x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Romanian Design Week 2020 propune ca temă SCHIMBAREA

Romanian Design Week 2020 propune ca temă SCHIMBAREA

de Magdalena Popa Buluc    |    10 Dec 2019   •   15:00
Romanian Design Week 2020 propune ca temă SCHIMBAREA

Ediția cu numărul opt a Romanian Design Week va avea loc în intervalul 15-24 mai, la București. Începând cu 2020, RDW propune o nouă arhitectură de festival și va aborda anual o temă diferită în jurul căreia se va contura întregul eveniment. Astfel, festivalul de anul viitor va avea ca temă SCHIMBAREA.

 

Pornind de la conceptul ales, Romanian Design Week 2020 va investiga procesele și contextele care generează SCHIMBARE, va chestiona rolul designului într-o economie circulară, va prezenta proiecte, materiale și procese inovatoare, precum și cele mai relevante exemple de design experimental, conceptual și incluziv. Toate acestea pentru a evidenția cum sustenabilitatea poate contribui la un viitor mai bun și din convingerea că cea mai importantă resursă pentru schimbarea în bine este creativitatea.

 

Spațiul central al festivalului va include o serie de proiecte selectate de echipa Romanian Design Week în acord cu tema aleasă, renunțându-se la call pentru această componentă.

Traseul expozițional îl va încuraja pe vizitator să exploreze toate fațetele sustenabilității, de la importanța utilizării raționale a resurselor naturale și a conservării patrimoniului imaterial prin integrarea acestuia în procesele de design contemporan, la produse conceptuale și proiecte-experiment care aduc în discuție relația dintre inovație și viitor, proiecte care pun accentul pe reciclare sau produse de serie sustenabile.

În plus, expoziția va include și exemple de micro-intervenții de urbanism comunitar și design social care au transformat orașe, cartiere și comunități.

 

Pe lângă componentele consacrate, precum evenimentele conexe sau expoziția centrală, festivalul se va îmbogăți cu noi formate precum RDW International, RDW Kids, RDW Films, RDW Professionals, Design Market sau Design Districts.

 

Call-ul de proiecte pentru evenimentele conexe va fi lansat în luna ianuarie 2020.

 

RDW Internațional, format sub care vor fi reunite o serie de expoziții internaționale de design, încurajează dialogul dintre piața românească de profil și cea internațională și contribuie la dezvoltarea industriilor creative locale în context global.

 

Ediția din 2020 propune, de asemenea, un format dedicat copiilor și părinților, RDW Kids. Programul RDW Kids va include activități, ateliere și evenimente special create pentru copii, dar și un loc de joacă și un târg cu produse 100% concepute pentru cei mici.

 

RDW Films va aduce în fața spectatorilor o serie de lungmetraje și documentare de arhitectură și design, cu scopul de a crește interesul publicului larg față de aceste discipline și de a populariza domeniile în care acestea au un impact notabil.

 

Toate evenimentele dedicate industriei și profesioniștilor în design vor fi reunite sub conceptul RDW Professionals. Acest format reprezintă contextul potrivit pentru întâlniri între designeri, oameni de afaceri, companii și comunități cu preocupări legate de design, dar și un incubator pentru colaborări între domenii conexe.

 

Pe lângă cele de mai sus, ediția de anul viitor a Romanian Design Week va sărbători comunitățile creative și hub-urile locale propunând trasee speciale de design prin cartierele Bucureștiului, dar și reluând un format foarte popular al festivalului, Architecture Night In, care oferă ocazia de a vizita studiourile de arhitectură favorite și de a participa la cele mai cool petreceri din oraș.

 

2020 aduce și cel mai mare Design Market de până acum, care va reuni obiecte de design atent selectate, dar și o serie de standuri și micro-magazine ale unor branduri românești și internaționale.

 

Din programul festivalului nu vor lipsi nici petrecerile tematice sau contextele pentru networking.

 

În completarea acestor preocupări, ediția de anul viitor a festivalului își propune să aducă în atenția publicului teme precum reciclarea sau responsabilitatea în societate, dar și să investigheze acele proiecte care au potențialul să schimbe și să definească piața autohtonă de design contemporan.

 

Romanian Design Week s-a impus în cele șapte ediții de până acum ca fiind cel mai important festival multidisciplinar din România - o radiografie a stadiului actual de dezvoltare a designului și a industriilor creative locale: arhitectură, urbanism, design de interior, design grafic, ilustrație, design vestimentar, design de obiect sau a altor inițiative sau proiecte care folosesc creativitatea ca principală resursă de dezvoltare.

Un proiect al The Institute, Romanian Design Week este un festival anual care promovează designul contemporan drept instrument ce poate contribui la progresul social, economic și cultural. Este primul proiect dedicat în întregime designului, care se adresează atât publicului, cât și profesioniștilor. În fiecare an, Romanian Design Week trasează o hartă a evenimentelor și spațiilor ce promovează designul.

 

×
Subiecte în articol: Romanian Design Week 2020