x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Teatrele vin cu noutăţi

Teatrele vin cu noutăţi

de Maria Sârbu    |    22 Iul 2009   •   00:00
Teatrele vin cu noutăţi

Teatrele se pregătesc de o nouă stagiune. În toiul verii, în unele săli se repetă, în altele chiar se joacă. Unele trupe sunt în vacanţă şi vor reveni la sfârşitul verii. Publicul aşteaptă surprize la începutul anului teatral, care se deschide toamna.



Deşi se vorbeşte tot mai mult despre recesiune economică, teatrul e la mare căutare, mai ales în Bucureşti. Conceptul numit "valorile de proximitate", care a apărut în contextul crizei mondiale, funcţionează bine la noi, dovadă fiind sălile arhipline în instituţiile de spectacol.

Publicul şi critica de specialitate sunt în aşteptarea noilor producţii teatrale. Se mizează, în special, pe regizori cu renume, pe mari actori, pe cei mai populari actori sau pe trupă. Teatrele îşi anunţă de obicei proiectele pe site. Mărturisesc, nu te ajută prea mult reţeaua de internet căutând informaţii. Totuşi, cu datele care există şi cu cele obţinute de la responsabili din teatre putem contura harta noutăţilor la început de stagiune.

A REVENIT PURCĂRETE
După mulţi ani, a revenit în Capitală să monteze un spectacol Silviu Purcărete - la Comedie, unde a şi repetat câteva zile la "Femeia care şi-a pierdut jartierele" de Eugčne Labiche. Tot Purcărete semnează la spectacol traducerea, adaptarea, precum şi scenografia. Muzica a compus-o unul dintre colaboratorii săi fideli, Vasile Şirli. Şi distribuţia dă motiv de mare bucurie pentru iubitorii de teatru: George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele şi Dorina Chiriac.

De notat că Mălăele a jucat şi în varianta spectacolului montat de Purcărete la Limoges (Franţa), cu nouă ani în urmă. Apropo, Mălăele va avea o toamnă "plină": pe scena Comediei este programată şi premiera oficială a spectacolului "Leonce şi Lena" de Georg Büchner, pe care l-a regizat în primăvara acestui an, iar la Teatrul Naţional din Bucureşti va fi, în deschiderea stagiunii, protagonistul din "Tartuffe" de Moličre, în regia lui Andrei Belgrader.

Va juca şi în alte spectacole aflate în repertoriul unor teatre din Bucureşti. Naţionalul bucureştean anunţă alte două titluri noi: "Toţi fiii mei" de Arthur Miller, regia Ion Caramitru, cu doi actori ai generaţiei de aur în rolurile principale, Victor Rebengiuc şi Sanda Toma; "Tectonica sentimentelor" de Eric Emmanuel Schmitt, spectacol care va marca revenirea ca regizor a lui Nicolae Scarlat.

METROPOLIS VREA SĂ ŞOCHEZE
Teatrul Metropolis are o listă lungă cu noi spectacole, în care vor juca actori cu nume de referinţă în teatrul românesc. Oana Pellea va putea fi văzută în "Madame Marguerite" de Robert Athayde, sub "bagheta" regizorală a profesoarei sale Sanda Manu. În "Final de partidă" de Samuel Beckett, regia Alexandru Tocilescu, "vin" Ion Besoiu, Irina Petrescu, Mihai Constantin şi Răzvan Vasilescu.

Va juca, în teatrul pe care îl conduce, George Ivaşcu, el urmând să deţină rolul principal în "Moartea lui Tarelkin" de Suhovo-Kobîlin, în regia lui Gelu Colceag. Din distribuţie mai fac parte şi Doru Ana, Dan Aştilean, Radu Gabriel ş.a. "Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regizat de Mircea Marin, va reuni mulţi actori, printre care Ştefan Radof, Mircea Rusu, Tudorel Filimon. Va putea fi văzut aici şi spectacolul "Doctori, femei şi alte întâmplări" de Georges Feydeau, regizat de Emanuel Pârvu şi în care sunt distribuiţi Adrian Titieni, Anca Sigartău, Adriana Trandafir/Mirela Zeţa, Mihai Bendeac. Alice Barb va regiza "Floarea de cactus" de Pierre Barillet & Jean Pierre Gredy.




