O freza. Studiu de caz

Ma uit la frezele Alinei ("Viata dimineata", B1 TV) de ceva vreme si nu-mi dau seama cum de-i sta parul asa de fix de fiecare data. Adica, doamnelor si domnilor pur si simplu nu i se misca nici o suvita-n capul ala al ei dragut! Mie asa ceva rar mi-a fost dat sa-ntalnesc. Uite, de pilda, ieri dimineata: fata tanara, suava, draguta (cum am mai spus si-am s-o mai spun de o mie cinci sute saptezeci si trei de ori), avea asa, o fasie de par data cu mult fixativ care-i atarna melancolic peste o parte din fata. Ca la nunta. Ca la o nunta de bogatani de la tara. Adica o freza, cum ar veni, preocupata. O freza studiata. O freza muncita din greu, cu stat in fata oglinzii cu orele, cu zile de nesomn (oare doarme in picioare ca sa-si pastreze freza pentru dimineata urmatoare?). Ce sa mai zic, o freza ca la mama acasa.

Mi se pare ca freza asta n-o prinde deloc pe Alina. C-o face sa arate ca o sefa peste functionari dintr-un minister obscur. Ca o tovarasa. Un fel de Ana Pauker in varianta postmodern-obosita.

Fara sa vrea, cu freza ei, Alina-mi aminteste de profesoara mea de franceza din liceu - o doamna din Moldova care se straduia sa afle ce-am pregatit pentru astazi punandu-ne aceasta intrebare: "chesche vuzav... prepar... pur ojurdui", iar noi raspundeam in cor "pur ojurdui, nuzavo prepar... lexersis troa a la paj catri".

O tipa antipatica si isterica, n-a reusit sa ne faca fata mai mult de un trimestru si s-a carat cine stie pe unde, privandu-ne pe toti de un colosal motiv de ras.

Imi pare rau ca trebuie s-o recunosc, dar Alina (care nu cred ca are treizeci de ani) arata ca o mamaie pusa la patru ace cu o recuzita saracacioasa. Mi-o imaginez la catedra, predand franceza la clasa a zecea a unui liceu de periferie. Mi-o imaginez panicata. De-a dreptul terifiata. Mi-o imaginez numarand in gand minutele pana la pauza. Are o fusta nasoala, din tricot, o bluza cu flori si, neaparat o esarfa stralucitoare. Parul e facut ca la nunta. Are mainile murdare de creta. Cand se intoarce la tabla ca sa mai predea un verb, copiii arunca in ea cu hartii mototolite, iar ea se preface ca nu observa pentru ca-i e frica de ei. Copiii se suna unii pe altii de pe mobile, iar melodiile telefoanelor ii pun creierii pe bigudiuri. Isi vede de treaba ei, fara s-o intereseze cine-si noteaza si cine nu. La sfarsit spune "orvoar" si se cara din clasa intimidata.

Daca s-ar supara, ne-ar cere bentite pe cap la toate.