x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Opera bancherului

Opera bancherului

de Magdalena Popa Buluc    |    16 Mai 2019   •   14:20
Opera bancherului

O familie de artiști. Licitația colecției Mia și Mihai Nazarie are loc la Artmark, joi, 23 mai 2019, 20:00, la Palatul Cesianu-Racoviță.

 

Siegmund Warburg considera că “bancherul ideal este acela care știe să aprecieze literatura și artele, mai degrabă decât un specialist în probleme financiare”, fapt care l-a și determinat de altfel să își creeze o frumoasă colecție de artă.

Se crede că familia Warburg descinde din familia evreiască del Banco din Veneția, una dintre cele mai bogate familii venețiene sefardice de la începutul secolului al XVI-lea. În urma restricțiilor impuse băncilor și comunității evreiești, s-ar fi mutat la Bologna și apoi la Warburg, în Germania, în secolul al XVI-lea, după cum indică și schimbarea de mai târziu a numelui. În 1798 aveau să înființeze la Hamburg una dintre cele mai vechi bănci de investiții existente în lume.

Continuând opera străbunilor săi, Siegmund Warburg înființa în 1946 la Londra S G Warburg & Co, prima și cea mai importantă bancă de investiții britanică. El avea să rămână în istorie și pentru faptul că a susținut financiar Aliații, sprijinind victoria acestora. Acest lucru nu a fost uitat de regină, căci în 1966 îi conferă titlul de Cavaler.

Opera Sfântul Antoniu cel Mare, meditând în peisaj, în fața adăpostului său de pustnic de Paul Bril (cercul lui) (€ 4.000 - 7.000), face parte din excepționala colecție de artă a lui Siegmund Warburg. Lucrarea, la fel de veche precum rădăcinile bancherului, este una dintre vedetele Licitației Artmark din data de 23 mai.

Așadar un parcurs mai mult decât onorabil. Mai întâi în colecția lui Siegmund Warburg, licitată apoi la Christie's în 2011, a ajuns ulterior în colecția familiei de artiști și importanți colecționari români, Mia și Mihai Nazarie. Iar acum, prin intermediul licitației Artmark, se va îndrepta către colecția unui alt iubitor de artă. Le fel cum se va întâmpla, sperăm, și cu lucrările semnate de Paul Neagu, Ion Bițan, Vasile Gorduz, Paul Gherasim, Ion Nicodim, Aurel Cojan, Vladimir Șetran, Ion Grigorescu, Sorin Dumitrescu, sau cu fotografiile lui Henri Cartier-Bresson, părintele fotoreportajului.

×