Tabloul pictorului Edward Hopper, 'Shakespeare at Dusk', estimat la între 7 şi 10 milioane de dolari, va fi scos la licitaţie de Sotheby's, la 21 mai, ca element central al unei serii dedicate operelor de artă ale artiştilor americani, relatează EFE.
Acest tablou în ulei înfăţişează o scenă în amurg din Central Park, având ca element principal statuia reprezentându-l pe reputatul autor englez realizată de sculptorul John Quincy Adam Ward.
Mare iubitor al poeziei şi prozei, Hopper s-a inspirat profund din literatură pentru operele sale, reprezentate în diferite momente ale zilei, notează Sotheby's într-un comunicat.
Poemele pe care le aborda, de multe ori cu citaţii explicative în propria sa artă, făceau trimitere la misterul amurgului, la dorinţele înfrânate şi la erotismul efectelor de lumini şi umbre.
Pictura, realizată în 1935, prezintă două statui înconjurate de umbre într-o zonă solitară din Central Park, luminată de razele soarelui la apus.
În planul apropiat apare statuia reprezentându-l pe dramaturgul englez William Shakespeare, având capul înclinat într-o parte, cufundat în gânduri. Pe fundal se văd zgârie norii insulei Manhattan, o prezenţă rară în operele lui Hopper.
Este unul dintre puţinele tablouri ale artistului ce pot fi perfect localizate şi care a făcut parte din colecţia lui John Astor, fiul colonelului John Jacob Astor, care a murit în scufundarea Titanicului.
Licitaţia include şi opere ale artiştilor americani Norman Rockwell, Grant Wood, Georgia O'Keeffe şi Mary Cassats.
AGERPRES