Proasta crestere (electorala)

De cateva zile avem pe marile ecrane un film "pour le connaisseurs": La mala education, in regia lui Pedro Almodovar. Un film delicat, spectaculos, pentru un public "open minded", care nu cauta neaparat muschi si gloante, un public care vrea sa gaseasca emotii in sala de cinematograf.

Ma gandeam sa nu scriu despre filmul acesta, nu pentru ca n-ar fi bun (e foarte bun), ci pentru ca nu e pentru toata lumea, dar, uitandu-ma la editiile speciale Marius Tuca Show, m-am gandit ca filmul "Proasta crestere" e un pretext sa vorbesc despre o alta fata a candidatilor electorali.

Saptamana viitoare incepe campania si toate filmele, indiferent de actorii frumosi din distributie, vor pali in fata spectacolului dezbaterilor dintre candidati. Ca in filmul lui Almodovar, vom avea parte pe micile ecrane de transformari spectaculoase de imagine, de povesti care stau ascunse in spatele altor povesti. Habar n-am ce planuri si-au facut producatorii emisiunilor electorale, dar astazi scriu pentru ei.

Scriu ca sa le spun ca, desi inca de la alegerile din 92 am avut varsta constitutionala pentru vot, NU am pus NICIODATA o stampila pe un buletin electoral. Tata (care locuieste intr-un orasel in care toata lumea se imbraca in haine de sarbatoare in ziua de votare) spune ca gestul meu e o dovada de proasta crestere, de lipsa de responsabilitate. I-am explicat de multe ori ca e tot o forma de exprimare electorala, ca am ales sa nu votez nu din lene sau din lipsa de informare, ci pentru ca am vrut "sa nu dau votul meu vreunui candidat". Sunt, prin urmare, in categoria de public cea mai interesanta pentru oricare dintre candidati: cei pe care ai sanse sa-i aduci la urne de partea ta daca esti convingator.

Anul acesta as vrea sa votez, dar ma gandesc ca in dorinta de a ma informa am sa intalnesc in dezbaterile electorale nenumarate dovezi de proasta crestere, de mitocanie, de atacuri sub centura. Iar eu imi doresc ca alesii care vor duce cu ei si votul meu sa fie educati, sa stie sa-si poarte hainele, sa stie limbi straine (si nu vorbesc aici despre cuvintele tehnice legate de integrare, macroeconomie etc). Imi doresc ca persoana care sa ma reprezinte pe mine, in tara (Parlament) sau in afara granitelor, sa stie cine sunt Cristi Puiu si Nae Caranfil si sa fi mers anul acesta macar o data la cinematograf impreuna cu familia. Sa stie cine sunt Bogdan Popescu si Iulian Tanase si sa fi citit anul acesta macar o carte a scriitorilor contemporani. Nu ma intereseaza ce avere au cei pe care ii gasesc pe buletinul de vot, vor afla si ei mai devreme sau mai tarziu ca la plecarea intre patru scanduri nu vor lua cu ei decat amintiri. Nu ma intereseaza ce lucruri au de spus despre contracandidatii lor, cele mai multe sunt atitudini mitocanesti, adica dovezi de proasta crestere.

Anul acesta rezultatul alegerilor va fi strans si va conta mult votul unora ca mine. Asa ca ii rog pe producatorii de emisiuni electorale sa ma ajute sa ma decid. Le-as recomanda cateva probe speciale pentru intalnirile fata in fata, de la traduceri pe text impus si pana la discutii libere despre oamenii nostri de cultura, si n-as uita de chestionarul lui Bernard Pivot din celebra emisiune "Boullion de culture".

10 intrebari ale lui Pivot, ale caror raspunsuri simple pot spune despre oamenii din spatele buletinului electoral mai mult decat orice platforma: "Care e cuvantul preferat? Care e cuvantul care nu va place? Ce reuseste sa va motiveze creativ, emotional sau spiritual? Ce va enerveaza? Care este injuratura pe care o folositi cel mai des? Care este sunetul/zgomotul care va place ? Care e sunetul/zgomotul pe care-l urati? Ce alta profesie, in afara celei pe care o aveti, v-ar fi placut sa practicati? Ce profesie nu v-ar placea sa aveti? Daca Raiul exista, ce v-ar placea sa va spuna Dumnezeu la intrare?".

Sunt curioasa daca anul acesta campania electorala va fi o "campanie de proasta crestere" si astept cuminte, in fata televizorului, raspunsurile la intrebarile care m-ar convinge sa merg la vot.