Pistoale, nu cuţite!

Într-o zi, o fostă colegă de-a mea, de la un alt job, avusese o dilemă: “Fată”, mă întrebase, “de opt martie e ziua mamei sau ziua femeii? Că eu nu ştiu”. Apoi mă strivise cu ochii ei surprinzător-sugestivi, aşteptând un răspuns pe bune.

Într-o zi, o fostă colegă de-a mea, de la un alt job, avusese o dilemă: “Fată”, mă întrebase, “de opt martie e ziua mamei sau ziua femeii? Că eu nu ştiu”. Apoi mă strivise cu ochii ei surprinzător-sugestivi, aşteptând un răspuns pe bune. Privind-o, n-am putut să râd. Pentru că încântătoarea ei dilemă era cu totul şi cu totul sinceră. În ciuda bunătăţii care-mi caracterizează sufletul, i-am râs în nas şi am împrăştiat întrebarea ei mai departe. De fapt, în ziua de opt martie, sărbătorim... ăăă... sărbătorim.

De exemplu, am aflat de la ştirile proteve că una de la ţară îşi sărbătorea în avans ziua femeii cu văr-su lu' fiu-său şi fiu-său a surprins-o sărbătorind, şi atunci i s-au întunecat minţile (lu' fiu-său) care acesta a luat un cuţit (îl purta la cingătoare sau l-a găsit în bucătărie ???) şi l-a înjunghiat pe văr-su cu, precis, treizeci şi patru de lovituri de cuţit. Foarte frumos. Doar că proteve a calificat totul drept o “crimă pasională”. Mă rog.

Pe urmă am aflat de alte şi alte omoruri şi accidente rutiere, motiv pentru care am fost fericită că n-am ieşit pe drumuri, că am stat foarte în casă (doar puţin am ieşit, dar aproape de casă, unde am văzut doi tineri care mergeau clătinat şi vorbeau despre nişte fete care au dispărut la un moment dat). Jurnalele astea cu multe crime şi accidente pe DN1, cu copii căzuţi de la etaj şi mame adulterine îmi trezesc setea de mai mult. Vreau mai mult sânge! Vreau negru-n faţa ochilor! Vreau mai multe omoruri şi nelegiuiri, hai, măi, chiar atât de puţin ne puteţi da? Păi eu pentru ce plătesc cablul ??? Vreau lacrimi şi păruieli, înjunghieri şi violuri! Apropo, unde sunt violurile de altă dată? Da' chiar aşa ??? Mă rog.

Atunci mă gândesc ce bine ar fi să trăiesc în minunata Americă, acolo unde jurnaliştii sunt răsfăţaţii crimelor şi accidentelor şi uciderilor grave şi uciderilor din culpă şi pruncuciderilor şi, în general, uciderilor de orice fel. Paranteză: tot de la ştiri, am aflat despre o japoneză care şi-a ucis copilul băgându-l în cuptorul cu microunde şi m-am gândit “uite, domnule, ce-nseamnă înalta tehnologie, că la noi nesimţitele-astea îi bagă în pungă şi-i lasă la gunoi, da' chiar aşa” ??? Mă rog.

Ce bine ar fi să avem şi noi elevii noştri care să umble cu pistoalele-n ghiozdan! Care să dea buzna la ora de mate şi să-şi lichideze jumătate dintre colegii de clasă (de liceu, de generală... ce mai contează?), să avem şi noi jurnale serioase de ştiri, nu ca astea, amatoare. Auzi... cuţite! Pistoale, nu cuţite! Arme solide, dacă se poate miniaturale (astea indică un statut social mai înalt), elevi graşi care să-şi linşeze colegii că nu le-au suflat la teză la chimie. Astea ştiri, nu ce ne dă nouă proteve. Păi eu pentru ce plătesc cablul? Ca să aflu mereu de aceleaşi crime săvârşite de alte nume? Nu sunt de acord! Propun eliberarea de permise de port-armă tuturor adolescenţilor care solicită acest lucru. Exact cum, la alimentare, se vinde, cu nonşalanţă, tutun minorilor, deşi nu-ţi trebuie certificat în medicină legală ca să ştii cam ce vârstă are ăla care-ţi face o comandă. Eee, asta-i bună!