Cine să trăiască? Felicia să trăiască! La mulţi ani! Da. Revista Felicia a implinit un anişor. Un an in care a inregistrat un public de 30.000 de cititori fideli.
Agitaţie şi bucurie mare in redacţie. Un tort imens işi face apariţia, iar "gazda" in persoana Gabrielei Vrănceanu Firea (foto), printre multe altele director general in cadrul revistei "pentru sufletul tău", nu ştie cum să se impartă printre invitaţi. In cadrul petrecerii aniversare sunt prezente şi căteva dintre vedetele care au figurat pe coperta revistei: Alessandra Stoicescu, Cristina Cioran, Dan Capatos, Andreea Berecleanu, Carmen Moise.
"A fost foarte greu, dar frumos, munca pe care o depunem aici la revistă este una captivantă, solicitantă şi intotdeauna cititorul este aproape de noi, ceea ce ne aduce o satisfacţie imensă", a afirmat Camelia Muntean, redactor-şef al revistei. Pe de altă parte, intrebată dacă după un an micuţa Felicia a fost cuminte, Gabriela Vrănceanu Firea ne-a raspuns: "Chiar foarte cuminte aş putea spune, «s-a dezvoltat» frumos, iniţial nu mă aşteptam să avem cititori şi domni, ei bine, se pare că avem de asemenea foarte mulţi tineri care ne citesc revista, iar rubricile noastre de sănătate şi spiritualitate au un succes enorm, pe scurt, primul an a fost o surpriză foarte plăcută pentru toată lumea".