x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale One Night Gallery la Vila Șuțu din Constanța deschide monumentul istoric pentru prima dată în ultimii 20 de ani

One Night Gallery la Vila Șuțu din Constanța deschide monumentul istoric pentru prima dată în ultimii 20 de ani

23 Aug 2021   •   14:14
One Night Gallery la Vila Șuțu din Constanța deschide monumentul istoric pentru prima dată în ultimii 20 de ani

Cea de-a 17-a ediție One Night Gallery are loc sâmbătă, 21 august, 2021, în Constanța, la monumentul istoric Vila Șuțu, unde publicul va putea experimenta un mix inedit, de natură și tehnologie, în cadrul expoziției itinerante One Night Gallery Love RIZI. Creațiile studioului RIZI au fost explorate prima dată în cadrul ediției din București, pe 11 august, la Grădina TVR Molière.

Prima ediție a expoziției, realizată în parteneriat cu TVR și Casa de Producție TVR, a găzduit de 1600 de vizitatori, care au descoperit nouă instalații arhitecturale, create sub conceptul ELEMENTS. Universul senzorial din Grădina TVR Molière, amplificat de un fundal sonor organic, este locul în care cele patru elemente primordiale ale naturii, pământul, focul, apa și aerul s-au racordat cu cele patru elemente esențiale din design, punctul, linia, planul și forma. Acestea au prins viață prin modul în care artiștii au folosit lumina pentru a evidenția conceptul, prezentând simbioza dintre design și natură. Arhitectura peisagistică a fost creată alături de Loisir Landscape Studio.

De asemenea, vizitatorii au fost întâmpinați la intrarea în spațiu de show-ul de video-mapping creat special pentru a marca 65 de ani de la prima transmisiune a Televiziunii Române. Publicul fost transportat prin cele 6 decade de producție ale Televizinuii Române cu ajutorul scenelor incluse în spectacol, secvențe luate din proiectul de digitalizare al arhivei televiziunii din piese de teatru precum „Aranca” după Cezar Petrescu și „Apostolul Bologa” după romanul lui Liviu Rebreanu, regizate de Dominic Dembinski, „Cum vă place” de William Shakespeare și „Meșterul Manole” de Lucian Blaga în regia Olimpiei Arghir și altele.

One Night Gallery a dat startul unei serii de expoziții care vor avea loc la Constanța, Cluj și Iași.

Vila Șuțu din Constața, următorul loc unde va avea loc One Night Gallery pe 21 august, a fost construită în 1899 de arhitectul Grigore Cerchez. O clădire cu o istorie bogată de 122 de ani de existență, care a îndeplinit diverse roluri, de la locuința privată a prințului Șuțu și a familiei acestuia, la punct de observație în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la consulatul Republicii Socialiste Cehoslovace și Curte de Apel. În 2011, casa a revenit în proprietatea familiei, iar în 2018 a fost achiziționată de Theodor Lucian Ichim (Unigrains Trading) care a pus-o la dispoziția One Night Gallery pentru ca publicul să o poată descoperi din nou. Grădina va găzdui expoziția, iar parterul va fi disponibil pentru vizitare, cu tururi ghidate.

×