x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Splendidul cadou din partea Frantei

Splendidul cadou din partea Frantei

de Viorica Romascu    |    15 Iul 2005   •   00:00
Splendidul cadou din partea Frantei

Pentru a doua oara, dupa aproape 35 de ani, publicul roman are deosebitul prilej de a vedea o expozitie de pictura franceza, sub genericul "Lumini si Umbre". Profesionalismul organizatorilor a atins de aceasta data cote inimaginabile.

Dar hai sa vedem de ce merita sa fie vizionata o asemenea expozitie menita sa cuprinda o perioada remarcabila din arta franceza, secolele XVII-XX? Arta secolului al XVII-lea ocupa un loc aparte in aceasta desfasurare culturala, tocmai pentru ca se etaleaza in Romania in premiera absoluta. De aceea cred ca i se cuvine un spatiu mai amplu. Perioada secolului al XVII-lea se imparte in doua etape: cea care corespunde guvernarii cardinalilor-ministri, plina de talente originale, si perioada dominatiei lui Le Brun, alaturi de explozia de fantezii creatoare. Dupa infrangerea Reformei in tarile latine, multi dintre artistii francezi se intorc in tara natala, incercandu-se asocierea fiecaruia cu unul din ordinele Contrareformei.
Georges de la Tour, in disputa cu Poussin pentru intaietatea in ierarhia pictorilor Marelui Secol, la inceputurile carierei sale se face distins prin influenta caravaggistilor. Dincolo de clarobscurul pe care il prolifereaza, La Tour introduce sacrul in viata fiecaruia dintre personajele sale. Destinul face sa-i aiba in preajma pe Antoine, Pouis si Mathieu Le Nain, adepti, ca si el, ai unei vieti rustice. Philippe de Champaigne, un mare adorator al lui Rubens, reuseste sa castige simpatia lui Richelieu, devenind astfel un pictor al Curtii.
Un loc in lumea artistica pariziana l-a ocupat si Simon Vouet. Haladuind o perioada prin Europa, se stabileste in cele din urma la Paris, unde va deschide un atelier in care s-au format Le Sueur, Mignard si Le Brun. Dar dincolo de acestia se fac distinsi doi mari pictori, marcati de o puternica amprenta data de scoala de la Roma: Nicolas Poussin si Claude Lorrain. Arta lui Poussin s-a rezumat la tablouri de cabinet, o arta intelectuala in care desenul era stapan si culoarea era subordonata lui, iar Lorrain se sustrage cu maiestrie controverselor timpului, amprentat fiind de misterul vedutei.

FRANIOIS BOUCHER. "Apollo dezvaluindu-si divinitatea in fata pastoritei Issa"

PASI SPRE MODERNITATE. Nu am spatiul necesar sa etalez lista interminabila a valorilor plastice din Franta. Amintesc doar ca de la aceasta data, a secolului al XVII-lea, tablourile maestrilor francezi se deruleaza sub privirile vizitatorilor intr-o ordine cronologica, facand, din pacate, posibila evidenta a doar catorva esente din bogatul tezaur:
Chardin, cel care parca isi uita subiectul, abandonat fiind calitatii luminii, Fragonard, manat de crezul unei lumi pline de placeri luxuriante, Louis David, care revine asupra mitologiei Antichitatii ca tip de protest asupra libertinajului epocii, Delacroix, pe cat de lucid, pe atat de pasionat, ramane inscris in cartea geniilor ca mare maestru universal, Pierre Prud’hon, senzual si romantic fara ostentatie, Ingres, plin de voluptate in evocarea ritmurilor compozitionale, fie ele scene colective sau celebrele-i portrete, Millet, care prin peisajele si temele rustice anunta rafalele triumfale ale modernitatii, Corot si Coubert amprentat de patina recuceririlor peisajului si terminand cu cei care au revolutionat forma si culoarea, dand modernitatii o patina inegalabila. Si aici l-as aminti in primul rand pe Cezanne, inventatorul modeleului, Sisley si Signac, promotorii poantilismului, Braque, parintele cubismului, Matisse, capul de afis al fovismului, Picasso, unul dintre genialii si prolificii pictori universali si, nu in cele din urma, Deschamps, cel care a avut curajul de a declama ca tot ceea ce se putea spune in arta moderna s-a produs prin operele sale.

PREZENTE REMARCABILE. Douazeci de muzee din diferite regiuni ale Frantei, din care as aminti Louvre, Pompidou, d’Orsay, Fabre, Picardie etc., au acceptat sa-si imprumute capodoperele pentru o incursiune originala in istoria artei franceze. Cadoul oferit de Franta va ramane in istoria grandioaselor evenimente culturale. Vernisajul expozitiei, care a avut loc joi, 14 iulie, la ora 19:30, a fost onorat de prezenta domnului Renaud Donnedieu de Vabres, ministrul Culturii si Comunicarii din Franta, domnul Traian Basescu, presedintele Romaniei, doamna Mona Musca, ministrul Culturii si Cultelor, doamna Roxana Theodorescu, directorul general al Muzeului de Arta al Romaniei. Expozitia este deschisa publicului in perioada 15 iulie-2 oc-tombrie 2005. Pretul unui bilet de intrare in muzeu este de 150.000 lei, elevii si studentii beneficiind de o reducere de 50%. "Luminile si Umbrele" Frantei pot fi vizitate in fiecare zi, in afara de luni si marti.

MAGICUL
Rodul colaborarii a patru institutii prestigioase - Ministerul Culturii si Comunicarii din Franta, Reunion des Musees Nationaux, Muzeul National de Arta al Romaniei si Ministerul Culturii si Cultelor din Romania - a facut posibila o incursiune originala in istoria artei franceze. Ambasadorul Frantei la Bucuresti, domnul Herve Bolot s-a exprimat in conferinta de presa ca aceasta expozitie este un cadou oferit Romaniei de ziua Frantei. Noi l-am numi fara pic de tagada: un splendid cadou! Expozitia "Lumini si Umbre" si-a propus un traseu itinerant, in urma unei selectii riguroase. Romania a intrat de la inceputul acestei selectii, datorita relatiilor noastre cu Franta. Avand in vedere proiectul Europei unite, arta poate avea un aport magic, devenind mesagerul celor mai inaltatoare idei umane.
×
Subiecte în articol: arte artă