x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Peter James, Mr. Murder

Peter James, Mr. Murder

de Sebastian S. Eduard    |    18 Mar 2008   •   00:00
Peter James, Mr. Murder

EXCLUSIV ● Romancier, colecţionar de maşini, poliţist de ocazie
A avut o întreagă colecţie de maşini, de la Rolls Royce la Mercedes. Participă la cursele de maşini ş

EXCLUSIV ● Romancier, colecţionar de maşini, poliţist de ocazie
A avut o întreagă colecţie de maşini, de la Rolls Royce la Mercedes. Participă la cursele de maşini şi la investigaţiile poliţiştilor. Şi-a cumpărat chiar şi un bombardier din al doilea război mondial.


Şi, apropo, este scriitor de romane poliţiste. Unul dintre cei mai cunoscuţi din Marea Britanie. Unele romane au fost traduse în peste 30 de ţări şi au primit numeroase distincţii. Este un tip de treabă, dar a trecut prin experienţe uimitoare. Este – dacă acceptaţi comparaţia – un Sergiu Nicolaescu al literaturii britanice. Doamnelor şi domnilor: Peter James.


  • Jurnalul Naţional: De ce aţi ales să fiţi scriitor de romane poliţiste?
Peter James: Lumea crimei şi a poliţiştilor este diferită. Poliţistul vede lumea într-un mod cu totul special. Cred că acest lucru se întâmplă şi în cazul jurnaliştilor. Poliţistul vede lumea din cealaltă parte a cortinei şi are acces la lucruri pe care nici nu le putem imagina. Am ales să am un detectiv ca personaj central al cărţilor mele şi să văd lumea prin ochii lui. La un moment dat, când făceam documentarea pentru unul dintre romanele mele, am ajuns la biroul unui detectiv, într-o localitate în apropierea Londrei. Brighton. Pe podea erau înşirate nu mai puţin de 20 de cutii de culoare albastră. L-am întrebat dacă se mută. "Aceştia sunt prietenii mei. Morţi", mi-a spus el, după care mi-a explicat că fiecare cutie conţinea câte un caz nerezolvat. "Sunt ultima şansă a victimei pentru a se face dreptate", mi-a spus. Mi-a plăcut acea imagine. Şi mi-a plăcut ideea existenţei unui tip care munceşte zi şi noapte pentru a face dreptate. Mi-am petrecut o zi întreagă cu inspectorul din Brighton, chiar cu o zi înainte de Crăciun. Programul lui a început dis-de-dimineaţă investigând moartea unui copil de şase săptămâni; apoi, un student turc a fost lovit de un autobuz chiar în centrul oraşului. Prietenii lui, în număr de patru, nu vorbeau limba engleză şi a fost foarte dificil să aflăm ce s-a întâmplat. Am continuat cu urmărirea unui traficant de droguri, după care am fost solicitaţi la un conflict dintre un bărbat şi soţia acestuia...


Documentarea

  • Să înţeleg că atunci când vă documentaţi cărţile procedaţi la fel ca un actor de la Hollywood, care încearcă să intre în pielea personajului...
Exact. Când am început să scriu romane poliţiste, mi-am dat seama că din punct de vedere cultural poliţiştii gândesc altfel. Dacă noi vedem doi tipi care stau în faţa unei vitrine, ne întrebăm oare ce vor să cumpere. Dacă aceiaşi doi indivizi sunt văzuţi de un poliţist, acesta se întreabă de ce stau în faţa magazinului. Vor să-l jefuiască, vând droguri? Este un fel de "cultură a suspiciunii". Dacă intră într-un bar, înainte de a-şi găsi un loc, totdeauna un poliţist se va uita la fiecare dintre clienţi în parte. O singură altă categorie procedează la fel: criminalii. Şi dacă un poliţist şi un criminal se vor afla într-un bar, la un moment dat privirile lor se vor încrucişa.


  • În adolescenţă ce filme vă plăceau?
Evident că îmi plăceau filmele poliţiste. Personajul preferat era Locotenentul Columbo, însă am "început" pe la 12 ani cu Sherlock Holmes. Mi-ar plăcea ca la un moment dat să inventez un personaj cu un simţ al observaţiei atât de dezvoltat precum Sherlock Holmes.


  • Aţi fost producător executiv pentru nu mai puţin de 26 filme. Nu v-a tentat niciodată să regizaţi un film? Poate chiar unul făcut pe baza propriului roman...
Este o întrebare bună. Până acum s-au făcut mai multe filme după romanele mele. Şi de fiecare dată am fost destul de supărat. Pentru că de cele mai multe ori filmele sunt vizionate de mai multe persoane decât cele care îţi citesc cartea. Nu avem ce face: filmele şi serialele sunt mai populare decât cărţile. Cărţile au câteva sute de mii de cititori, în cel mai bun caz, în timp ce filmele pot fi văzute de milioane de persoane. Chiar acum pregătesc un nou serial şi sunt decis să mă implic. Nu vreau să regizez eu, însă vreau să îl produc, pentru a avea grijă de personajul meu...


  • Vă gândiţi deja la un actor pentru rolul principal?
Vreau un actor necunoscut. Ar fi fost foarte bun Daniel Craig, însă acum el este noul 007 şi este extrem de cunoscut. Aşa că va trebui să caut în altă parte...


  • Cum scrieţi? Câte pagini pe zi? Când?
O dată ce încep un roman, muncesc şase zile pe săptămână până îl termin. Ziua mea de scris începe seara, la ora 6, împreună cu un pahar mare de vodka-martini cu patru măsline. Ascult muzică în surdină, de cele mai multe ori jazz. În fiecare dimineaţă alerg şi încerc să îmi revizuiesc în minte ce am lucrat în noaptea precedentă. Mai sunt apoi şi cercetările pe care le fac, pe teren, alături de poliţie. Particip la unele investigaţii sau pur şi simplu mă documentez.


  • Care este numele următorului volum care va apărea în România?

Se cheamă "Dead’s Man Footsteps". Este vorba de un tip care are necazuri financiare şi pleacă la New York pentru a se întâlni cu un prieten miliardar. Biroul prietenului său este la World Trade Center, iar el ajunge la New York dimineaţă, chiar înainte de atentat...

 

 

Biografie britanică

Peter James, născut în 1948 la Brighton, Anglia, este unul dintre cei mai citiţi scriitori de romane poliţiste din lume. După ce a studiat cinematografia la Ravensbourne Film School London, a debutat ca scenarist la televiziunea din Toronto. Însă ceea ce-şi dorea era să scrie romane poliţiste, astfel că debutează ca scriitor cu romane de spionaj, urmând apoi bestsellerul “Possession” (tradus în 23 de limbi), roman de suspans, în care se întrepătrund două universuri: crima şi paranormalul.

Ca romancier s-a impus pe scena literară cu treisprezece volume, care au fost traduse în 36 de limbi şi reflectă pasiunea autorului pentru fenomenele paranormale. Peter James a fost producătorul executiv al mai multor filme, printre care “Neguţătorul din Veneţia” (2004).

 

Traduse

Romanele poliţiste ale lui Peter James au apărut în Ro­mâ­nia la Editura Nemira, căreia îi mulţumim pe această cale pentru realizarea interviului. “Viu sau mort (Dead Simple)” este primul volum din seria Roy Grace, care mai cuprinde ro­ma­nele “Să mori frumos! (Looking Good Dead)” şi “Aproape mort (Not Dead Enough)” şi care, în prezent, se bucură de un enorm succes internaţional.

 

×
Subiecte în articol: arte romăne peter james peter james poliţiste