"PYRAM ŞI THISBE"
"Odeon", deschis tuturor formelor de teatru, vine cu o provocare ce aparţine lui Alexandru Dabija: realizarea spectacolului "Pyram şi Thisbe" cu patru variante a scenei teatru în teatru din "Visul unei nopţi de vară" de Shakespeare. Una dintre variante va fi jucată numai de actriţe, printre interprete numărându-se Rodica Mandache şi Antoaneta Zaharia. Aici va fi pusă în scenă, la toamnă, de tânărul regizor Cristian Ban şi piesa "în container" de Constantin Cheianu.

După ce a avut loc un spectacol-lectură a acestui text, în regia lui Cristian Dumitru, directoarea Teatrului Odeon, Dorina Lazăr, a hotărât punerea în scenă a piesei. De altfel, directoarea ne-a spus şi despre un proiect al Teatrului Odeon cu Universitatea Hyperion, care constă într-un spectacol de Vasile Alecsandri, la care participă studenţi de la clasa profesorilor Rodica Mandache şi Eusebiu Ştefănescu. Dorina Lazăr speră că la începutul stagiunii va deschide şi sala Studio a teatrului, ea arătându-se nemulţumită de activitatea constructorilor. "E foarte dificil, în România, să ai relaţii cu firme de construcţii, mai ales dacă e vorba de banii statului. Oi birui eu, până la urmă", ne-a spus hotărâtă Dorina Lazăr.

Alte două spectacole în regia lui Alexandru Dabija vor fi aduse la rampă la Teatrul Act - "Acasă la tatăl meu"de Mimi Brănescu şi la Teatrul Maghiar din Sfântu Gheorghe - "D'ale carnavalului" de Caragiale. Teatrul Nottara va prezenta în premieră "Opera de trei parale" de Bertolt Brecht, regia Diana Lupescu, din echipă făcând parte creatori de excepţie precum Helmut Stürmer (decor), Lia Manţoc (costume), Florin Fieroiu (coregrafie). Vor juca Ion Grosu, Ada Navrot, George Alexandru, Alexandru Jitea, Ioana Calotă, Cătălina Ionescu (JOJO), Cristian Şofron ş.a.

Tot aici, Petre Bokor va pune în scenă "Hitchcock. 39 de paşi", după romanul lui John Buchan. Distribuţia îi reuneşte pe Luminiţa Erga, Alexandru Jitea, Adrian Văncică, Alexandru Mike Gheorghiu. Pe aceeaşi scenă, publicul îi va putea vedea pe Alexandru Repan, Catrinel Dumitrescu, Emil Hossu, Ada Navrot, Gabriela Crişu, Ion Grosu, Lucian Ghimişi, Camelia Zorlescu, Dan Bordeianu în spectacolul "Aniversarea" de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, regizat de Vlad Massaci.

Regizoarea Theo Herghelegiu va face "Furtuna". Întrebând-o despre proiectul de la Teatrul "Bacovia", ea ne-a răspuns: "Cu sezonul ăsta ploios şi plin de Furtuni, m-am gândit ca prin septembrie-octombrie să intru în armonia meteo a stagiunii...", aşa că urmează o "Furtună" şi la Bacău, după cea din Bucureşti (Cătălina Buzoianu - Teatrul Mic) şi cea din Ploieşti (Cristi Juncu - Teatrul "Toma Caragiu"). Va fi o cvasiadaptare după William Shakespeare şi va avea în distribuţie peste 20 de actori; mai exact - cam tot Teatrul "Bacovia".

×
Subiecte în articol: arte teatrul regia