Testamentul unui poet roman genial

"Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte/ Decat un nume adunat pe-o carte.../" suna primele versuri din "Testamentul" lui Tudor Arghezi. In plus, a lasat o biblioteca si un spirit erudit si generos.

DULCE POVARA. Mitzura ii datoreaza lui Arghezi totul: biblioteca, educatia, numele...

De la prima poezie pe care i-a dedicat-o tatal lui, "Cantec de adormit Mitzura", Arghezi i-a daruit fiicei sale cate un poem la fiecare aniversare. Il gasea sub perna, de ziua ei, si era cea mai mare bucurie. Le are si acum, in manuscrise inca nepublicate.

PRIMELE REVISTE. Arghezi a stat mult in Elvetia si, ca orice intelectual de rasa, la vremea aceea i-a trebuit o formatie culturala franceza. Cam cu 200 de ani inainte de 1900, romanii au inceput sa traduca din limba franceza: protipendada parasea limba greaca si, incepand cu 1848 si apoi cu epoca napoleoniana, cartile franceze au inceput sa patrunda in Romania. "Am mostenit de la tata pasiunea pentru franceza si asta mi-a folosit foarte mult, fiindca am fost presedinta francofoniei din Parlamentul Romaniei si am avut intalniri foarte interesante cu vorbitorii de franceza, oameni cu carte, care, unii, nu stiau ca Bucurestiul si nu Budapesta e capitala Romaniei... Tata, din primele clase primare, ne-a luat mie si fratelui meu reviste frantuzesti: Tarzan, Suzette... le am si acum, la Martisor, cate au mai ramas, ca s-au mai risipit intre timp. Tata ne vorbea in franceza, iar cand am fost in prima clasa de liceu, m-am lansat cu franceza invatata de la tata".

TRADITORE-TRADUTTORE... "Stiam ca scrie pentru noi, «Cartea cu jucarii» aparuse deja, dar noi nu citeam inca din ea si tata nu amesteca viata de familie cu literatura. Aveam la dispozitie foarte multe carti, biblioteca mare a Martisorului".

Are acasa o editie veche de fabule de La Fontaine, transpuse in limba romana de Tudor Arghezi. Mitzura spune, ca si tatal domniei sale, "transpuse" in limba romana, nu traduse, pentru ca-i de parere ca un poet, odata tradus de un artist cu o personalitate atat de puternica precum cea a lui Arghezi, nu mai e poetul X, ci Arghezi. In perioada in care a fost interzis, a facut transpuneri. De pilda, lui Krilov, un scriitor rus destul de slab, i-a dat substanta. Cel putin, asa i-au spus cunoscatorii scrierilor lui Krilov.

DE (LA) MARTISOR. Mai are in biblioteca Baudelaire, pe care tatal sau l-a iubit foarte mult, ca de altfel pe toti simbolistii francezi. Arghezi a facut si transpuneri din Villon si din toti marii poeti francezi. Il interesa cum gandesc ei, ce izvoare au avut. Sunt multe dictionare la Martisor, ii placea sa vada cum evolueaza un cuvant dintr-o limba-ntr-alta. "Stia limba romana nu bine: ingrozitor de bine! In plus, era interesat de tot ce-i nou, modern. Chiar cand a fost pus la zid de un grup de nenorociti si scos din randul scriitorilor, nu s-a lasat, nu i-am vazut niciodata tristetea-n ochi. Astea-s trasaturi romanesti. La Martisor e un tablou in care-i tata, intr-un pulover, surazand. Asa l-am vazut pe el toata viata: cand se trezea, suradea, nu era morocanos, desi a suferit foarte mult in sinea lui..."

La un moment dat, la Martisor, a aparut o tipografie. Arghezi a cumparat o masina plana nr. 11, o masina de taiat hartie cu un cutit imens, niste cutii de litere... Spera sa-si poata tipari singur cartile. Dar a venit razboiul, apoi nationalizarea si, o data cu ea, un camion care le-a luat.

ZDREANTA TRAIESTE! De 31 de ani, Mitzura Arghezi e custode la Martisor si in limita posibilitatilor si-n ciuda vremii, n-a lasat sa se strice nimic din tot ce-a fost. Exista pana si Zdreanta, intr-o "editie" mai mare, de asta data: un mioritic care seamana leit cu Zdreanta, cel cu ochii de faianta, catelul care i-a inspirat lui Arghezi poezia pe care cu totii am invatat-o la scoala. Acum, preocuparea sa principala e editarea lui Arghezi si spune c-a descoperit multe lucruri nestiute despre el. Il reciteste cu aceeasi placere cu care-i rasfoieste iar si iar pe Eminescu, Creanga, Bacovia, Blaga, Rimbaud, Verlaine, Baudelaire, Flaubert, adica exact preferatii tatei. "Cartea trebuie sa ramana prietenul cel mai bun al omului." Ca si cainele...

MOSTENIRE

O mare parte din carti a ramas la Martisor si acum, in camera mare a lui Tudor Arghezi: de la gradinarit, pana la filozofie, tot ce l-a interesat. I-au ramas si Mitzurei din ele, e foarte indragostita de cartile ei. A pierdut cateva foarte bune, le-a imprumutat si nu i-au mai fost aduse inapoi, imi pare tare rau dupa ele. "Tata zicea ca romanul spune ca a nu-ti da o carte inapoi nu-i un delict... E tot un mic furt, parca-ti ia ceva din inima! Am suferit cand am constatat ca-mi lipseste cate una, dar ce pot sa fac?"