x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Umorul caznit vs umorul trasnit

Umorul caznit vs umorul trasnit

23 Iun 2004   •   00:00

Telespectatorii avizi de umor negru au program luni seara pe National TV. Doru Octavian Dumitru loveste sistematic, in jur de ora opt, cu ochisorii aia ai lui de copil descumpanit, cu sepcuta aia a lui, care-mi aminteste de Voinicel (mai tineti minte biscuitii de pe vremuri?!?), dar si de Patratel (mai tineti minte "braaa-vo, Pa-tra-tel, braaa-vo, Pa-tra-tel"!?!).

LUIZA LUPU

In privinta dictiei lui, omul aminteste mai degraba de o persoana cu handicap mintal sever. Se vrea haios, dar e patetic. Se vrea spontan, dar e chinuit. Se vrea dinamic si plin de verva, dar parca e lipotimic si hipoglicemic.

Ma-ntreb asa: oare ce-l mana-n lupta pe Doru Octavian Dumitru? El rade la glumele lui? Dar nevasta-sa? Sau poate ea rade din politete? Sau poate ca rade si pe urma se duce in baie si se da cu capul de faianta?

Pentru ca sunt sigura ca nu va uitati si pentru ca sunt sadica de felul meu, am sa va dau o mostra de umor tip Doru Octavian Dumitru. Zice-asa: "Urasc tigara si-i urasc pe cei care fumeaza langa mine. Fac spume si ma transform in extinctor" (ha-ha-ha). Nevasta-sa fumeaza cu asa o pofta "de zici ca trage calorii" (ha-ha-ha). Odata, a adormit cu tigara aprinsa-n gura "si a venit unu’ si i-a bagat trei lemne-n gura de-am crezut ca-i semineu" (ha-ha-ha). Doru Octavian Dumitru are cu nevasta-sa doi copii. Pe copiii lui ii cheama "Muc si Chistoc" (ha-ha-ha). Din cauza ca ma-sa fumeaza mult, ala micu’ e negru-n ceru’ gurii. Putin mai incolo: "Ai vazut vreodata copil cu filtru?" (ha-ha-ha). Discursul continuand in aceeasi maniera, sado-masochistii au in programul de divertisment de pe National TV un amplu material. Iar Jerry Seinfeld (a auzit cineva de el?!?) sa faca bine sa se posteze cu pixu-n mana in fata televizorului si sa-i fure omului ideile, ca are de unde. Ca ma si enervez, acuma!

Va vine sau nu sa credeti, in materie de umor (ce-i drept, involuntar), chiar si Pax TV are un cuvant de spus. La "Minuni si false minuni" se vorbeste astazi despre Sfantul Spiridon. Sfantul Spiridon a facut si a dres. Sfantul Spiridon asa si pe dincolo. Ca Sfantul Spiridon a murit la 12 decembrie. 12 decembrie a ramas astfel ziua in care crestinii "sarbatoresc ziua mortii sfantului" (Costion Nicolescu). Parca-i si vad pe crestinii din toata lumea jubiland efectiv, dansand in hora si haulind de bucuria mortii Sfantului, pupandu-se extatic intr-un adorabil haos si ridicandu-l in slavi pentru c-a facut bine de-a murit in aceasta minunata zi de 12 decembrie! I-haa!!!! Sa ne bucuram cu totii!

In alta ordine de idei, oamenii cu bani, care s-au uitat luni seara pe Pax TV, au aflat ca este in curs de constructie un asezamant socio-medical, unic in tara, destinat copiilor saraci, si caruia, printre altele, nu i-ar mai strica niscaiva banuti sub titlul de sponsorizare! Asa sa le-ajute Sfantul Spiridon tuturor celor care se vor simti de azi incolo, ca mare e puterea lui si mult ne mai bucuram impreuna, de ziua binecuvantata in care el a plecat la Domnul!
×
Subiecte în articol: arte sfăntul spiridon