x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Virusul sinuciderii

Virusul sinuciderii

12 Mai 2005   •   00:00

Pentru ceremonia inaugurala derulata in mare viteza (20 de minute) a fost aleasa, ca prezentatoare, spre surpriza generala, o actrita relativ necunoscuta in afara Frantei si a Belgiei (tara din care provine).



  • de eugenia vodA Cannes

  • FESTIVITATE. Actrita franceza Charlotte Gainsbourg si actrita britanica Charlotte Rampling, ambele in distributia filmului "Lemming", sosesc pe covorul rosu la premiera filmului
    Cecile de France. Castigatoarea unui Premiu Cesar pentru cea mai buna speranta feminina. E o postura de invidiat, dar care prezinta riscurile ei. In alti ani, gazde ale ceremoniei au fost actrite cu nume de rezonanta, de la Jeanne Moreau la Monica Bellucci. "Mi-e teama ca n-o sa am clasa si eleganta celor care m-au precedat", a cobit tanara speranta inainte de spectacol. Si cam asa s-a intamplat. Misiunea a depasit-o, in primele minute sufocandu-se de emotie pe scena, parca sugrumata de esarfa neagra care ii taia nefericit gatul, sub privirile condescendente ale unor staruri din sala. De pilda, am surprins expresia de pe fata unei Catherine Deneuve, actrita obsedata tocmai de "impecabilitate" (maine, in fata unui public de cineasti si de ziaristi, Catherine Deneuve va sustine o "Lectie" despre aceasta meserie care, iata, poate fi uneori si ingrata).

    PRIMUL FILM. A urmat primul film al Competitiei: "Lemming" (productie franceza), de Dominik Moll (n. 1962). Un film de actualitate, despre doua cupluri multi-devoratoare, un fel de "Cui i-e frica de Virginia Woolf", cu coloratura de thriller. Am aflat cu aceasta ocazie - fiecare cu lacunele lui! - ca lemmingul din titlu e un fel de hamster, un animalut care traieste numai in nordul Scandinaviei; aceste minuscule rozatoare sunt cunoscute pentru straniile si inexplicabilele lor incercari periodice de migratie in masa, echivaland cu o sinucidere colectiva… Filmul are o distributie stralucita (prima intre egali e Charlotte Rampling, in rolul unei creaturi excentrice si rigide, parca impaiata cu propria nefericire, de care se elibereaza sinucigandu-se); regizorul are un umor de calitate, negru si sec, are simtul paradoxului (cultivat uneori cu orice pret, chiar si cu cel al confuziei), dar sansele lui de a intra in palmares sunt, cred, minime.

    SUBIECTE. Culmea e ca, peste cateva zile, am constatat, parcurgand programul, in sectiunea Un Certain Regard o sa revina… lemingul!? Un regizor japonez propune un subiect plasat in anul 2015, cand un nou virus se raspandeste in lume, un virus care ii impinge la sinucidere pe cei contaminati; nu exista nici un remediu care sa combata acest rau, compus din frica si din disperare; iar flagelul e botezat "Sindromul Lemming"…

    RAZBOIUL STELELOR PE QEEN MARY
    Dar sa lasam lemingii in Nord si sa trecem la lucruri mai vesele, ca pe Coasta de Azur! Bunaoara, am aflat intamplator ca la o rezidenta hoteliera de aici, de mare lux, exista un client care, in fiecare an, inchiriaza 1.000 (una mie) metri patrati, pe care ii vrea mereu cu mocheta alba si cu 16 televizoare! Sau am mai aflat ca, duminica, in golful Cannes-ului, va sosi faimosul pachebot Queen Mary. De ce, credeti? Pentru ca numai pe un asemenea vapor poate avea loc un banchet la inaltimea "Razboiului stelelor", episodul 3! Sau am mai aflat ca celebrul cantaret Johnny Hallyday (aflat si el la festival, cu un film) e dat in judecata de o camerista care il acuza de viol, pe yachtul "Irina" din Cannes.

    Procesul nu e de azi, de ieri, ci din 2001 se tot judeca! Anchetele politiei judiciare fragilizeaza, pe rand, ba apararea starului, ba acuzatia reclamantei. Starul a corupt doi marinari de la bord, prinsi cu marturie mincinoasa si urmariti in consecinta. Dar si camerista a prezentat doua certificate medicale antedatate (medicii sunt si ei intrati in ancheta). In dosar neexistand nici o proba stiintifica, ceea ce conteaza sunt confruntarile verbale dintre "parti". Ultima a durat peste trei ore. Probabil spre deliciul magistratilor. Cantaretul respinge toate acuzatiile cameristei si recunoaste numai ca a chemat-o noaptea ca sa-i ceara un pahar cu apa. Fine del primo tempo.
    ×
    Subiecte în articol: arte