x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Premieră la ArCuB

Premieră la ArCuB

de Oana-Maria Baltoc    |    05 Mai 2011   •   20:43

ArCuB – Centrul de Proiecte Cultu­rale al municipiului Bucureşti pre­zintă azi, 6 mai, ora 20:00, un eveniment semnat de coregraful Cosmin Manolescu: Harta corpului.

Spectacolul este realizat cu parti­ci­parea unor spectatori, interesaţi de posibilitatea de a descoperi dansul contemporan şi de a parti­cipa în mod direct la realizarea unui asemenea spectacol, precum şi cu tineri dansatori şi coregrafi.

„Am fost doi, un ying şi yang. Sunt numai eu acum, mă doare şi vreau să îl scot. (...) Semnul care mă reprezintă, cel care a apărut când mi se schimba viaţa şi personalitatea este tatua­jul de pe umărul stâng. El spune ceva des­pre persoana care am fost, per­soa­­na care sunt, cu toate im­per­fecţiunile şi defectele, cu calităţi, cu bu­ne şi rele…”, măr­turiseşte unul din­­tre partici­pan­ţii la acest spectacol!

×
Subiecte în articol: artă