Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prezenţă bine individulizată în peisajul poetic al “generaţiei ’80”, Ioan Moldovan îşi menţine scrisul pe o poziţie echilibrată între lirismul mai accentuat confesiv şi mijlocirile cărturăreşti, expresive pentru o anume distanţare critică de propriul discurs
AVANTAJELE INSOMNIEIPrezenţă bine individulizată în peisajul poetic al “generaţiei ’80”, Ioan Moldovan îşi menţine scrisul pe o poziţie echilibrată între lirismul mai accentuat confesiv şi mijlocirile cărturăreşti, expresive pentru o anume distanţare critică de propriul discurs. Lirismul său, de aparenţă netensionată, bazat pe notaţia faptului comun, cotidian, cu o aproape indiferentă mişcare a mîinii şi cu un soi de blazare ostenită (o carte a sa se intitulează chiar Tratat de oboseală), îl asociază, cum a observat, de exemplu, Al. Cistelecan, unei familii de spirite din care fac parte un Victor Felea, Mircea Ivănescu ori Virgil Mazilescu, sensibile mai degrabă la banalitatea apăsătoare a vieţii obişnuite, derizorii, şi întoarse spre subiect cu un zîmbet autoironic, relativizant-elegiac. Primul său volum, din 1980, Viaţa fără nume, invoca o perspectivă deschisă din “fortăreaţa de carbon a melancoliei”, autorul se declara “plin de cuvinte”, prins în “hăţişul de carbon şi de sînge”, altundeva apăreau “pămîntul hîrtiei”, o “frază fertilă, o pedagogie cu precepte luminiscente” sau “informaţia aburind pe masă”. În acelaşi timp însă, aerul povestea mai bine ca Şeherezada, pe un rîu plutea Madame Bovary, un adolescent putea “irumpe ca o odă pindarică”. În acest regim ambiguu, existenţial-livresc, poetul vorbea, amar-ironic, despre Avantajele insomniei ori despre Arta răbdării, îşi numea o antologie proprie O uitare de texte (1999), sugerînd un soi de insignifianţă a scrisului, dar şi asimilarea lui ca experienţă primă, fundamentală. E o trăire a ceea ce poetul califică drept “mainimic”, minimalizîndu-şi, în aparenţă, achiziţiile la nivelul experienţei de viaţă, dar şi la cel al “profitului” estetic de pe urma lor. Cu amintita Arta răbdării, din 1993, se anunţă, în orice caz, “un nou sezon elegiac”, în care un “ins sănătos, trist şi mai gras” îşi doreşte “cu ardoare” să înceapă “o operă minoră”... Sub asemenea suprafeţe modeste, de bacovian “om concret”, se consumă însă puternice tensiuni abia disimulate, dincolo de urmele “stării de fapt” precare (un “inventar sărac”, o “fericită realitate plină de vînătăi”), în timp ce “de-acum e frig (şi) în bibliotecă”. Frigul vieţii şi frigul cărţii se conjugă, iată, din nou, mai tensionat, pe acelaşi fond elegiac (se vorbeşte despre “petece duioase” şi chiar despre “disperarea duioşiei”). Căci Ioan Moldovan rămîne, în fond, un poet al tandreţei contrazise, al fragilităţii rănite a fiinţei care caută “o margine albă unde să poată dormi / inspiraţii / – printre ei un mic loc curat / unde să sîngereze irealitatea mea”. Mai recentele “însemnări primitive” se menţin în acelaşi registru al “inventarului sărac”, însă construiesc cu mare fineţe sugestia comunicării directe cu realul declinant. Cum spune Gheorghe Grigurcu, şi în aceste ultime versuri “senzaţia declinului apare învinsă de cea a plinului expresiv”.
CV
Ioan Moldovan (n. 1952, Mureşenii de Cîmpie, jud. Cluj). Studii elementare, liceale şi universitare la Cluj (Facultatea de Filologie, Secţia Română-Latină, 1972-1976). Redactor la revista Echinox (1973-1976), apoi profesor la Cavnic, Baia Sprie şi Baia Mare. Din 1990, redactor-şef al revistei Familia. În paralel, lector la Universitatea din Oradea (din 1997). Volume de versuri: Viaţa fără nume (1980), Exerciţii de transparenţă (1983), Insomnii lîngă munţi (1989), Arta răbdării (1993), Avantajele insomniei (1997), Tratat de oboseală (1999), Interioarele nebune (2000), Însemnări primitive (2006).
“Poate vine ninsoarea şi eu nu ştiu nimic soro n-am probleme de melancolie nici de înduioşare copiii străzii ling sare din lăzile pregătite pentru deszăpezire E-o noapte-n care-mi ridic ochelarii îmi frec ochii o noapte în care mîrîie sonetele. Acum se fac acele lucruri de făcut să mergi de ici-colo şi globuleţul de creier să explodeze feeric. Beau berea neagră, îmi fumez ţigările şi-mi trăiesc pe-ri-sa-bi-li-ta-tea”
Lucruri de făcut în
vol. “Însemnări primitive”
Citește pe Antena3.ro
• Rubrică realizată cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România
