Omul care materializează emoţii şi stări

Există un om în Cluj, un artist român care sculptează piatră, de fapt tot soiul de pie­tre şi despre care puţini români au auzit. Eu am avut plăcerea şi marea bucurie să-l descopăr în mod total accidental şi i-am luat un interviu (deşi nu am crezut că va accepta) în mod şi mai neaşteptat şi neconvenţional.

I-am văzut site-ul şi am descoperit nişte lucrări fantastice, de o originalitate şi de o calitate incontestabile. Mi-am spus, n-o să ajung uşor la el, e plecat din ţară, la vreo expoziţie sau închis în vreun atelier. Mi-a răspuns instantaneu, am luat legătura cu el şi i-am smuls pe nerasuflate interviul şi promisiunea întâlnirii cu prima ocazie în Bucureşti. Vi-l prezint pe Vlad Berte – sculptorul clujean care m-a fascinat şi care spune că „fiecare lucrare are ca ca motivaţie dorinţa de a evidenţia ceea ce noi tindem, de cele mai multe ori, să uităm sau să trecem cu vederea. Sunt mii de evenimente, trăiri, acţiuni, emoţii şi obiecte care ne influenţează zilnic, contribuind la imaginea şi caracterul fiecăruia dintre noi. Eu nu fac decât să le pun la nivelul ochilor”. Eu aş spune că fiecare creaţie a lui Vlad stârneşte atenţie, conştientizarea valorii obiectelor şi a stărilor materializate, dar şi reale teme de meditaţie. Pentru Vlad, sculptura înseamnă frumuseţe reală! „Ceva frumos este ceva real, iar sculptura şi obiectul sculptural sunt reale. Deşi risc să-mi supăr câţiva colegi de breaslă, credinţa mea este că sculptura poate fi cu un pas mai aproape de consumator decât orice altă formă artistică. Obiectul sculptural e o formă tridimensională, deci tangibilă şi materială, de aceea poate să ofere o experienţă şi o relaţie extrem de personale cu privitorul”.

Pentru mine, Vlad Berte este tânarul sculptor care dă un sens sculpurii româneşti contemporane, artistul care însufleţeşte piatra într-o manieră personală, comparabilă cu cea a lui Brâncuşi ca şi mentalitate şi creativitate. Este dezarmant de motivat şi optimist, inovează permanent şi crede în viitorul său ca artist român, în România. Pentru că, spune el, „îmi continuu parcursul, fără să fac compromisuri ori schimbări într-un fel sau altul. Nu am simţit şi nici nu simt nevoia de a părăsi spaţiul unde trăiesc şi lucrez; arta şi în special sculptura nu au nevoie de paşaport sau de o cetăţenie anume, ceea ce mă face să afirm că în zece ani mă văd tot în România, continuând ceea ce fac astăzi”.

Îl întreb cum se derulează o zi din viaţa sa şi îmi împartăşeşte faptul că di­mineţile debutează cu un tabiet: mo­mentul celor două cafele sorbite în timp ce citeşte sau îşi pune în ordine ideile şi planurile. Apoi, „bugetar” fiind, se duce la Universitatea de Artă şi Design (din Cluj-Napoca), unde este doctorand şi preparator al secţiei de sculptură de acolo, urmând ca partea a doua a zilei să o dedice studiului sau creaţiei proprii, în atelier. Sunt curioasă dacă îi place pictura şi pe cine admiră, ce etapă artistică îi place şi cum îşi autodefineşte stilul. Îl atrag toate civilizaţiile plane­tei, dar, istoric, se simte cel mai apropiat de perioada imperială a Romei, cu tot ceea ce implică ea, artistic, arhitectural şi social. În ceea ce priveşte pictura, artistul care îi conferă o stare inspirativă „de bine” e Robert Rauschenberg. Tumultumul, aglome­rarea şi asocierea de idei ale acestuia îl fascinează, „devenind (cu siguranţă) influent în ceea ce mă priveşte” – spune el.

Ca stil, Vlad este mereu în căutarea diversităţii şi a căilor noi şi multiple de explorare, ca urmare este catalogat ca având influenţe vădite din Pop Art. Creaţia sa se axează în mare parte pe „icon”, pe transformarea obiectelelor reprezentative cotidiene din viaţa unui om în obiecte simbol, de aici şi simetria şi legăturile formate cu arta anilor ’50/’60 sunt justificate şi îi definesc stilul artistic şi sursele importante de inspiraţie. Artistul care se bucură de cea mai mare admiraţie din partea sa este tot un sculptor şi acela este Richard Serra, singurul artist care îi trezeşte dorinţa şi cuvintele „vreau să ajung ca el”.

Ce păcat că românii îl cunosc mai puţin decât austriecii pe Vlad Berte. Nu-mi rămâne decât să cred că v-am stârnit interesul să-i urmăriţi opera şi să sper că va exista o expoziţie Vlad Berte, în curând, şi în Bucureşti, nu doar la Cluj-Napoca şi Viena, unde este extrem de apreciat. Pe curând!