RADU BELIGAN – 90 / Victorie confortabilă asupra timpului

Cu umor şi cu inteligenţă, Radu Beligan a făcut mărturisiri în faţa spectatorilor, mulţumindu-le totodată pentru toate învăţămintele cu care "dulce" l-au împovărat.

A apărut duminică seară, pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, impunând o ţinută nobilă. S-a închinat sălii arhipline şi aceasta, la rându-i, l-a întâmpinat în picioare. Stingherit parcă de aplauzele îndelungate, maestrul a dezvăluit secretul longevităţii vieţi sale teatrale – 70 de ani – şi secretul "biblic" al longevităţii – 90 de ani pe care îi va împlini la 14 decembrie. A vorbit două ore, într-un spectacol dedicat publicului, iar publicul i-a dedicat atenţia, cea dintotdeauna.

O frântură de mărturisire în faţa altarului din lăcaşul sfintei Arte este ca o făclie: "Viaţa mea n-a fost uşoară, de altfel nici o viaţă nu e uşoară, a fost o luptă permanentă şi sper că am ieşit învingător din această luptă. Nu o victorie strălucită, dar o victorie confortabilă".

Oare câţi oameni ar putea spune astfel de cuvinte la o vârstă atât de onorabilă, în faţa lumii, cât de mică sau cât de mare ar fi ea? Foarte puţini! Ca o certificare inserăm frazele actorului Ion Caramitru, directorul TNB, rostite, cu urările de rigoare, înainte ca Radu Beligan să se înfăţişeze impozant în scenă: "Suntem contemporanii unui eveniment fără precedent (...) Radu Beligan asigură Teatrului Românesc permanenţa calităţii lui intelectuale şi artistice. Este pionier şi academician, în acelaşi timp. Veşnic debutant şi, totodată, istoric al fenomenului teatral. Supus greşelii ca un om, dar intransigent cu sine şi colegii când e sus pe scenă; şi de-acolo, unde l-a plasat destinul timp de 70 de ani, comentând cu un umor inegalabil modul cum se mişcă lumea. Iar lumea nu se satură să-l vadă, să-i admire talentul, să se bucure de el. Ceea ce facem cu toţii azi, când ajungând colegi, suntem negri de invidie să-l vedem «tânăr şi ferice» cum flutură pe scenă steagul biruinţei. Bravo Maestre!".

DE LA MAEŞTRI LA MAESTRU
Omagiind memoria adevăraţilor maeştri, din a căror experienţă, dar şi înţelepciune, a sorbit cu nesaţ, Radu Beligan a descris un parcurs artistic pe care a mers timp de şapte decenii – "aproape jumătate din istoria teatrului românesc". Pe un ecran instalat pe scenă s-au succedat preţioase imagini ale celor invocaţi – personalităţi teatrale din perioada interbelică, din perioada de după 1940 şi mai târziu sau celebrităţi mondiale pe care le-a cunoscut, citându-le cu starea-i de elev care nu l-a părăsit niciodată, dar şi cu farmec, cu umor ironic şi cu starea sa, totuşi, de mare învingător, pentru că i-a cunoscut, le-a stat alături, a învăţat de la ei. Imaginile reprezintă un valoros material documentar, Radu Beligan străruind să lase să se facă auzite şi secvenţe din spectacole în care a jucat alături de adevăraţii monştri sacri. A împărtăşit, astfel, cu multă candoare, vivacitate şi respect pentru cei din faţa sa, "ceva din misterele, ciudăţeniile şi surprinzătoarele întâmplări, care au făcut istoria teatrului". Ce poate fi mai preţios într-o lume în care valoarea este adumbrită de nonvaloare?

O expunere atât de merituoasă în preajma zilei sale de naştere este cu atât mai viabilă cu cât Radu Beligan a "ameninţat" că pregăteşte un rol. El consideră că la 90 de ani fiecare zi este un dar ceresc.

Cu o simpatică ironie, separă spectatorii săi şi "tinerii care se pregătesc să intre în teatru" – spectatorii care vin mereu să îl vadă şi tinerii cărora nu prea le place să li se dea sfaturi bătrâneşti. "Au şi ei dreptate. Oscar Wilde spunea că e o prostie să dai sfaturi, dar să dai sfaturi bune e de-a dreptul catastrofal". Da, dar maestrul Beligan, cel "de-o vârstă cu România", a acceptat multe sfaturi în viaţa sa.

"Cred că suntem pe pământ pentru acest lucru unic: să iubim (...). Nimic nu e mai dezastruos decât infirmitatea inimii. Şi fiindcă am acest prilej, daţi-mi voie să vă declar ceea ce n-am putut să fac până acum, să vă declar că vă iubesc"
Radu Beligan