În cadrul proiectului au fost generate interviuri video documentare cu arhitecții și cercetătorii Dorin Ștefan (autor „My modernism (autodenunț)”, Paideia, 2015), Alexandru Panaitescu (autor „De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în București 1945-1989”, Simetria, 2012), Augustin Ioan (autor „Arhitectura (supra)realismului socialist”, Paideia, 2012), Miruna Stroe (autoare „Locuirea între proiect și decizie politică. România, 1954-1966”, Simetria, 2015) și Alexandru Sabău (autor „Arhitectura de hârtie. Forme alternative de creație arhitecturală în România anilor 1980”, Ozalid, 2022).
Proiectul are o componentă educațională pronunțată, având ca audiențe țintă adulți care au copilărit când lucrările au fost create, cu o viziune subiectivă asupra producției arhitecturale și de artă monumentală realizată în comunism. De asemenea, se adresează cu precădere categoriei de public tânăr care nu a trăit în comunism și care nu relaționează cu spațiul construit recent, în perioada comunistă dintr-un punct de vedere al conștientizării sale ca având potențial de „patrimoniu al viitorului”, care trebuie adresat corespunzător prin conservare și prezervare / restaurare.
Cercetarea proiectului urmărește contextul artistic în legătură cu câteva tipuri de teme de artă monumentală și abordările acestora prin programe de politici publice.
Atenția arhitecților și artiștilor a fost atrasă prin concursuri de teme de interes ale agendei publice care să celebreze, aniverseze, omagieze, momente istorice importante cât și personalități ale țării. În același timp, tocmai datorită ideologizării acestor teme, relevanța acestor monumente rămâne adesea limitată și controversată istoric. În intervalul de timp cercetat asistăm inclusiv la dispariția sau relocarea unor monumente de artă publică. De asemenea, studiul comparativ se referă și la analiza concursurilor și atribuirilor lucrărilor de arhitectură și artă monumentală către arhitecții și artiștii valoroși și premiați ai perioadelor istorice respective.
Configurarea lucrărilor de artă monumentale ca spațiu public, ambiental are o importanță majoră asupra coordonatelor urbane, atât de locuire cât și de petrecere a timpului liber în orașele României. Patrimoniul material construit din istoria recentă trebuie valorizat ca arhive vii, mai cu seamă în contextul actual al importantelor schimbări de paradigmă de pe scena artistică și a pierderii memoriei instituționale istorice.
Acest patrimoniu material, parte a spațiului public, este redescoperit, analizat și prezentat documentar în cadrul proiectului „Magistralele socialismului” & „Şantierele artei” - azi, în funcție de contextul istoric, artistic dar și de contribuția sa atât la dezvoltarea demersului artistic individual cât și la înțelegerea unor posibile variante de creștere și dezvoltare socială și culturală.