Sa fim dementi pentru inc-o zi

Ia sa vedem... de citit retete culinare in acest uichend misto, am citit? Am citit. De dat cu aspiratoru’ (aruncat) prin casa, am dat? Am dat. De luat antispasticele mi le-am luat? Mi le-am luat. De dezinfectat camasa de forta de urmele marsavilor si invizibililor (uf, cate "i"-uri in cuvantul asta!) mei dusmani mi-am dezinfectat-o? Mi-am dezinfectat-o. De dezinfectat, mi-am dezinfectat-o, dar mi-am si pus-o la loc? Da, mi-am pus-o la loc. Buuuuun... deci sa purcedem.

Stam cumva cu spatele, ca sa putem manui cu agilitatea bine-stiuta telecomanda. Ne uitam la televizor printr-o oglinda plasata astfel incat sa cuprinda cadranul acela infect. Tind sa ma gandesc (poftiiiim?) c-as putea ramane asa, imortalizata, cum am buchisit eu (cu greu) intr-o carte a lu’ unu’ Boris Vian (o scriitura, ma rog, nu la fel de misto ca a multora dintre noi, printre care nu ma numar si eu), deci... sa termin cu fuga de idei/ cand ma uit in ochii ei si sa-mi pun capat frazei aici ca s-o iau de la capat, cu litera mare, si:

Cum am buchisit eu, cu greu, intr-o carte a domnului Boris Vian (va salut, domnule!), ca personajul s-a trezit de dimineata si si-a vazut in oglinda chipul cum ramasese el cu o seara inainte. Asa ma gandesc (?) eu c-as putea sa raman imortalizata in oglinda mea de forma semiovala, usor rocambolesca, in care ma boiesc eu, desi m-am convins de mult ca nu sunt dintre ceia carora li se pot intampla chestii din carti. Nu de alta, dar eu sunt pe antispastice si ma calmez numai in camasa aia cu fire lungi, legate la spate. In alta fuga de idei/ cand ma uit in ochii ei, va luati de mine ca sunt nebuna si-mi trebuie antispastice, da’ de Dobrovolschi ala nu ziceti nimic! L-am vazut recent in "Marca Inregistrata", emisiunea care-mi spune mie cum sa-mi impart sambata, ca joia e prea naspa si, in plus, nu ma lasa astia de la mine din secta sa ma uit la reclame.

Da’ vad ca iar scap boii-n trifoi, fir-ar sa fie, desi ma gandesc, sincer, acuma, ca realmente nu sunt singura din zona in outfit de camasa de forta. Nu stiu pe seama a ce sa pun normalitatea lu’ Dobro din ultima editie a "Marcii...", fapt e c-am inceput sa ma intreb serios daca nu cumva si el o fi luat-o (ptiu, ptiu, ptiu!) pe calea cea buna. Pentru ca daca-i asa, tare mi-e teama ca visul meu de a-mi popula, Doamne, iarta-ma, planeta dementilor cu trotineta va esua dramatic. Ceea ce, ma scuzati, asta ne-ar mai lipsi... o lume de oameni normali, in care antispasticele sa stea degeaba pe rafturile farmaciilor, fara sa le-ntrebe nimeni de sanatate.

Pana data viitoare, tuturor oamenilor normali din lume, le urez "sa fim dementi pentru inc-o zi/ si-n lumea lor fericiti vom fi".