Parintii au incredere in sfaturile de pe micul ecran. Un studiu recent, efectuat de Institutul National al Familiei si Cresterii Copilului din Marea Britanie, releva faptul ca parintii au din ce in ce mai multa incredere in emisiunile gen "Supernanny".
In educatia copiilor lor, parintii tind sa aiba o incredere din ce in ce mai mare in emisiunile gen "Super Dadaca". Astfel, dintr-un studiu efectuat de Institutul National al Familiei si Cresterii Copilului din Marea Britanie reiese faptul ca 83% din persoanele chestionate au gasit raspunsuri la problemele lor legate de relatia cu progeniturile din show-uri tv, precum "The House of Tiny Tearaways" si "Who Rules the Roost?" (ambele BBC), "Driving Mum and Dad Mad" (ITV) sau "Supernanny" (Channel 4). Cu toate acestea, 37% sunt inca susceptibili ca o emisiune tv te poate ajuta sa-ti educi cum trebuie copilul.
Dintre cei 3.938 de adulti chestionati de respectivul institut, 72% (care au copii cu varste sub 16 ani) au declarat ca urmaresc cel putin un astfel de program. "Studiul releva faptul ca programele educative ofera un sprijin parintilor, care gasesc cazurile prezentate similare cu ale lor. Se pare ca acestia folosesc acasa tehnicile vizionate si sunt multumiti de rezultat. Ceea ce inseamna ca televiziunile trebuie sa-si asume o mare responsabilitate si sa aleaga cu fo
arte mare grija subiectele, intrucat parintii se bizuie destul de mult pe acest gen de emisiuni", a declarat Mary MacLeod, directorul executiv al institutului.
Totodata, adultii mai folosesc in educarea copiilor lor si surse precum site-urile de internet, cartile si revistele.
PRECAUTII. Un alt studiu, realizat de Academia Americana de Pediatrie, trage un semnal de alarma in ceea ce priveste timpul petrecut de copii in fata micilor ecrane. Potrivit cercetatorilor, micutii se uita la televizor cu mult inainte de a merge la scoala. In nu mai putin de 70% din cresele din SUA, copiii au acces la televizor. Desi exista o reglementare care stabileste ca un copil sub doi ani nu trebuie sa urmareasca un program tv, indiferent de natura lui. De asemenea, intr-un singur an, un copil petrece 900 de ore la scoala si 1.023 in fata micului ecran. Pentru a-i feri pe micuti de diverse complicatii ce apar o data cu statul prea mult in fata televizorului, parintii sunt sfatuiti sa limiteze accesul acestora la aparate cu ecran. Astfel, in camera copilului sunt recomandate doar cartile, revistele pentru copii, jucariile si jocurile, fara televizor, computer sau console video. Iar atunci cand ii lasa la televizor, sa aiba in vedere avertizarile in ceea ce priveste continutul programelor.
|
REZULTAT
"Programele educative ofera un sprijin parintilor, care gasesc cazurile prezentate similare cu ale lor. Se pare ca acestia folosesc acasa tehnicile vizionate si sunt multumiti de rezultat"
ATENTIE
"Televiziunile trebuie sa-si asume o mare responsabilitate si sa aleaga cu foarte mare grija subiectele, intrucat parintii se bizuie destul de mult pe acest gen de emisiuni"
Mary MacLeod, directorul executiv al Institutului National al Familiei si Cresterii Copilului din Marea Britanie
|