Premiere în viaţa Mihaelei Rădulescu

Vedeta Antenei 1 a avut parte, la sfârşitul săptămânii, de două premiere: ­ venirea la Caracal, cu "Duminica în familie", şi redeschiderea Teatrului Naţional din oraş."

- Jurnalul Naţional: Ai acceptat repede propunerea de a veni cu "Duminica în familie" aici, la Caracal?

- Mihaela Rădulescu: Marius m-a sunat prima dată, cu multe luni de zile în urmă, când abia se discuta acest proiect, şi mă bucur că măcar el şi-a adus aminte că eu sunt realizatorul acestei emisiuni. Acum fac o paranteză scurtă ­ multă lume crede că doar prezint emisiunea. Dar, Slavă Domnului, puţinii mei colegi, care sunt atenţi la genericul de final, înţeleg că eu şi realizez această emisiune, deci practic hotărăsc ce se întâmplă în ea.
Aşadar, am fost de acord de la bun început... Aproape că nu ştiam exact ce va fi, pentru că nu apucase să-mi povestească tot, dar i-am spus "da-ul" dinainte. Măcar pentru faptul că era Marius Tucă la Caracal! Apoi am aflat şi ce lucru extraordinar avea să se întâmple aici. Dar mi-a plăcut ideea de a duce la el acasă un om aşa mare, şi frumos, cum este din punctul meu de vedere ­ şi el ştie faptul că atunci când spun asta, mă refer la parcursul lui profesional. Aşa că "da-ul" s-a referit în primul rând la această ipostază şi apoi la minunea asta care s-a întâmplat la Caracal. Cu nişte luni în urmă, Rodica Mandache mă căutase să-mi spună că se desfiinţează un teatru, că se dărâmă, şi că este o tragedie... Iată că se întâmplă şi reversul.

- Totuşi, din toată povestea aceasta, care s-a petrecut la Caracal, ce te-a impresionat cel mai mult?

- Emoţia lui Marius. Este foarte greu să obţii şi să generezi emoţii. Suntem atât de grăbiţi toţi, de preocupaţi, de stresaţi, încât abia dacă ne mai emoţionează ceva. Iar pe mine mă emoţioneză un bărbat care are lacrimi în ochi. Mi se pare cel mai bărbat în acel moment. Cei mai mulţi bărbaţi pe care-i cunosc eu, şi cei mai mulţi bărbaţi de pe planetă nu plâng niciodată, li se pare nedemn şi nebărbătesc. Pentru mine, un bărbat cu lacrimi în ochi este cel mai bărbat şi mai profund dintre ei. Au fost momente care m-au emoţionat şi pe mine, pentru că vezi multe în aceste emisiuni, şi ştii, spre exemplu, că un actor se joacă altfel cu mintea omului, şi că obţine emoţia asta aproape pocnind din degete.

- Te-ai aflat pentru prima dată la Caracal?

- Da! Trebuie să recunosc că da. Mi-a fost jenă să le spun caracalenilor acest lucru, dar mărturisesc acum, "n-am mai fost în viaţa mea, până astăzi". Şi este cu totul altfel decât mi l-am imaginat. Este drept, vin şi eu tot dintr-un orăşel de provincie, din Piatra Neamţ, bănuiam că este mic şi că arată precum un orăşel de provincie, dar mi s-a părut altfel decât mi l-am imaginat eu. Când ajungi în faţa teatrului de aici, îţi dai seama că, totuşi, nu este chiar atât de mic, de şters, de palid cum ţi se pare la început. Mi-a plăcut foarte mult şi pentru că este unul dintre oraşele care încă mai are verdeaţă. Asta este ce am mai apucat să văd, aşa rapid...

- Cu ce ocazie ai vrea să vii din nou?

- Pentru un spectacol foarte bun, la teatrul Naţional din Caracal. Şi-mi pare rău că nu am văzut, deşi mi-am propus lucrul acesta de foarte mulţi ani, "Măscăriciul" cu Horaţiu Mălăele, care ştiu că s-a jucat şi pe scena Teatrului Naţional din Caracal, chiar în seara inaugurării. Am văzut cam tot ce a făcut Horaţiu Mălăele, atât ca actor, cât şi ca regizor. Doare pe acesta l-am ratat... În ceea ce priveşte venirea mea la Caracal, am avut un moment special şi, fără nici o exagerare, am să rămn cu un gust foarte plăcut, cu o amintire aparte, şi mă refer la reacţiile pe care le-au avut caracalenii în anumite momente din emisiune. Au fost reacţii atât de calde şi de umane, încât mi-au devenit foarte dragi dintr-o dată. Ştii că, în provincie, oamenii sunt mai suspicioşi atunci când vine cineva din afară, şi mai ales de la Bucureşti. Au un fel de aşteptare, dar reacţiile celor de aici m-au surprins plăcut pentru că au fost foarte umane. Şi nu este peste tot la fel... Am bătut ţara asta în lung şi-n lat, cu emisiunile noastre, şi sunt oraşe în care lumea nu este relaxată la o astfel de întâmplare. Dar cei de aici cred că deja erau deschişi să primească tot ce li se întâmplă, având în vedere faptul că de câteva zile au trecut prin Caracal numai oameni unul şi unul, iar emisiunea de duminică a fost pentru ei, probabil, desertul...

- Nu vrei să ştii ce este afară, la ieşirea din teatru. Eşti aşteptată, te strigă copiii... Te îndrăgeşte lumea.

- Da, probabil că sunt destui care mă îndrăgesc. Ştii cum e, mai ales după o perioadă de-asta, în care vezi destui care te calcă în picioare fără motiv. Îţi face bine să vezi că alţii te iubesc. Este un tratament bun.