Momentul redactarii materialului: ora 15:00 a dupa-amiezii. Cat priveste ora la care il veti citi, sincer, n-are nici o relevanta asupra subiectului abordat. De ce? Pentru ca, in mod cert, pana atunci veti fi "servit" deja portia zilnica de violenta transmisa via mass-media.
MIRUNA MIHALCEA
Printre primele lectii pe care le-nvata un jurnalist se regaseste vesnica definitie: "Daca un caine musca un om, nu e o stire. Daca in schimb, un om musca un caine, atunci asta e o stire!" In traducere libera, senzationalul face diferenta. Si asigura si mult ravnitul rating, fara de care "comertul" mediatic ar cam bate pasul pe loc. Din pacate, in noua era mass-media, programele cu o cota ridicata de violenta, fie ea fizica sau verbala, au cam monopolizat segmentele care "se vand".
COPIII IMITA. Si uite cum, de la banala stire cu patrupedul, ajungem sa bajbaim neputinciosi cautand senzationalul intr-o stire care vorbeste despre un minor care si-a mitraliat colegii. Specialistii se caznesc inca sa descopere ce e mai grav aici. Ideea in sine, ori motivul care a declansat o asemenea reactie? Sau, mai mult, faptul ca astfel de atitudini devin cu atat mai putin iesite din comun cu cat se repeta cu o frecventa ingrijoratoare, iar mass-media sunt mereu acolo, ca sa ne puna la curent cu evenimentul?! Iata de exemplu cu ce gen de dilema se confrunta atat Consiliul National al Audiovizualului, cel care vegheaza la calitatea informatiei pe care ne-o administreaza televiziunile, cat si psihologii si sociologii. In 2003, aflam la "Stiri" ca un copil de 12 ani si-a injunghiat sora mai mica. Crunt, nu? Mai inspaimantatoare e insa motivatia: "Pentru ca asa am vazut intr-un film la tv".
TELEVIZIUNEA NASTE PSIHOZE. Nu e de mirare, din moment ce aflam din publicatia anuala coordonata de CNA ca, nu de mult, un studiu arata dupa cum urmeaza: pe parcursul unui singur week-end, 11 posturi de televiziune inventariau nu mai putin de 140 de filme difuzate - lung-metraje, seriale, reluari - din care un procent semnificativ erau asa-zisele "filme de actiune", unde scenele de violenta predominau. Iata si comentariul domnului Corneliu Antim, semnatarul articolului, relativ la cele amintite: "Este, in acest tablou al ofertei televizate de filme, un "sindrom al adrenalinei", care, se pare, aduce profituri posturilor de televiziune ce le promoveaza". Acelasi articol adauga: "Nu-i ceea ce se numeste un model direct, dar o psihoza poate fi provocata si de ingurgitarea unei asemenea "hrane" televizuale".
SCHIMBARI DE ATITUDINE. Devine astfel o urgenta majora pentru autoritati incercarea de a reduce efectele psihologice ale violentei televizate. Din pacate, in afara de reglementari referitoare la segmentul orar recomandat si avertizari asupra continutului programelor, institutiile de control nu prea mai pot face mare lucru. In consecinta, numai studiile amanuntite initiate de specialisti si publicarea rezultatelor mai au inca darul de a alerta societatea. Spre exemplu, cele peste 100 de cercetari efectuate in decursul ultimilor 40 de ani au demonstrat urmatoarele: copiii care privesc prea mult la televizor (adica peste 4 ore pe zi) tind sa-si rezolve conflictele mai agresiv decat ceilalti; cu cat copiii incep sa priveasca la televizor de la o varsta mai frageda, cu atat sunt mai predispusi sa comita acte de violenta mai tarziu.
Citește pe Antena3.ro
CERCETARI SI CONCLUZII
Iata concluziile la care a ajuns Laboratorul pentru Cercetari Media al Universitatii Bucuresti (Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala) in urma unui sondaj din 2002, la care au fost supusi tineri din 37 de licee si grupuri scolare din Capitala: