Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Să ucidem mistreţi, să ucidem câini, să ucidem cai, să ucidem porci, să ucidem găini, să ucidem miei, să ucidem pui de orice animal, să ucidem! Să ucidem, în general, orice. Ucideţi, băieţi, ucideţi! Orice, numai ucideţi!
Să ucidem mistreţi, să ucidem câini, să ucidem cai, să ucidem porci, să ucidem găini, să ucidem miei, să ucidem pui de orice animal, să ucidem! Să ucidem, în general, orice. Ucideţi, băieţi, ucideţi! Orice, numai ucideţi! În această frumoasă ţară care este România, noi avem multe animale de ucis. N-avem noi timp câte animale sunt de chilărit în ţara asta frumoasă numită România. Am aflat că la ţară vacile se omoară cu un topor dat chiar aici, în frunte, puţin deasupra ochilor, dar nu cu partea ascuţită, ci cu cealaltă. Vaca nu moare din prima. Mai întâi îngenunchează în faţa proprietarului, nu din curtoazie, fireşte. Pe urmă animalul... scuze, proprietarul îi mai trage câteva şi, astfel, vaca-i gata. Eventual, se enervează că e aţoasă şi nu fierbe repede.
Un turist englez povestea zilele trecute ce fascinat a fost el de ritualul omorâtului porcului la noi, la români. “A fost super, man, a fost really marfă” (învăţase cuvântul ăsta, “marfă” şi-l folosea de câte ori putea). Pentru el, guiţatul porcului cu cuţitul în gât era un cântec. Nu ştiu dacă o arie dintr-o operă, o bucată simfonică, un demers pop-rock sau o intenţie disco. Fascinat de disperarea cu care porcul alerga să-şi scape viaţa, dar, în egală măsură, de tenacitatea vânătorului care nu şi nu. Bine, că dacă mai ştia şi puţină anatomie porcină vânătorul, poate c-ar fi reuşit să-l omoare din prima, cu o lovitură bine plasată pe carotidă şi toată tevatura omorâtului porcului (a se citi “ritual”) n-ar mai fi fost atât de jenant spectaculoasă pentru orice buimac englez rătăcit prin România.
Românul ucide cu bucurie orice-i dai. O neputincioasă găină dacă i-o dai s-o taie, el o freacă de-i merg fulgii, dar până la urmă, tot o omoară. Am aflat cu bucurie de vânătoarea de mistreţi a lui Ţiriac şi m-am bucurat cu sinceritate ovină. Am aflat de la TVR de o vânătoare de câini în plină stradă şi m-am bucurat cu bucurie... ă... da, m-am bucurat cu bucurie de spiritul de rezolvator de probleme al românului. Cum câinii “prezentau un mare potenţial agresiv”, aceştia, bineînţeles, trebuiau ucişi. Din perspectivă jurnalistică, asta nici măcar n-ar fi trebuit să fie o ştire. Că omul omoară animale e o treabă firească (???). Dacă acei câini, în schimb, ar fi ieşit care cu furci, care cu topoare, să-i omoare pe intelectualii ăia pe motiv că “prezentau un potenţial agresiv” faţă de rasa lor, asta ar fi fost cu adevărat o ştire. Pentru că eu ţin cu animalele, nu cu oamenii, îmi place să-mi imaginez o ştire despre un masacru al mistreţilor îndreptat împotriva oamenilor. Ce ziceţi de imaginea asta: Ţiriac să zacă inert în zăpadă, iar mistreţul cu colţi de argint să facă o poză cu o copită pusă pe pieptul lui. “Marfă”, cum ar zice englezul ăla fascinat. Sau calul din ştirea de la PRO TV, cel lăsat să moară în zăpadă, pe motiv că nu mai putea să muncească, şi nu doar de către proprietarul lui, ci şi de veterinari (“se terminaseră orele de program”). Şi veterinarii se-mpuşcă, nu-i aşa?
Citește pe Antena3.ro
