x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Top 5 artiști români, în licitație pentru prețuri accesibile

Top 5 artiști români, în licitație pentru prețuri accesibile

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Ian 2022   •   13:29
Top 5 artiști români, în licitație pentru prețuri accesibile

În premieră: se scot la licitație, pentru prețuri de pornire nemaiîntâlnite în piața românească de artă, opere semnate de mari artiști români. Prețuri de pornire de câteva sute de euro permit accesul la opere de artă românească, fie acestea de gravură, grafică ori acuarelă, dar și picturi în ulei de mici dimensiuni, ale lui Theodor Pallady, Theodor Aman, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Francisc Gall, ori chiar sculptură de Marcel Guguianu.

Tradițional, sub marca Hanul cu Tei 1833, Artmark propune spre vânzare, la fiecare început de sezon, câte o selecție ori colecție de opere de artă clasică sau contemporană românească la prețuri de pornire imbatabile. Primul eveniment de acest fel din 2022 – Licitația a Două Colecții de Artă Transilvănene, care va avea loc joi 27 ianuarie, va fi din nou o ocazie unică în an pentru alegerea unei opere autentice semnată de maeștrii români, ce poate fi inclusă într-o colecție de artă sau cu care se poate începe o colecție de artă.

 

Theodor Pallady, unul dintre cei mai importanți artiști români, pentru care a fost organizată expoziția retrospectivă – „Pallady 150”, la Muzeul Național de Artă al României, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea pictorului, este prezent în cadrul Licitației a Două Colecții de Artă Transilvănene cu 8 opere ce pornesc de la prețuri de 250 de euro. Desenele sau acuarelele „La Nestor”, „Colecționarul Lazăr Munteanu”, „Așteptare”, „Portretul unui domn”, „La cigarette (portretul lui Zadurovici)”, „Portretul Elizei” se scot la licitație pentru prețul unitar de pornire de doar 250 de euro, iar compozițiile „La cafeneaua Corso” și „Căruțaș” pentru prețul unitar de pornire de 300 de euro.

Primul artist modern român, Theodor Aman, își găsește locul în licitația din 27 ianuarie cu gravura „Orientală”, care are prețul de pornire de 500 de euro, iar artistul Rudolf Schweitzer-Cumpăna este prezent cu 4 opere ce au prețuri de pornire între 100 („Trecători”) și 600 de euro („La Cârciumă” sau „Case în Argeș”). Totodată, prețurile de pornire pentru lucrările de mici dimensiuni semnate de artistul Francisc Gall variază între 150 și 600 de euro, iar sculptura „Muză” realizată de Marcel Guguianu are un preț de pornire de 800 de euro.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Licitațiile organizate, de-a lungul timpului, de Casa de Licitații A10 by Artmark, la început de sezon, sub egida Hanul cu Tei 1833, au înregistrat vânzări record, de cele mai multe ori chiar 100% rată de adjudecare, confirmând interesul cumpărătorilor debutanți, mulți dintre aceștia aparținând tinerelor generații, pentru începerea unei colecții proprii de artă.

Cele peste 200 de opere de artă din cadrul Licitației a Două Colecții de Artă Transilvănene pot fi admirate, în regim gratuit, la Palatul Cesianu-Racoviță. Expoziția este deschisă publicului larg de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00.

×