Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Spaţiul în care se joacă noul spectacol “Boala familiei M” al Teatrului Naţional din Timişoara e un fost manej imperial şi fostă sală de sport. Va deveni teatru adevărat, pentru că Naţionalul l-a obţinut pentru 49 de ani, dîndu-i numele Sala 2.
Spaţiul în care se joacă noul spectacol “Boala familiei M” al Teatrului Naţional din Timişoara e un fost manej imperial şi fostă sală de sport. Va deveni teatru adevărat, pentru că Naţionalul l-a obţinut pentru 49 de ani, dîndu-i numele Sala 2.
Regizorul Radu Afrim, venind la Timişoara cu piesa tînărului
dramaturg italian Fausto Paravidino, “Boala familiei M”, tradusă de Alice
Georgescu, a profitat de ocazie, folosind sala pînă la începerea în toamnă,
aici, a renovărilor. Locul l-a ajutat să dea creaţiei scenice o altă dimensiune
decît ar fi avut-o pe o scenă adevărată. E şi o poezie “citită” altfel.
NATURAL. Jumătate
din lumina necesară spectacolului este naturală. Vine prin ferestrele sălii,
invadate de verdeaţă pe dinafară. Înăuntru e un spaţiu mare, plantat cu
mesteceni (scenografia Velica Panduru) – o pădure care ţine şi de sălaş unei
familii. Îşi are casa cu bucătăria, camerele, baia decupate din peisaj ca nişte
fragmente de viaţă. E un loc puţin mai îndepărtat şi unde trăiesc patru persoane
care şi-au construit parcă o lume aparte, deşi se ţin aproape de oameni. Capul
familiei – Luigi, un bătrîn senil, dar cu multă înţelepciune în unele momente
de criză ale copiilor săi, este realizat de actorul Ion Rizea cu umor şi
totodată cu tensiune, lăsînd să se desprindă doza de compasiune pentru oamenii
ajunşi într-o astfel de stare. Şi celelalte personaje sînt create în scenă de
Afrim aşa cum consideră el de cuviinţă. Autorul nu dă nici un fel de indicaţii,
ci lasă totul la latitudinea creatorului de scenă. E ca o lume deschisă pe care
o poate desena fiecare aşa cum şi-o imaginează, pe baza replicilor din text.
“SFÎNTA FAMILIE”.
Luigi are trei copii – Marta (Claudia Eremia, actriţă cu disponibilităţi
creatoare multiple), fata care nu-şi spune vîrsta şi care deţine locul mamei în
casă, gătind şi îngrijind de bătrîn; Maria (Mălina Manovici) – cea cu doi iubiţi
– “campioana întreruperilor de sarcină”, după cum o descrie Doctorul,
povestitor, personajul din piesă care lipseşte în spectacolul lui Afrim; Gianni
(Eugen Jebeleanu) – frate mai mic, aflat la graniţa dintre adolescenţă şi
tinereţe, cu probleme de vîrstă. Fabrizio (Colin Buzoianu) şi Fulvio (Victor
Manovici) sînt doi prieteni care o iubesc, fiecare în felul său, pe Maria.
Toate aceste personaje au în comun boala, de mai multe feluri, descrisă direct
sau indirect. Unele o acceptă aşa cum este, altele încearcă să fugă de ea. E
boala familiei pe fundalul anotimpurilor: cînd plouă, cînd ninge, cînd e
însorit, cînd e înnorat. O frîntură din acest tablou completează reuşit spaţiul
ales pentru spectacol.
Piesa are ceva umor, dar mai multă tristeţe. E cu relaţii
care frizează foarte lejer anomalia într-o familie, ceea ce l-a şi atras pe
regizor, care de cîţiva ani buni abordează în scenă doar texte contemporane.
Totuşi, Afrim introduce aici o dimensiune arhaică. A creat o lume asemănătoare
celei descrise de Cehov, căci spre lumea marelui clasic pare să încline, prin
stilul său, dramaturgul italian. Regizorul şi-a propus, oarecum, ca respiraţia
spectacolului să fie “destul de cehoviană”. Astfel a dat textului contemporan
o latură arhaică, făcîndu-l mai vechi decît este. Adică, s-a dus invers. E o
etapă, cred, în activitatea lui Afrim, creatorul lăudat şi contestat în aceeaşi
măsură de critici. Oricum, şi aşa îi creşte “cota” artistică.
Citește pe Antena3.ro
