Televizorasul si noul umanoid autist

Un nou pas spre debilizarea totala a relatiilor interumane a fost facut. A fost inventat televizorasul! Televizorasul este un aparat mic de tot pe care poti sa-l iei cu tine peste tot unde te duci. Poti chiar sa-l pui pe bordul masinii tale, ca sa te uiti la emisiunea ta favorita in timp ce conduci.
Am vazut televizorasul prezentat la telesoping. E cat o bomboana de mic. In schimbul unei sume modice, iti poti achizitiona un televizoras care are grija sa-ti puna sub nas toate emisiunile tale preferate. Evident, televizorasul este inventia mileniului! Cu televizorasul, natia postmoderna de televizomani se poate mandri c-a mai facut un pas spre, cum spuneam, debilizarea permanenta a relatiilor interumane. In curand, toata lumea va merge pe strada uitandu-se la televizor. Ne va fi mult mai usor sa stam la interminabilele cozi din carfururi si core, pentru ca vom avea proptit in fata un televizoras care ne va scapa de chinul plictiselii.

Ah, da! Sa nu-i uitam pe cei dintre noi care-si fac ordine-n ganduri cat timp stau la coada. Poate ca-si propun sa se impace cu cate cineva. Poate ca se gandesc la nemurirea sufletului. Sau poate ca profita de ragazul oferit de statul la coada ca sa-si limpezeasca mintea de griji.
Toate acestea sunt, de acum inainte, de domeniul trecutului! Imaginati-va: daca fiecare dintre noi isi va cumpara televizorasul, nevoia, si-asa debila, a socializarii va disparea cu totul in spatiul de unde ultrascurte. Din cauza ca nu ne vom mai folosi vocea, corzile noastre vocale se vor atrofia neputincioase. Singure, simtul vazului si al auzului vor fi cele mai dezvoltate. Vom face niste ochi maaaaaaari-mari de tot si niste urechi imense, ca sa auzim foarte bine tot ce se spune-n televizor.

In curand, natia postmoderna de umanoizi televizomani autisti nu va mai simti nevoia sa faca nimic altceva decat sa se uite la televizor si, astfel, toate artele vor disparea.

Domnilor si doamnelor, eu zic sa lasam televizorasul sa ne invadeze universurile. Nu cred ca putem face fata asaltului de televizomanie care ne paste ca vacile pe pajiste. Propun sa ne lasam prada televizorasului, sa faca ce-o vrea cu noi. Sa ne uitam prietenii, dusmanii, cateii, porcii, sa ne atrofiem toate celelalte simturi, sa ne atrofiem nevoia de comunicare, nevoia de arta, nevoia de mancare si de injuratura, nevoia de traversat strada pe rosu si de aruncat in cap in apa si, in general, orice nevoie care ar putea sa ne faca oameni inapoi. Nu de alta, dar bineinteles ca orice tentativa de aparare va fi reprimata in sange de catre televizoras, care, indiferent de vointa noastra, va pune stapanire pe intreaga noastra existenta. Un fel de Big Brother postmodern.