x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale TEATRU / "Viaţă şi destin", o bucurie a crizei

TEATRU / "Viaţă şi destin", o bucurie a crizei

de Maria Sârbu    |    08 Dec 2008   •   00:00
TEATRU / "Viaţă şi destin", o bucurie a crizei

Impresia puternică ce ţi-o lasă spectacolul "Viaţă şi destin" de la Maly Drama Teatr din Sankt Petersburg, jucat la Sala Izvor a Teatrului Bulandra, în cadrul Festivalului "UPfest" sâmbătă şi duminică, fiind programat şi în cursul serii de astăzi, te convinge de faptul că într-o criză, precum cea care a debutat, arta adevărată nu poate fi afectată.



Poate chiar mai mult. Este cea care câştigă. Creaţia scenică a lui Lev Dodin, realizată după "Viaţă şi destin" al lui Vasili Grossman, un roma­n-epopee, pe care autorul l-a terminat de scris în 1960, dar interzis de poliţia politică sovietică, este un spectacol în care libertatea îşi cere drepturile. Temele cărţii izbucnesc ca nişte fascicule, obligate să arate adevărul psihologic.

Lev Dodin alege să redea, în spectacolul de 3 ore şi 30 de minute, durerea. E timp şi spaţiu, e viaţă şi simbol. Politica este păstrată ca ceva hotărâtor. Regizorul, căruia îi aparţine dramatizarea, a desenat calea omului de ştiinţă spre epoca terorii, a trădării, a nimicirii şi chiar a autonimicirii. Un decor simplu, dar gândit genial pentru a exprima repere esenţiale ale romanului de circa 1.000 de pagini. Un fileu – o plasă de volei făcută din metal gri-plumburiu –­ este instalată în diagonală pe scenă. E ca o graniţă a sistemului, dar şi a libertăţii. Alte câteva elemente sprijină la propriu şi la figurat această plasă. Un dulap, un birou, un pat, o cadă. Episoadele sunt uneori incluse unul în altul sau au loc în paralel: când o curte din Moscova, unde se joacă volei, înainte de începerea persecuţiilor, când gulagul, când lagărul fascist, când ştabul de lângă Stalingrad, când apartamentul profesorului Strum – personajul principal.

Metafora cărţii este totuşi scrisoarea mamei către fiu, mama care se pregăteşte de ultimul drum, fiind în lagărul morţii. Ea se desprinde periodic din tumultul timpului, apare în orice loc, căci pretutindeni maşina politică striveşte libertatea, îngheaţă suflete.

ÎNTRE DRAGOSTE ŞI MOARTE
Limbajul scenic, exprimat laconic şi puternic, păstrează momente tensionate de la început până la sfârşit: fie că unii au o noapte de dragoste, fie că pentru alţii e noaptea de dinaintea morţii. Lev Dodin leagă temele între ele. Viaţa omului ia un singur chip: cel al poporului, "sculptat" de Stalin. Aici, omul şi poporul sunt ostaticii transformărilor istoriei. Regizorul rezolvă unele scene printr-un grotesc bine controlat. La Auschwitz, prizonierii, în număr mare şi în scenă, cântă la tromboane. Înainte de a li se da ordin să se dezbrace, înainte de gazare. Şi, ca de obicei, finalul încununează opera. Eroul Victor Strum îşi spune monologul.

Se află în faţa dilemei: să semneze sau nu scrisoarea de "demascare a duşmanilor poporului", colegi de-ai săi. Actorul Serghei Kurîshev – o forţă artistică emblematică – retras în fundul scenei, te zguduie prin cele trei pasaje mixate: el spune textul scrisorii trimise de Stalin pentru a o semna; argumentul său adus în favoarea refuzului sau a consim­ţământului de a fi părtaş la persecuţii şi replicile imaginare ale celor opuşi lui.

UN TEATRU MODEL

Lev Dodin a venit la Bucureşti cu cel mai bun spectacol declarat în 2007 în Rusia. Manuscrisul lui Grossman, confiscat, a văzut lumina tiparului mult mai târziu, în Elveţia. Abia în 1988, această operă a fost editată şi în ţara în care autorul s-a născut şi a pătimit – Rusia. "Viaţă şi destin" a constituit un curs de cinci ani la Facultatea de Regie-Actorie unde predă Dodin. Atât a lucrat el la spectacol cu studenţii şi câţiva actori – cinci ani, în care au vizitat şi gulagul, şi Auschwitzul, pentru a înţelege ce s-a întâmplat.

×
Subiecte în articol: arte