La eveniment au participat: E.S. Stella Avallone (Ambasadoarea Austriei în Republica Moldova), Liviu Jicman (Președintele Institutului Cultural Român), Sergiu Prodan (Ministrul Culturii în Republica Moldova), Angela Brașoveanu Erizanu (Consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul culturii) și Corina Gîrla (Directoarea Centrului Cultural German Akzente).
În cadrul conferinței de presă, ambasadoarea Austriei în Republica Moldova, E.S. Stella Avallone, a declarat:
„Obiectivul acestui proiect este dezvoltarea unei platforme online, prin care artiștii din Republica Moldova să creeze conexiuni, să stabilească rețele cu alți profesioniști din diferite țări. Proiectul va aborda și problemele sociale cu care se confruntă artiștii independenți: cum trăiesc ei după pandemie, inclusiv în contextul crizei actuale din regiune”.
Prezent la conferință, președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, a afirmat:
„Credem în modelele de succes și în nevoia parteneriatului dintre sectorul cultural independent și cel public. MoldArte este o oportunitate pentru dezvoltarea acestui parteneriat cu scopul unei vizibilități sporite în plan internațional și a unei șanse comune de a stabili noi contacte și colaborări. Urmând modele de bune practici din alte țări, MoldArte poate deveni un exemplu de succes recunoscut internațional. Mulțumesc partenerilor din proiect pentru implicare și sectorului cultural independent din Republica Moldova pentru perseverența cu care reușește să se adreseze publicului. Finanțarea acestui proiect de către EUNIC este un semn clar al încrederii rețelei institutelor culturale europene în puterea creativă a mediului artistic independent”.
Sergiu Prodan, Ministrul Culturii în Republica Moldova, a menționat: „Vom urmări cu mare atenție proiectul MoldArte și mă bucur că avem această oportunitate. Sunt extrem de importante discuțiile publice care vor avea loc, ele fiind valoroase pentru Ministerul Culturii, în acest fel este pus în valoare potențialul artistic din Republica Moldova prin conectarea la cultura europeană”.
Robert Kieft, Managerul de proiect al programului Spații Europene de Cultură - EUNIC Global, a transmis un mesaj video în care a declarat: „Proiectul MoldArte acoperă o gamă largă de parteneri - creând o rețea națională - și are drept obiectiv pentru viitor dezvoltarea și promovarea unor politici culturale incluzive. Este deosebit de important ca proiectul să promoveze domeniul artelor contemporane și al practicilor culturale care, de obicei, nu sunt recunoscute de politicile culturale.”
Joachim Umlauf, directorul Goethe-Institut București a transmis un mesaj prin Corina Gîrla (Directoarea Centrului Cultural German Akzente): „Goethe-Institut București dorește să confirme angajamentul și susținerea față de scena culturală independentă din Republica Moldova. De-a lungul timpului, Goethe-Institut a susținut inclusiv financiar și prin intermediul diferitor programe și instrumente cultura din Republica Moldova. Proiectul MoldArte și-a propus să continue această experiență și să fie alături astfel de acest sector cultural independent. Sperăm că MoldArte va deveni un instrument puternic, care va fi tuturor util”.
MoldArte își propune să creeze un instrument de relaționare viabil și durabil pentru profesioniști (artiști, manageri culturali, organizații publice sau private) – o platformă digitală integrată online și on-site, care să faciliteze contactele directe între artiști și organizații pentru dezvoltarea a noi parteneriate locale și internaționale.
În perioada mai - octombrie 2022 vor avea loc evenimente pe teme de interes local, ateliere de lucru și schimburi de experiență între participanții din Republica Moldova și cei din țările partenere (România, Austria și Germania), cu scopul de a dezvolta noi colaborări și inițiative comune. „Arta ca motor pentru incluziunea socială și implicarea civică” este dezbaterea care deschide seria întâlnirilor organizate în cadrul MoldArte și poate fi urmărit accesând link-ul următor: https://moldarte.eu/public-talks-2/. În cadrul talk-ului iau cuvântul: Joachim Umlauf (directorul Goethe-Institut București), Mihaela Michailov și Radu Apostol (fondatori ai Centrului de Teatru Educațional Replika, București) și Hans Knoll (director al Knoll Gallery din Viena și Budapesta). Întâlnirea este moderată de jurnalistul Vadim Cheptănaru.
Cel de-al doilea public talk, „Capitalizarea patrimoniului local în proiecte moderne” va fi disponibil pe site-ul www.moldarte.eu începând cu 30 mai. La acesta participă: Erica Peaslee (Manager Patrimoniu Cultural, SUCHO - Saving Ukrainian Cultural Heritage Online), Carrie Pirmann (Monitor al situației în Moldova și Transnistria, SUCHO), Adriana Scripcariu (Fondatoare a Muzeului - Atelier – Școală de la Piscu, România), Marcel Lazăr (inițiator al proiectului Moldo Crescendo, Moldova) și Dumitrița Efremov (arhitect și consilier urban, Moldova). Întâlnirea va fi moderată de Liliana Jitari, lector universitar la Universitatea Tehnică a Moldovei, Chișinău.
Conferințele sunt înregistrate și subtitrate, fiind disponibile pentru vorbitorii de limba română și engleză.
MoldArte urmărește să dezvolte scena culturală publică din Republica Moldova, să stimuleze participarea actorilor culturali și abordarea de către aceștia a problemelor sociale și politice actuale. MoldArte se bazează pe nevoile locale legate de incluziune, participare, lipsă de vizibilitate și dinamica slabă în rândul actorilor instituționali și independenți. Cultivă o înțelegere incluzivă și democratică a culturii publice, una care poate inspira alte spații europene care împărtășesc problemele, vigoarea criticii și rezistența scenei lor independente. Proiectează un proces de dialog și dezvoltă o rețea locală care include toți partenerii europeni.
MoldArte este un proiect în cadrul Spațiilor Europene de Cultură, care își propune să testeze și să implementeze modele inovatoare de colaborare în cultură între actorii europeni – membrii EUNIC și delegațiile UE – și partenerii locali din țările non-UE, oferind obiectivele strategice ale UE, o abordare a relațiilor culturale internaționale. Spațiile Europene de Cultură este o acțiune pregătitoare inițiată de Parlamentul European, implementată de EUNIC în strânsă colaborare cu Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă. EUNIC – Institutele Naționale pentru Cultură ale Uniunii Europene – este rețeaua europeană de institute culturale naționale, cu 38 de membri din toate statele membre ale UE și țările asociate.