent si am obtinut mai multe feluri de pasta cu care am pictat...
Obtinerea prafului in sine a fost destul de complicata: desi e peste tot si ne otra­veste viata, cand in­cerci sa-l aduni fuge, se im­pras­tie, zboara la cel mai mic curent de aer: l-am strans cu mo­pul, apoi l-am de­can­tat, l-am filtrat,
l-am decantat din nou s.a.m.d...
La inceput nu ma asteptam la virtuti estetice, ca sa zic asa, din partea unei materii atat de 'mi­ze­­rabile', dar am des­co­perit pe parcurs ca seamana cu pictura in glasiuri, nuantele se invart in jurul siennei, iar uneori pot fi chiar pretioase. Am des­co­perit de asemeni ca se obtin tonuri mai calde sau mai reci in functie de proportia de cenusa sau scrum de tigara, de frunze, de pa­mant, de lemn, de caramida sau mustar. De exemplu, nuan­te­le inchise vireaza inspre verzui, asa cum se intampla si la tusurile chinezesti originale... Ca sa inchei, praful s-a dovedit a fi un foarte bun material de pictura...
Ce galerii te reprezinta in momentul acesta?
Din noiembrie 2010 galeria H’art, iar din martie 2012 galeria Zorzini.