Să ne cunoaştem scriitorii: Ioan Moldovan

Prezenţă bine individu­lizată în peisajul poetic al “gene­ra­ţiei ’80”, Ioan Moldovan îşi menţine scrisul pe o poziţie echilibrată între lirismul mai accentuat confesiv şi mijloci­rile cărtură­reşti, expresive pentru o anume distanţare critică de propriul discurs

AVANTAJELE INSOMNIEI
Prezenţă bine individu­lizată în peisajul poetic al “gene­ra­ţiei ’80”, Ioan Moldovan îşi menţine scrisul pe o poziţie echilibrată între lirismul mai accentuat confesiv şi mijloci­rile cărtură­reşti, expresive pentru o anume distanţare critică de propriul discurs. Lirismul său, de aparenţă netensionată, bazat pe notaţia faptului comun, cotidian, cu o aproape indiferentă mişcare a mîinii şi cu un soi de blazare oste­nită (o carte a sa se intitulează chiar Tratat de oboseală), îl asociază, cum a observat, de exemplu, Al. Cistelecan, unei familii de spi­rite din care fac parte un Victor Felea, Mircea Ivănescu ori Virgil Mazi­lescu, sensibile mai degrabă la banalitatea apăsătoare a vieţii obişnuite, derizorii, şi întoarse spre subiect cu un zîmbet autoironic, relativizant-elegiac. Primul său volum, din 1980, Viaţa fără nume, invoca o perspectivă deschisă din “fortăreaţa de carbon a melancoliei”, autorul se declara “plin de cuvinte”, prins în “hăţişul de carbon şi de sînge”, altundeva apăreau “pă­mîntul hîrtiei”, o “frază fertilă, o pe­dagogie cu precepte luminiscente” sau “informaţia aburind pe masă”. În acelaşi timp însă, aerul poves­tea mai bine ca Şeherezada, pe un rîu plutea Madame Bovary, un ado­lescent putea “irumpe ca o odă pin­darică”. În acest regim am­biguu, existenţial-livresc, poetul vorbea, amar-ironic, despre Avantajele insomniei ori despre Arta răbdării,  îşi numea o antologie proprie O uitare de texte (1999), sugerînd un soi de insig­ni­fian­ţă a scrisului, dar şi asimilarea lui ca experienţă primă, fun­da­mentală. E o trăire a ceea ce poetul califică drept “mainimic”, minimalizîndu-şi, în aparenţă, achiziţiile la nivelul experienţei de viaţă, dar şi la cel al “profitului” estetic de pe urma lor. Cu amintita Arta răbdării, din 1993, se anunţă, în orice caz, “un nou sezon elegiac”, în care un “ins sănătos, trist şi  mai gras” îşi doreşte “cu ardoare” să înceapă “o operă minoră”... Sub asemenea suprafeţe modeste, de bacovian “om concret”, se consumă însă puternice tensiuni abia disimulate, dincolo de urmele “stării de fapt” precare (un “inventar sărac”, o “feri­cită realitate plină de vînătăi”), în timp ce “de-acum e frig (şi) în bibliotecă”. Frigul vieţii şi frigul cărţii se conjugă, iată, din nou, mai tensionat, pe acelaşi fond elegiac (se vorbeşte despre “petece duioase” şi chiar despre “disperarea duioşiei”). Căci Ioan Moldovan rămîne, în fond, un poet al tandreţei contrazise, al fragi­lităţii rănite a fiinţei care caută “o margine albă unde să poată dormi / inspiraţii /  – printre ei un mic loc curat / unde să sîn­ge­reze irealitatea mea”. Mai recente­le “însem­nări primitive” se menţin în acelaşi re­gistru al “inventarului sărac”, însă construiesc cu mare fineţe sugestia comunicării directe cu realul declinant. Cum spune Gheorghe Grigurcu, şi în aceste ultime versuri “senzaţia declinului apare învinsă de cea a plinului expresiv”.

 

CV

Ioan Moldovan (n. 1952, Mureşenii de Cîmpie, jud. Cluj). Studii elementare, liceale şi universitare la Cluj (Facultatea de Filologie, Secţia Română-Latină, 1972-1976). Redactor la revista Echinox (1973-1976), apoi profesor la Cavnic, Baia Sprie şi Ba­ia Mare. Din 1990, redactor-şef al revistei Fami­lia. În paralel, lector la Universitatea din Oradea (din 1997). Volume de versuri: Viaţa fără nume (1980), Exerciţii de transparenţă (1983), Insomnii lîngă munţi (1989), Arta răbdării (1993), Avantajele insomniei (1997), Tratat de oboseală (1999), Interioarele nebune (2000), Însemnări primitive (2006).

 

“Poate vine ninsoarea şi eu nu ştiu nimic soro n-am probleme de melancolie nici de înduioşare co­piii străzii ling sare din lăzile pregătite pentru deszăpezire E-o noapte-n care-mi ridic ochelarii îmi frec ochii o noapte în care mîrîie sonetele. Acum se fac acele lucruri de făcut  să mergi de ici-colo şi globuleţul de creier să explodeze feeric. Beau berea neagră, îmi fumez ţigările şi-mi trăiesc pe-ri-sa-bi-li-ta-tea”

Lucruri de făcut în vol. “Însemnări primitive”

 

• Rubrică realizată cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România