O chinuitoare poveste de dragoste

Dupa o binemeritata pauza, m-am dat iar pe OTV. Mi-era un fel de dor de nebunaticii aia doi care faceau emisiuni de dimineata si voiam sa vad pe cine mai aduc in, nu-i asa, prim-planul atentiei publice. Nu i-am vazut pe ei, dar l-am vazut, in schimb, pe un alt nebunatic, in dialog cu Fuego si cu Nelu Ploiesteanu.

Domnu’ Ploiesteanu ca domnu’ Ploiesteanu, dar Fuego... ei bine, Fuego... stati putin sa m-adun... deci Fuego... aaa.... Fuego... ma scuzati... Fuego... da, recunosc... m-am pierdut toata. Iata, a trecut ceva vreme de la terminarea emisiunii si eu tot nu reusesc sa m-adun. Am creierii vraiste de la Fuego asta.

Ma grabesc sa completez panoplia de artisti ai neamului romanesc cu acest nume care nu doar ca i-a convins pe foarte multi oameni de talentul lui extraordinar, dar (si asta-i chiar culmea!) o sa mai convinga inca pe atatia altii. Da... deci ma grabesc sa-l pun pe Fuego in galeria valorosilor nostri muzicieni, alaturi, fireste, de marele Vijelie (respectele mele, domnu’ Vijelie). Sau... poate sa nu-l pun chiar langa domnu’ Vijelie. Ma gandesc ca l-ar putea umbri. Poate daca l-as pune ceva mai incolo, ar straluci amandoi, ca doi sori imensi ce sunt.

Monstru socru... aaa... sacru... al muzicii (dar ce zic eu "al muzicii"... al artei romanesti in toata splendoarea ei), Fuego asta le are, dom’le! Ca sa-l parafrazez pe nemuritorul Gambeta, daca Anglia isi are falitii ei, daca Franta are si ea falitii ei, atunci si noi trebuie neaparat sa-i avem pe-ai nostri. Detractorii lui Fuego sa faca bine sa-si reconsidere optiunea. Fuego este si va ramane pentru multa vreme (daca nu cumva pentru totdeauna) un nume de referinta al muzicii de calitate.

Stiti dumneavoastra videoclipul lui cu fata care-l asteapta si el sta ca prostu’ si canta, in loc sa se grabeasca spre casa? Ei, am urmarit in reluare aceasta piesa si nu m-am putut abtine, asta e, m-a busit plansu’. M-am gandit la frumoasa lor relatie care s-a dus pe apa Sambetei. M-am gandit la betisorul ala aromat pe care l-a aprins ea la un moment dat, ca sa creeze atmosfera... In sfarsit, gagica s-a ofticat, si-a facut bagajelul si s-a carat plansa toata, cu machiaju’ vraiste. Pe urma a venit el, cu un trandafir rosu-n mana (d-ala scump, de o suta cincizeci de mii, pe care, daca te targuiesti, ti-l lasa la o suta, foarte misto, ce sa zic) si-a gasit casa goala. Adevarul e ca ce e o casa fara iubita ta in ea? Nimic, asta-i adevaru’. Poti sa ai tu palate. Daca nu e gagica-ta in ele, tot degeaba. Si, va dati seama, ca s-a prabusit in durere Fuego. Aici a fost momentul apoteotic. Practic, climaxul, de m-a busit pe mine plansu’.

In fine, concluzia este, draga, una singura: iubirea asta... daca n-ar canta Fuego despre ea, nimic n-ar fi. Iar noi, daca nu l-am vedea pe Fuego la televizor ar fi vai de steaua noastra. Va pup de nu va vedeti!