Rendez-vous muzical la Operetă

Parisul boem poate fi văzut şi la Opereta Naţională într-o seară în care simţi nevoia să te destinzi. Stai pe scaun la o măsuţă rotundă, în holul de la etaj al teatrului şi savurezi... viaţa de noapte din oraşul iubirii şi al luminii dintr-o perioadă care parcă apune tot mai mult. Ai impresia că tot farmecul Parisului se oglindeşte în cântecul-şlagăr, curgând liniştit, aidoma Senei - fluviul care împarte marele oraş în două.

Echipa spectacolului "Paris, mon amour" de la Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" (TNO), în frunte cu regizorul Răzvan Ioan Dincă, a depus străduinţă şi a reuşit să redea o atmosferă care să fie pe placul publicului român. Eşti îndemnat să priveşti lumea care trăieşte cântând şi iubind: fie în parc, fie pe cheiurile Senei sau în birturi, cafenele, cabarete sau în gară. Lumina felinarelor te cufundă într-o stare de romantism, face să se vadă doar vag sclipirile din ochii îndrăgostiţilor. Totul este învăluit în muzică. Se spune pe scurt povestea Parisului.

Cântecele selectate au un farmec anume în vocile soliştilor de operă şi operetă. Se cântă în original. Plimbarea pe malul Senei a doi tineri se lasă cu interpretarea, chiar de la început, cu "Je ne regrette rien". Dacă vă stăruie în urechi această piesă a lui Edith Piaf, să ştiţi că Tina Munteanu nu o deteriorează cu nimic. E ca şi cum ar îmbrăca-o
într-o haină muzicală din aceeaşi epocă. Pe "scenă", alţi "franţuji" şi "franţuzoaice" petrec în timp ce cântecul răsună şi pătrunde tot mai adânnc, atingând parcă "rărunchii" oraşului. Se dansează, se glumeşte, se mimează.

UN PARIS CU PARFUM DE EPOCĂ ÎNTR-UN BUCUREŞTI CU IZ DE NEPĂSARE
Ne imaginăm apoi Bulevardul Champs Élysées, o dată cu interpretarea şlagărului lui Joe Dassin "Aux Champs Élysées" de către Cătălin Petrescu. Cântă lumea din cafenele, cântă strada, adică dansatorii, corul. Revine Tina Munteanu, dar cu "Parlez moi d'amour", amintindu-ne de variantele cu acest titlu: Lucienne Boyer, Nana Mouskouri şi Juliette Greco.

Florin Budnaru a adus prin vocea sa "I love Paris", fără să-ţi lase răgaz ca să cârcoteşti că Frank Sinatra e de neînlocuit. Au urmat, în aceeaşi atmosferă noctură pariziană "Pigalle", în interpretarea Biancăi Ionescu, "Je te mentirais" - cântecul rămas în memorie de la Patrick Bruel, acum redat de Matei Nicolescu. Daniela Vlădescu a încântat asistenţa cu "C'est en septembre", auzit înainte în interpretarea lui Gilbert Bécaud.

"Salade de fruits" a lui Bouvril a "servit-o" Alexandru Savu. Apoi a venit iarna în "scenă" cu "Tombe la neige", cântând nu Salvatore Adamo, ci Adriana Butoi. Din nou în scenă Cătălin Petrescu, dar cu "Que reste-t-il de nos amours?" - piesa lui Charles Trenet, Matei Nicolescu cu "C'est si bon" a lui Louis Armstrong, Bianca Ionescu cu "L'important c'est la rose" (cântecul interpretat de Gilbert Bécaud).

Nu ar fi fost complet spectacolul fără cântecul "Feuilles mortes" al lui Yves Montand, aici interpretat de Daniel Eufrosin, sau fără "L'indifférence" al lui Charles Aznavour, cântat acum de Ernest Fazekas. Silvia Şohterus a venit în faţa publicului cu "La vie en rose" a lui Piaf, iar Gladiola Niţulescu cu "J'ai deux amours". Nu pot trece cu vederea "Salut"-ul lui Joe Dassin şi "Ne me quitte pas", ambele interpretate de acelaşi Ernest Fazekas. Sau "Ŕ Paris", melodia lui Yves Montand, "înlocuit" pe scena Operetei de Cătălin Petrescu.

Evident, ultima piesă din spectacol, cântată de Matei Nicolescu, susţinut de toţi interpreţii, a fost "La Bohčme", poate una dintre moştenirile spirituale pe care le va lăsa Aznavour. Din spectacol nu au lipsit momentele de dans, circ şi magie.

De apreciat, alături de regizor, care a gândit această frumoasă creaţie, de solişti şi dansatori, rolul orchestrei şi al dirijorului ei Lucian Vlădescu, dar şi al coregrafului Florin Fieroiu, al scenografelor Oana Botez (costume) şi Sabina Spătariu (decor). Te simţi boem când pleci de la spectacol.