SĂ NE CUNOŞTEM SCRIITORII / Eugen Uricaru - Îngerul alb şi întunericul lumii

Cu romanele sale recente, Supunerea şi Cât ar cântări un înger, ambele la Cartea Românească, Eugen Uricaru a convins cronicarii asupra excelenţei prozei sale din această etapă.

Supunerea (2006) intră în rândul celor mai valoroase volume de gen, punând în umbră realizări anterioare deloc neglijabile. La primul nivel accesibil şi fluent, destinul personajelor centrale este plauzibil, deşi neobişnuit, şi prezintă interes pentru cititor. Acţiunea se desfăşoară lent şi egal, zguduirile,  când apar, sunt şi mai puternic marcate.

Alte puncte tari: reconstituirea atentă, minuţiosă, a perioadei istorice, nu scurtă, nici simplu de înfăţişat (1945-1990), cu grijă pentru detaliul inedit ce devine spectaculos nu prin imaginaţie, ci prin simpla sa revelare şi prezenţa unui plan fantastic perfect întrepătruns realităţii. Ca reconstituire istorică din perspectiva unor personaje umile, Supunerea ar fi fost oricum un roman de forţă. Sensul său mai înalt atrage şi dă ocazia unei confruntări cu o problemă mai grea decât condiţia celor căzuţi şi măcinaţi fără vină între valţurile istoriei. Petra Maier şi fiul său Cezar, conceput misterios şi având darul profeţiei, sunt nişte degradări, nu ştim dacă din întâmplare sau din vina istoriei, ale modelelor sacre: Maria şi  Iisus. Presiunea epocii e atât de mare, încât nici măcar un nou Mesia nu se poate manifesta, ea, epoca, nu mai merită decât un Hristos de rang inferior. Oricum e cert că micul Cezar, care moare fără a salva pe nimeni şi fără a învia, este iniţiat de istorie în câteva moduri de mântuire posibile, pe care însă le ratează înainte de a le exercita. El nu poate salva pe nimeni, nici pe sine şi nu lasă mamei sale nici un “fiu” şi lumii nici un apostol. Inocenta Petra şi bizarul, dar purul Cezar vor primi o “compensaţie” pentru nefericirea lor mare cât secolul? E unul dintre motoarele de suspans ale cărţii. Va fi o speranţă deşartă. Lumea secolului al XX-lea nu mai permite mântuirea.

Supunerea este un document, o frescă, o evanghelie profană, dar şi mărturia despre un “veac de singurătate” în care Salvatorul Lumii nu îşi poate împlini destinul şi nu poate lăsa urme.

Dorinţa personajelor negative din Cât ar cântări un înger este ştergerea trecutului. Trecutul poate fi şters? Sau doar falsificat? O întrebare pe care şi-o pun cu febrilitate atât cei vinovaţi, cât şi victimele. Anchetat de un torţionar, “îngerul” Zapa va alege să moară. Dar ucigaşul nu va putea să anihileze efectul iniţerii sale asupra tânărului Cezar. Zapa poate  face lucruri inaccesibile oamenilor obişnuiţi pentru că ştie. Cezar, în schimb, este mai puternic, pentru că este “născut”.

Ceea ce atrage atenţia sunt marea complexitate a romanelor şi echilibrul părţilor în conflict. Strategia şi acţiunile forţelor destructive sunt perfect coerente şi nu exclud un tip ciudat de “omenie”. Le lipseşte doar viziunea celor iluminaţi. Cezar şi Basarab, aflaţi mai presus de posibilităţile unui om, nu îşi folosesc calităţile în scop malefic. Sunt ei nişte învingători, câtă vreme Basarab moare, iar Cezar rămâne singur? E mai “eficient” să dispari sau să exişti pentru a te opune răului? Iată hamletiana întrebare ce pluteşte într-un roman plin de fapte şi personaje realiste, documentate istoric, dar care se ridică prin idee deasupra lor, aşa cum personajul Cezar se desprinde de corpul său, revenind tot mai greu în el şi în ticăloşia lumii.

CV

Eugen Uricaru s-a născut la 1 noiembrie 1946 la Buhuşi. A făcut studii de filologie la Cluj, unde a fost unul dintre iniţiatorii revistei Echinox. A debutat în 1974. A publicat numeroase romane, este autorul unor remarcabile scenarii de film. Distinsă cu premii prestigioase, opera lui a fost tradusă în multe limbi. Eugen Uricaru a fost vicepreşedinte, apoi preşedinte al Uniunii Scriitorilor (2000-2005). În această calitate a fondat Festivalul internaţional anual Zile şi nopţi de literatură şi o organizaţie europeană a scriitorilor: Three Seas.

Nu trebuie să te împotriveşti răului, dacă o faci, îi dai putere, îi dai posibilitatea să te atingă, să fie lângă tine, lipit, chiar să fie o parte a ta.

Eugen Uricaru –  Supunerea

Rubrică realizată cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România