x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Stilul Balanchine, premieră în România

Stilul Balanchine, premieră în România

de Maria Sârbu    |    09 Apr 2010   •   00:00
Stilul Balanchine, premieră în România
Sursa foto: /AFP

O veste foarte bună: vom avea un spectacol în stilul şi tehnica George Balanchine, montat în România. Este o premieră, iar prima reprezentaţie va avea loc la 17 aprilie, pe scena Operei Naţionale Bucureşti (ONB).



Cred că nu a fost uşor să îi convingi pe responsabilii de la "The George Balanchine Trust" din New York să permită montarea unor lucrări ale celui numit "genialul coregraf al secolului al XX-lea". Gratitudine Companiei de Balet din cadrul ONB. Spectacolul intitulat "Seară Balanchine" este structurat în două părţi. Ca un preludiu la creaţiile celebrului Balanchine, maestrul Ioan Tugearu a coregrafiat "Fuga. Marea Fugă", pe muzica lui Bach şi Beethoven.

Partea a doua cuprinde "Valse Fantaisie" şi "Serenada", muzica aparţinând marilor compozitori Glinka şi respectiv Ceaikovski. Pentru aceste două consacrate lucrări ale lui Balanchine a fost desemnat, din partea trustului american, maestrul repetitor Paul Joseph Boos, care i-a pregătit pe balerinii distribuiţi.

Dacă în "Fuga. Marea Fugă" vor dansa, între alţii, Adela Crăciun, Corina Dumitrescu, Laura Blica Toader, Bianca Fota, Monica Petrică, Virgil Ciocoiu, Alin Gheorghiu, Ovidiu Matei Iancu, în "Valse Fantaisie" şi "Serenada" vor putea fi văzuţi aceiaşi Bianca Fota, Adela Crăciun, Ovidiu Matei Iancu, dar şi Mihaela Soare, Andra Ionete, Cristina Dijmaru, Gigel Ungureanu, Vlad Ilcenco. Alături de Ioan Tugearu au lucrat în echipă Adriana Urmuzescu (costume), Cornel Vladu (lumini) şi Alexandru Istrate (colaj muzical).

Paul Joseph Boos i-a preferat pe Barbara Karinska (costume), Mark Stanley şi David Grill (lumini). Spectacolul durează două ore.

"Trustul George Balanchine din New York nu acordă dreptul de a se monta baletele lui Balanchine oricărei companii de balet din lume care solicită acest lucru. Faptul că Baletului ONB i s-a acordat acest drept reprezintă un motiv de mândrie pentru noi toţi şi demonstrează, o dată în plus, valoarea trupei noastre", a spus pentru Jurnalul Naţional coordonatoarea Baletului ONB, Simona Şomăcescu. George Balanchine este creatorul stilului neoclasic în balet.

El a pus "bazele dansului modern/contemporan de astăzi, din punct de vedere al creaţiei coregrafice, al construcţiei acesteia, prin originalitatea conceptului său artistic".

×
Subiecte în articol: arte