Sa ne cunoastem scriitorii - Emil Brumaru

de Tudorel Urian

La debutul sau editorial, in anul 1970, Emil Brumaru a socat prin naturaletea cu care izbutea sa umple de senzualitate universuri traditional prozaice, precum camara sau bucataria. Daca pentru cele mai multe dintre femeile din lumea contemporana, cuvantul bucatarie este sinonim cu propria lor drama existentiala, in versurile lui Emil Brumaru, acest spatiu devine un loc al miracolelor voluptoase, in care "linguri cristaline", "palnii de somn", "pipere patimase", "cutite ce ucid prin limpezime", "ibrice-adanci cu falnice panase" alcatuiesc un mic regat al poftelor. Revolutia la nivelul limbajului poetic este evidenta, forma versurilor impecabila, impresia este manierism rafinat, in care obiectele, mirosurile si gusturile transforma iadul plictiselii cotidiane in focuri de artificii.

Socului poeziei inspirate din universul casnic ii urmeaza cateva decenii mai tarziu cel al poeziei erotice. Multi au vazut in poezia erotica a lui Emil Brumaru pornografie pura. Spunerea pe sleau a cuvintelor prohibite, pe care cei mai multi le sugereaza prin initiala p urmata de puncte de suspensie, lipsa oricarei inhibitii la nivelul limbajului au facut ca multe spirite pudibonde sa strambe din nas, dar sa nu abandoneze lectura in fata delicateselor sale triviale. De fapt, Emil Brumaru este un inger care se joaca de-a poetii blestemati. Un inocent care, in imaginatie, isi traieste viata in aventura ca Fran"ois Villon, un sfios Tom Sawyer suspinand la usa lui Becky Thatcher, dar ale carui vise sunt bantuite de femei felliniene, capabile sa inhibe prin formele lor excesive si cel mai performant gigolo, un estet al limbii care, precum Creanga in alt timp, a descoperit miezul plin de savoare al vocabulelor interzise.

Poezia lui Emil Brumaru tine de zona jongleriei. Cu multa dexteritate, poetul manuieste sentimente, lexic, literatura lumii, formele poeziei si chiar curentele literare. Ea este o permanenta proba de virtuozitate tehnica si tematica. Autorul demonstreaza ca nimic din ceea ce tine de poezie nu ii este strain, si, din aceasta perspectiva privite lucrurile, este destul de greu de ghicit cat din scrisul lui Emil Brumaru reprezinta cu adevarat defulare existentiala si cat este joaca pura. Nu ar fi deloc de mirare ca sentimentalismul sau sa fie unul trucat, ca la Minulescu, desi as fi inclinat mai degraba sa vad in poemele sale un inceput de joc sfarsit/cazut in sentimentalism. O idee ludica, aterizata pe un sol existential.

CV

Personalitate nonconformista, mereu in raspar cu ceea ce s-ar putea numi "corectitudinea literara", Emil Brumaru s-a nascut la 1 ianuarie 1939 in comuna Bahmutea, jud. Tighina, Basarabia. Opera sa ofera unul dintre exemplele rarisime in care entuziasmul criticii este dublat de cel al publicului larg. Maestru spritual al tinerilor poeti de azi, citit pe sub banca in orele de curs, recitat cu aplomb la varsta acneei, savurat cu sclipiri ironice la varsta maturitatii, Emil Brumaru este unul dintre scriitorii emblematici ai literaturii romane de la inceputul mileniului III. Carti de poezie: Versuri (1970), Detectivul Arthur (1970), Julien Ospitalierul (1974), Cantece naive (1976), Adio, Robinson Crusoe (1978), Dulapul indragostit (1980), Ruina unui samovar (1983), Dintr-o scorbura de morcov (1998), Submarinul erotic (2005), Infernala comedie (2005). Alte volume: Cersetorul de cafea (2003), Dumnezeu se uita la noi cu binoclul (2006).

Blues

In zori, la "Butoiul cu Sperma" Stau singur, beau whisky si plang. In van carabina eterna Mi-atarna de-argint la oblanc. Pianul mecanic mai canta Un bleno-tango. Eu scuip rar In propriu-mi pahar. Tu esti sfanta In pozele din buzunar Din spleen cu o quinta royala, I-am ras pe amigos de bani si-apoi i-am ucis. Tu esti goala In pat de o suta de ani Sub paturi si-n brate c-o perna Respiri tot mai clar, mai adanc. In zori "La Butoiul cu Sperma", Stau singur, beau whisky si plang...

Rubrica realizata cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din Romania