Titlul sugerează perfect acest univers suprapus: pe de o parte trimite la faimosul titlu al volumului de poezie semnat de Tristan Tzara, pe de altă parte, sugerează ambiguitatea personajelor acestor universuri nepământești, omul ALIENat, extraterestrul cu identitate umană aproximativă. Ambele resurse sunt esențiale în creația lui Mihai Zgondoiu: mai întâi, avangarda, utilizată de artist atât ca reper istoric și argument conceptual, dar și ca mecanism (de exemplu, specularea hazardului ca mod de lucru, sau absurdul agrementat cu o bună doză de ironie care învăluie tot demersul). Apoi, e vorba de preocuparea artistului pentru literatura fantastică, pentru „cercetările” populare în zona misterelor, lumilor paralele și paranormale, o mitologie personală asumată sarcastic-serios și instrumentată bogat în această expoziție.
Precizarea numerică trimite la vocabularul tehnologic actual care numește generația următoare a internetului: cea a metaversului, a utilizării descentralizate, a cloud-ului. Astfel, Omul aproximativ 3.0 e în egală măsură despre actualitatea și mereu actualizabila avangardă, și despre alte universuri, despre noi, despre nori și ființele aproximative care le locuiesc.
Vineri, 8 aprilie - Vernisaj & After Party w/ DJ K-lu
Sâmbătă, 9 aprilie, 12:00-14:00 - Atelier Dosarele X w/ Mihai Zgondoiu, pentru copii cu vârsta între 8 și 16 ani
Sâmbătă, 9 aprilie, 17:00 - Tur ghidat de Mihai Zgondoiu
Workshop-ul „Dosarele X” este conceput în jurul expoziției „Omul aproximativ 3.0” de Mihai Zgondoiu, expoziție deschisă la Kunsthalle Bega-Box, în perioada 08.04.2022 – 21.05.2022. Denumit sugestiv după serialul de televiziune american al anilor '90 „The X-Files”, atelierul își propune o privire mai largă asupra înțelesurilor terestre și extraterestre ale omenirii.
Copiii vor lua contact cu noțiuni de bază din istoria artei, cu trimitere către pseudo-științele oculte, ezoterice, paranormale ori fantastice. Cursul va conține o introducere teoretică și un tur ghidat, urmate de exerciții de creație privind diverse tehnici handmade precum desen, colaj sau stencil. La finalul acestui atelier participanții își vor alcătui propriul Dosar X format din creațiile și descoperirile personale, o concluzie subiectivă privind experiența interactivă și senzorială din cadrul expoziției.
Coordonator este artistul și curatorul independent Mihai Zgondoiu, lector la Universitatea de Vest, Facultate de Arte și Design din Timișoara, asistat de Andreea Băban, studentă masterandă la aceeași facultate.