x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale U-Art Gallery: Nouă artişti plastici români vă provoacă la plutire

U-Art Gallery: Nouă artişti plastici români vă provoacă la plutire

de Cristina Daniela Albu    |    05 Aug 2011   •   15:32

Pentru cine nu este inca plecat in vacanta si se gandeste la ce ar mai putea face in weekend, va sugerez sa priviti Bucurestiul de sus, atat la propriu, cat si la figurat, evadand din problemele cotidiene si delectandu-va cu magia culorilor la U-Art Gallery, unde va puteti bucura de lucrarile a noua artisti plastici romani.

Ce-i leaga pe cei noua artisti si de ce s-au reunit aici? Cu siguranta nu doar faptul ca toti au expus in Franta, ci felul in care au stiut sa exploateze filonul creatiei, respectul reciproc, profesionalismul, dragostea pentru arta si modul in care au receptat fiecare si au topit in retortele unui stil propriu periplul lor prin lume. Expozitia nu este despre Franta, desi toti au expus in Franta in perioade diferite. Sigur ca intalnirea cu Franta i-a marcat pe fiecare altfel, dar este aici vorba mai degraba despre cautarea permanenta a artistului si despre explorarea lumii prin ochiul magic al artei.

La vernisajul expozitiei, care a avut loc marti, 2 august, a vorbit despre ei si lucrarile lor George Radu Serafim, care i-a avut ca invitati pe unii dintre artisti si in emisiunea sa, "Lectia de privit', de la TVR Cultural.

Forma circulara a salii ofera posibilitatea unui incitant dialog al stilurilor. Spatiul generos al galeriei pare sa ii aseze in mod egal si nediscriminatoriu in jurul unei mese rotunde imaginare pe acesti cavaleri ai penelului de varste diferite, fiecare cu stilul sau, pe care au reusit sa si-l delimiteze desprinzandu-se in timp de maestrii care le-au calauzit pasii la inceput. In ciuda abordarilor diferite, expozitia este unitara, cucerind prin prospetimea temelor, fermecand prin culoare si panotajul rafinat.

Pe afis, artistii apar in ordine alfabetica. Sigur ca v-as putea vorbi despre "Portretul de batran', al lui Marian Condruz (artistul este si curatorul expozitiei), despre culorile delicate care contrasteaza cu forta nestavilita a penelului din lucrarile Daliei Bialcovski, despre coama cambrata a unui cal mitic la Nicolae Iorga, despre tandretea nuantelor la Horea Cucerzan, despre culorile translucide din lucrarile lui Corneliu Dragan Targoviste, despre taria si plasticitatea simbolurilor la Stefan Pelmus, despre fantasticele personaje ale lui Vasile Pop Negresteanu si nu in ultimul rand, despre jocul culorilor, sugestiilor si chiar al cuvintelor la Angela Tomaselli. Dar este mult mai bine daca alegeti chiar dumneavoastra sa plutiti realmente deasupra Bucurestiului, pentru o ora, reusind sa evadati si totusi sa ramaneti aici, alegand pentru scurt timp sa explorati o alta dimensiune a vietii, vizionand aceasta expozitie de exceptie.

Adresa: U-Art Gallery, Sediul Uzinexport (etaj 7) B-dul Iancu de Hunedoara nr. 8.

×