Sa ne cunoastem scriitorii: Mircea Dinescu

Mircea Dinescu s-a remarcat inca de la saptesprezece ani prin prospetimea matinala a versurilor sale (publicate cu entuziasm de Stefan Banulescu in revista Luceafarul) si, in acelasi timp, printr-un curaj de a fi firesc, de a spune lucrurilor pe nume, surprinzator intr-o epoca a supunerii si resemnarii.

Un om liber

Mircea Dinescu s-a remarcat inca de la saptesprezece ani prin prospetimea matinala a versurilor sale (publicate cu entuziasm de Stefan Banulescu in revista Luceafarul) si, in acelasi timp, printr-un curaj de a fi firesc, de a spune lucrurilor pe nume, surprinzator intr-o epoca a supunerii si resemnarii.

Impresia de noutate este puternica si in plan pur literar. Nu trebuie uitat contextul. Cand se afirma Mircea Dinescu in poezia romana, si anume la inceputul anilor ’70, "necuvintele" lui Nichita Stanescu sunt considerate de multi autori si chiar de cititori (adeseori din snobism) singurul limbaj liric posibil. Prezinta, printre altele, avantajul ca fac greu de sesizat lipsa de inzestrare a celor care le folosesc (situatie paradoxala, deoarece inventatorul lor este mai mult decat inzestrat). In plina glorie a necuvintelor, Mircea Dinescu vine cu o poezie alcatuita din cuvinte si o face cu atat aplomb, cu atata ingenuitate si mai ales cu atat talent, incat li se infatiseaza tuturor ca un reformator. El propune cu ostentatie, repropune un text care spune ceva in locul celui care nu se spune decat pe sine. Un text tranzitiv in locul unuia reflexiv. Este, de fapt, o intoarcere la poezia traditionala, dar momentul respectiv, saturat de capriciosul joc cu abstractiile, ca si temperamentul de inaugurator al lui Mircea Dinescu, fac ca aceasta intoarcere la poezia traditionala sa se inscrie in constiinta contemporanilor ca o innoire. Cert este, in orice caz, ca Mircea Dinescu da tonul in deceniul opt al secolului trecut, ca este imitat cu frenezie si ca pana si generatia afirmata dupa 1980, care il priveste cu superioritate, de pe o pozitie intelectualista, ii urmeaza exemplul. Sentimentalismul feeric al poeziei lui Mircea Cartarescu nu difera prea mult de acela din Invocatie nimanui.

Dintr-o bravada de adolescent, cum era initial, poezia lui Mircea Dinescu se transforma cu timpul intr-un repros adresat intregii lumi (comuniste), intr-o denuntare permanenta (cu frisonul cuiva care vede un gandac de bucatarie) a urateniei ei. Poetul nu se poate obisnui niciodata cu "noroiul greu al prozei" care il oripila pe Eminescu. Anticomunismul sau, inevitabil, este inainte de toate o reactie a bunului (sau) gust fata de grotescul stilului de viata comunist.

Poezia care rezulta nu este insa datata, nu depinde de imprejurarile istorice care l-au determinat pe autor sa reactioneze. Chiar si cititorii de peste o jumatate de secol, care nu vor sti decat din cartile de istorie ce a fost comunismul, vor intelege poezia lui Mircea Dinescu ca pe o impotrivire fata de tot ceea ce falsifica viata.

CV

Mircea Dinescu (nascut la 11 noiembrie 1950 la Slobozia) va ramane nu numai in istoria literaturii, ca poet si pamfletar, ci si in istoria Romaniei, ca simbol al revolutiei din decembrie 1989. Volumele sale de versuri (Invocatie nimanui, 1971; Elegii de cand eram mai tanar, 1973; Proprietarul de poduri, stampe europene, 1976; La dispozitia dumneavoastra, 1979; Democratia naturii, 1981; Exil pe o boaba de piper, 1983; Rimbaud negustorul, 1985; Moartea citeste ziarul, pref. de Sorin Alexandrescu, 1989; O betie cu Marx, 1996 etc.), expresii ale unui spirit liber, capabil sa se bucure de existenta lumii, dar si sa o judece, au avut de la inceput succes de critica si de public.

Scurt reportaj

Vara insoteste elevii la atelierul mecanic toamna numara randurile de porumb iarna zvarle zapada din fata scolii primavara canta la caminul cultural maretul timidul profesor de limba romana muncitor calificat in uzinele Sadoveanu si Tudor Arghezi printre rigle si logaritmi printre ferastraie si struguri isi face si el loc intr-o salopeta de cuvinte si abia apuca sa invete copiii ca H2O se numea pe vremea strabunilor apa ca-i firesc sa spui buna ziua si nu radical din 14 apoi sa-i explice elevului Bujie Ion ca H.P.B. nu-i o intreprindere oarecare ci chiar Hortensia Papadat-Bengescu ca noi n-am avut timp sa ridicam piramide si ne-am ingropat faraonii in folclor ca limba romana e inoxidabila... Stop! ... si din nou H2O, radical din 14, H.P.B., fiindca ora de limba romana s-a terminat si abia peste o saptamana ne vom mai vorbi.

Rubrica realizata cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din Romania